Powered By Blogger

luni, 22 aprilie 2019

Sufletul meu nu are ieșire la mare

Zilnic cioplesc în trunchiul acesta vechi de copac,
primit în dar la nașterea mea,
împreună cu toate zbaterile, rugăciunile,
tăcerile și neputințele generațiilor trecute
și rătăcite prin calendarele lumii,
toate lănțuite de rănile mele deschise
care povestesc lumii de ce mă iubesc păsările.

Zilnic cioplesc în trunchiul acesta vechi de copac
brațele zorilor desenând pe zidurile cetăților
jocul îngerilor din visele pruncilor.
Pe Porțile Paradisului acopăr cu poezie
urmele gloanțelor care mi-au omorât diminețile.

Zilnic cioplesc în trunchiul acesta
singura barcă pentru evadarea mea
dintre granițele acestei lumi cu măști tatuate-n priviri,
să mă ascund într-un trup nou de duminică
brodată cu amintiri, cu îngeri și îmbrățișări.
Din păcate, sufletul meu nu are ieșire la mare.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

evenimentemuzeale.ro

vineri, 19 aprilie 2019

Lăsați-vă rădăcinile-n cer!

În piesa aceasta joc de 40 de ani,
lângă o biserică cu clopot spart, un pian,
un înger bolnav, înlăcrimat și tăcut
ca o primăvară orfană, cu verdele rătăcit
printre umbrele unei picturi despre noaptea unui trecător
cu visele ascunse în păsări și sfinți.
Eu îmbrățișez spectatorii ca-ntr-un rămas bun
și le șoptesc, așa cum o fac tăcerile îngerilor:
Lăsați-vă rădăcinile-n cer!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pinterest.com

luni, 15 aprilie 2019

#epitafulunuipoet2

Pe sufletul meu s-au odihnit și prunci și umbre,
Singurătăți hrănite cu poeme
În care îngerii plâng peste calendare,
Peste nopțile copiilor fără anotimpuri,
Lângă ruginite altare, în ecou de rugăciuni și tăceri.

Aici, în dreptunghiul acesta perfect îngrădit,
În această matematică a liniștii sunt doar eu...
Un poet cu vise încărunțite
Care a trecut Styxul plătind cu propriile poeme,
Îmbrățișate cândva de dimineți obosite,
De umbre rătăcite și tristeți de copii.
Aici, în dreptunghiul acesta sunt doar eu
Așadar, nu ați pierdut nimic!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixels.com