Suntem prea trişti, Thesan...

Anul trecut, când ne-am întâlnit la fereastră
Mi-ai spus că suntem prea trişti
Şi-aleile prea scurte pentru gândurile noastre tulburate,
Unele, înecate în cenuşa minutelor risipite,
Obosite şi ele în aşteptarea unui zâmbet.
Peste nopți târzii auzim mereu acelaşi scâncet de copil
Febril suspinând printre petalele de Regina Nopții
Când în cer, în fața Porții, îngerii îşi curăță aripile murdare
De noroiul şi praful din grădinile şi sufletele muritorilor.
Din trupul florilor nimic nu se mai naşte
Nici dor, nici lacrimi, emoții sau culoare
Şi nimeni nu mai moare cu ochi senini şi liberi.
Cireşii tineri sunt umbre ne-nflorite
Şi-nzăpezite verile născute din nelinişti…
Suntem prea trişti, Thesan – şi frații tăi ştiu toți
Că nu mai sunt cărări şi nici dorinți ascunse !
Avem doar nopți pătrunse de zorii tăi târzii.
Dacă ştii, spune-mi, te rog, cine răpeşte vise
Când dimineața tu bați la ferestre deschise?

Zeița etruscă Thesan - flickr.com

Gabriel Dragnea

Poezia cucereşte granițe

        De sute de ani poezia, literatura în general s-a dovedit a fi cel mai bun mijloc de comunicare a trăirilor şi sentimentelor, alături de muzică şi pictură. Poezia a unit oameni, a desființat bariere culturale, a eliminat prejudecăți şi a reuşit să deschidă noi porți de reflecție şi înțelegere a identității social-culturale la nivel european şi chiar mondial.
          Din dorința de a cunoaşte diversele forme ale poeziei, încărcătura simbolică din versurile poeților de pretutindeni, în anul 2000, în oraşul italian Napoli a luat naştere un festival internațional de poezie, "Tra le parole e l’infinito". Ajuns la ediția cu numărul 18, "festivalul a fost mai mult un motiv pentru a răspunde noului interes pentru nevoile ascunse ale sferei emoționale și sentimentale ale tinerilor cărora le place lectura şi scrisul", după cum afirma într-un interviu Nicola Paone, organizatorul evenimentului cultural. Acesta, într-un interviu acordat unei publicații italiene a considerat că  „aceste evenimente literare, la fel ca multe altele au fost create pentru a revigora viața culturală, chiar şi pe plan internațional. Chiar de la prima ediție, acest festival a avut parte de o participare națională remarcabilă. Aceasta a condus, an după an, la o prezență tot mai mare de scriitori și poeți de toate vârstele și de diverse naționalități".
          Astfel că, la ediția acestui an au participat şi poeții Alexandra Firiță (Bolintin-Vale, locul 3), Gabriel Dragnea (Bucureşti, locul 6), Alexandru Cazacu (Bucureşti, locul 7) şi Angi Melania Cristea (Craiova, locul 5), care au reuşit - din aproape 650 de candidați - să se claseze în faza finală a concursului printre primii zece poeți, la secțiunea "Autori străini". Iată că, poezia şi-a atins scopul! A trecut granițe, s-a făcut auzită şi a reuşit să pătrundă - aşa cum versul românesc o face mereu, prin sinceritate, prospețime şi profunzime - în marea familie a poeziei de pretutindeni.
       Aşa cum spunea şi Nicola Paone, "acest festival își propune să evidențieze sentimentele existente în viața oamenilor, dar este şi un apel la valorile morale ale societății contemporane. Numai o reflecție aprofundată va permite recuperarea valorilor cu care putem trăi o viață mai profundă. Doar aşa vom putea, treptat, să simțim că altruismul și generozitatea față de ceilalți din jur sunt valori sublime în sine, indiferent de categoriile sau păturile sociale din care facem parte".

Până la momentul redactării acestui material, încă nu fuseseră anunțate informații privind data, locul şi ora desfăşurării galei de premiere şi nici lista finală a clasamentului acestui festival-concurs de poezie.

Gabriel Dragnea

Trăiri şi amintiri în trei versuri

- micropoeme în spirit haiku -

De câte ori ne încurcăm printre cuvinte mari, printre fraze lungi pentru a ajunge să spunem într-un final că ne place un lucru, că dorim ceva sau, pur şi simplu, povestind despre un anumit aspect al vieții noastre, descriind o stare, o senzație, un sentiment?
Poezia, însă, te obligă la o oarecare concizie, punctarea esențialului în versuri gândite clar, eliminându-se astfel diluarea ideii, a mesajului. În trei versuri, aceste micropoeme create în spiritul haiku-ului cuprind esența unui mesaj amplu; un film de scurt metraj percutant, un tablou cu trei linii cromatice care pot exprima direct forța şi expresivitatea ideii.

valuri mari şi reci -
pe fruntea pământului
vântul adie
*
cireşi înfloriți -
cununie în livezi
cu gândul la prunci
*
doar negru şi alb -
pe pământ şi în ceruri
părinți şi bunici
*
soare şi oameni -
pe coroana cerului
speranță vie
*
cântece în zori -
păsări în rugăciune
pe crengi cu rouă
*
întârziere -
minute înghețate
în ceasul gării
*
ghiocei tăcuți -
poştaşi ai primăverii
dezghețând iarna
*
doar cer cu stele -
pe case şi suflete
priviri de îngeri
*

Gabriel Dragnea

Tatuaj şi aripi de ceară

Ieri, mi-am tatuat pe retină zâmbetul păsărilor.
Acum le recunosc zborul şi strigătul,
Ecoul zbaterilor de aripă frântă pe cărări rătăcite.
Acum ştiu când vor să iubească, să plângă
Şi le măsor înălțimile cu brațe înmugurite, neobosite,
Închiriate din tăinuite livezi în care-ai crescut
Şi ai iubit prima dată.
Din piatră ți-ai smuls şi strigăt şi tăcere
Când singura mea plăcere era să te privesc zburând,
Cântând peste păduri desenate în acuarelă
Pe trupul meu ce nu cunoştea zborul.
De când mi-am tatuat pe retină zâmbetul păsărilor
Te văd mai frumoasă sub aripile mele de ceară
Când adormi şi visezi mereu aceeaşi seară În care legănăm noaptea,
Să nu dispară din legământul nostru
Cioplit pe porțile cerului.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

4.bp.blogspot.com

E timpul să te întorci...

Au început să nască toate florile,
Doar culorile pe care noi le desenam la apus
Şi nimeni nu ne-a spus că sunt vise furate,
Păstrate şi ascunse în buzunarele zeilor.
Tăcerilor le-am dat nume de fluturi
Atunci când ştiam că te bucuri uitându-te mirată
La fereastra mea spartă cum dorm şi nu tresar
La paşii tăi prin iarba crudă şi peste cioburi de vise
Interzise oamenilor cu timpul măsurat, închis în calendare.
E prea mare sacrificiul să renunți la dezghețatele veri
În timp ce eu te caut în nou născute seri
Care te-mbrățişează şi pier în brațele zorilor.
Nu-mi lua armonia culorilor, tăcutul pas prin grădini
Când te ating şi suspini printre flori de cireşi lăcrimate.
E timpul să te întorci, Selena, să te scalzi în mări
Şi-n uitate cântări să împleteşti pe brațe de furtuni
Târzii rugăciuni şi doruri tremurânde, nestinse.
Cu voalul tău de argint, toți muritorii i-adună
Şi pregăteşte cea mai frumoasă nuntă din lună!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

pinterest.com

Speranța - uşa de urgență spre vis şi poezie

Mă gândeam zilele acestea la ideea de speranță. Unii spun că este un blestem, alții o văd ca o uşă de urgență, o evadare dintr-un spațiu apăsător sau presărat cu nemulțumiri într-un alt teritoriu al dorințelor de mai bine, de aşteptare a minimelor  împliniri. Fără a da şi un răspuns, întrebarea   îmbrăcată în diverse straie simbolice care se va naşte mereu pe buzele poeților poate fi schițată astfel: cât de mult îşi poate întinde aripile un om fără vis, fără speranță şi până unde îl pot duce într-un spațiu fără orizonturi? Eu, unul, mă bucur că pot intra pe această uşă de urgență unde, dincolo de ea regăsesc versul, poezia.


Speranța din lemn -
Fericirea din cer pe
O cruce veche.
*
Soarele arzând -
Ochiul lui Dumnezeu, viu
Privire blândă.
*
Doar noapte şi cer -
Pătură peste vise
Ochii zeilor
*
Natură vie -
Munții bătrâni şi înalți
Trepte vechi spre cer
*
Oază în deşert -
Rari trecători însetați
Gară în pustiu.
*
Fidelitate -
Pe lacrima omului
Un câine oftând.
*

Gabriel Dragnea

Scylla, a trecut noaptea...

A trecut noaptea brodată cu mistere înecate în valuri
Când spre maluri veneau sirene cu ochii argintii.
Sub această mare nici nu ştii pe ce cărări poți păşi,
Printre scoici pustii şi nimfe-ndrăgostite, cântând
Slăvind nemurirea unui Poseidon izolat
În acelaşi bătrân şi necuprins regat,
Luminat doar de rugăciunile târzii ale muritorilor.
Făuritorilor de vise li s-au dat culori să deseneze adâncurile
Şi mult mai limpezi gândurile purtate pe aripi de pescăruşi tăcuți
Până în brațele celor cu zâmbetul furat,
Încarcerat în Temnițele de la Apus ale Celor Decăzuți.
Sunt prea mulți paşi pierduți pe cărări de piatră
De aceea nimeni nu se mai scaldă în înspumate valuri...
Pe maluri reci, încă aşteptăm iertarea uitaților zei
Şi porți de cer sculptate pe ruginite chei.

A trecut noaptea brodată cu mistere
Pe nave scufundate şi în scoici pustii...
Scylla, doar diminețile se-arată dezghețate
Pe-mbrățişările noastre, târziu împrumutate,
Schițate în secret pe trup de alge vii.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Salvator Rosa - Glaucus şi Scylla

Piatră peste piatră

Am pus piatră peste piatră, ascunse în brațe de iarbă
Din foste catedrale muşcate cu dinți de timp hrănit cu uitare.
Tot mai mare, mai înaltă o lăcrimam când urca
Şi surpa orice nelinişte, zidindu-mi tablouri de gând prăfuite,
Priviri văruite cu false dorinți şi mirări.
Alte cărări îmi sculptam până la ascunse porți de cer
Şi peste-acelaşi ger cotropitor de suflete oarbe
Împleteam cununi din aura îngerilor exilați,
Încarcerați în trupuri muribunde ce-şi aşteaptă lumina.
Mi-am înecat nerăbdarea şi vina pentru singurătatea brațelor
Şi florilor le-am dat haină de aşteptare,
De participare la prima cununie a sfinților prigoniți,
Dezmoşteniți şi părăsiți printre sufletele oamenilor.
Zidurilor mele le-am dat numele lor,
Pietrelor îmblânzite în Duminica Mare,
Culese de pe redescoperita cărare a lui Zian
În acelaşi an când au renăscut culorile,
Când s-au apropiat zările şi îmblânzit mările.
Am pus piatră peste piatra veche arsă
În flacăra lumânării primei învieri a lumii noi
Acum, când în noi se nasc generații lepădate de dor
Şi niciun fior nu mai îmbrățişează secatele trupuri
Tatuate cu muguri în culori de regret.
Acum aştept în tăcere lângă biserica nouă
Să plouă peste oameni cu lacrimi de sfinți,
Să-nflorească dorul de bunici şi părinți.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

ideidesign.ro