Ascunzându-şi însemnele unității pierdute la zaruri
Într-un joc crud al unui destin căruia nu-i plac fluturii albi,
Necamuflați noaptea pe culoare de zbor romantic
Printre Regina Nopții şi gladiole parfumate.
În pas înghețat de spaimă printre copiii-umbră ai lunii
Soldații cântă aceeaşi "C'est la vie"
În ecoul căreia au adormit bătrâni şi tineri,
Păsări şi crini părăsiți, închişi sub paşi încifrați
În acelaşi pătrat împăienjenit al şotronului tot mai şters
De picăturile de ploaie ale uitării.
Înfruntând briza mării, soldații se îmbrățişează timid
Reînviind pentru o clipă dansul viu al sirenelor libere
Acum fugare, adăpostite în epavele ruginite din abis
Protejând un vis care încă loveşte în hublouri
Cu tridentul lui Poseidon în codul lui morse
Un mesaj de ajutor din care se poate înțelege destul de clar
O rugăciune cu gust amar de alungare a zâmbetelor,
A dorurilor născute şi părăsite pe Podul Minciunilor.
Soldații aceştia încă mărşăluiesc în secret
Pe lângă zidurile cimitirului săracilor
Purtând pe brațe tăcerile macilor
În ecoul tot mai înfundat al unui refren franțuzesc
Care cântă resemnarea unui poet
Şi a unui fluture căruia i s-a anulat zborul.
 |
| beautifuldecay.com |
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu