sâmbătă, 17 august 2019

Ce poet mare ar fi fost băiatul ăsta!

           Atât de mult ne-am obișnuit să trăim în întuneric, să ne iubim viața alături de umbre, să zâmbim și să zidim pe întuneric încât, atunci când ne întâlnim cu o lumină, cât de firavă, ori nu o vedem, ori nu o recunoaștem și fugim de ea îndepărtând-o! Prea puțin s-a vorbit despre acest tânăr poet, pentru care destinul nu a avut să-i ofere decât 21 de ani, dar plini de vise și poezie! Multă poezie! S-a născut în Brăila pe 23 martie 1970 și, la numai 11 ani obține un premiu pentru poezie la revista „Cronica”, revistă care îi marchează și debutul poetic. A publicat în reviste literare precum  Amfiteatru, Contemporanul și Luceafărul.
Ronald Gasparic, căci despre el este vorba în acest in memoriam, nu a avut timpul necesar pentru a demonstra ce poate face cu harul care i s-a dat. În 1992, la lansarea postumă a primei cărți a poetului Ronald Gasparic, „Plâns la zâmbetul meu”, despre tânărul poet ucis cu bestialitate pe străzile Brăilei, poetul Cezar Ivănescu mărturisea faptul că este „unul dintre acei tineri români care a fost înzestrat cu geniu, care ar fi putut să devină un nume celebru în știință sau în literatură. Așa cum spunea și Călinescu despre Mihai Eminescu, că a lăsat doar firimituri din ceea ce ar fi putut să fie opera eminesciană, așa a lăsat și acest tânăr de 21 de ani, niște firimituri ale spiritului său împrăștiate pe caietele de cursuri sau pe diferite cărți.”
Într-adevăr, citindu-i poemele vom observa un stil autentic, propriu, plin de metaforă, un vers surprinzător, pe alocuri șocant care nu ne lasă pe noi cititorii să intuim că în spatele acestor gânduri, bine construite poetic, se ascunde un tânăr aparținând anilor 90, student al Facultății de Electroenergetică din Iași. Concret: „Voi știți că suntem/ De cînd s-a sfârșit zborul/ Și-au început umbrele să zboare prin vânt?/ Nu e așa, am spus/ Nu e așa, am strigat/ Noi suntem de demult/ De demultul în care copiii/ Purtau brațele în inimă. (De când?, din volumul postum Plâns la zâmbetul meu) sau „Am căutat iarba prin roua/ Ce pusese stăpânire pe dorul din mine/ Și sufletul meu mi se curbase/ Asemeni unui spațiu plâns.// Pe afară mi-aleargă fără trup/ sufletul tău/ Îngândurat că nu-s decât/ un înger cu aripi de pamânt.” (Între nord și neplâns, din vol. postum Universul oblic). Deși tânăr, în majoritatea poemelor sale este urmărit permanent de ideea morții, idee care devine centrală, un laitmotiv clar, mai ales în paginile celui de-al doilea volum postum, „Universul oblic”, publicat în 1995 la Ed. Princeps din Iași. Este un poet care nu și-a diluat versurile, știind unde să se oprească pentru a nu afecta mesajul clar, profund, percutant: „Nu lăsați lacrimile să cadă/ pe aripile fluturilor/ așa cum zăpada cade/ pe aripile pământului,/ pentru că fluturii/
neștiind să vorbească,/ neștiind să cânte,/ nu vor alina durerea voastră, cu aripile lor ude/ pe muzica/ cuvintelor/ durerii voastre./ Nu lăsați lacrimile să cadă/ pe poeziile poetului/ pentru că el,/ poetul,/ va crede că poeziile plâng/ iar poeziile/ poeziile poetului/ nu plâng niciodată.” (Nu lăsați, din vol. postum Universul oblic).
Din păcate, acesta este încă un exemplu de joc nedrept al sorții, în care un om înzestrat de divinitate cu un talent fantastic, un tânăr cu un potențial enorm este situat, prin indiferență, la periferia literaturii. Din nou, versurile sale ne demonstrează că realizatorii clasamentelor în poezie și proză, aceia care girează cu bani publici pentru texte scrise pe genunchi, pe sub mese de club sunt poziționați eronat între parantezele acestei ecuații literare, în care ar trebui să conteze doar valoarea textului: „În trei puncte stătea sprijinit/ Sufletul meu./ A căzut o stea/ Și a mai rămas agățat în două puncte/ Sufletul meu,/ A mai căzut o stea/ Și am ramas aproape eu./ Iar când se va stinge/ Ultima fărâmă de iubire/ Sufletul meu va zbura.” (Eu, din același volum, Plâns la zâmbetul meu).
Dar, despre cine stabilește ierarhiile și care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a urca între marile paranteze ale poeziei românești, într-o scrisoare viitoare! Așadar, să ne bucurăm cât putem de existența celor care fac poezie, muzică, de actori, de cei care desenează poezia în dans sau pictură... Să ne apreciem creatorii, mai des decât să privim crucile lor care ne amintesc că ei au trăit printre noi! Spun și eu, așa cum au mai spus-o și alții, atunci când s-au referit la un poet tânăr, dispărut prematur de pe scena lumii, precum Labiș sau, de ce nu, Cătălin Bursaci, Daniel Turcea sau Virgil Mazilescu: ce poet mare ar fi fost băiatul ăsta!

articol semnat de Gabriel Dragnea pentru rubrica PRETEXTE a Revistei SUD

joi, 1 august 2019

Din tăcerile cerului

Sufletele fluturilor încă se zbat sub șenile,
Trupurile oamenilor își leapădă arborii bolnavi
Iar poeții își fac transfuzii
Cu singurătatea florilor.
Zorii apar zilnic cu întârziere
Peste visele copiilor
Iar cărările își șterg cu tristețe
Toate urmele pașilor inutili,
Dezorientați și blazați,
Care n-au învățat niciodată
Să urce măcar o treaptă.
Doar o toacă se mai aude undeva departe -
Inimă slăbită a unei duminici
Alungată la marginea orașului,
Cetate fără sărbători, fără păsări și sfinți.

Cum, nu știi?!
Din tăcerile cerului au apărut
Cuvintele acestea
Care încă învață să se strecoare
Printre oameni,
Să mi se agațe de tâmple,
Să se strecoare în trup,
Să devină gânduri
Pentru un nou poem!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixabay.com


sâmbătă, 27 iulie 2019

Prea târziu

Am văzut și la alți poeți
Cum își pierd duminicile,
Săptămânile, anii și visele,
Readuse în buzunarul sorții.
Am auzit că tăcerile se așează
Cu tine la masă și îți îmbrățișează
Gândurile, privirile, cuvintele...
Doar îngerul îți este lăsat
Să te țină de mână
Când îți scrii ultimul poem
Despre tine, despre lume,
Bănuind cum ar arăta
Singurătatea dimineților fără tine,
Purtată de fluturi până la intrarea
În orașul celor cu haine albe,
Unde merele sunt interzise,
În orașul în care toți te așteaptă
Să îți ofere umbre și pași noi,
Pe aleile acestei cetăți
Care amintesc de rătăcirea lui Adam,
De promisiunea unei eternități
În care vom scrie poeme în piatră
Și pe aripile îngerilor.
Cândva am vrut să renunț la poezie,
La drum, la păsări, să-mi zidesc urmele pașilor
În cele mai vechi ruine de catedrale.
Doar atunci am auzit muzele vorbind,
Parcă mulțumite de acest joc al sorții:
"Prea târziu!"

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

"The Muse" by Gabriel de Cool

luni, 22 iulie 2019

Bolintinul acum 200 de ani - ieri și azi în peste 2000 de pagini de istorie

        În încercarea de a face un „pro domo” Bolintinului şi acţiunilor lui culturale prin reprezentanţii săi, nu pot să nu remarc şi să nu vă împărtășesc ceea ce se întâmplă meritoriu în acest spațiu giurgiuvean. Dacă în urmă cu aproape zece ani Revista Sud
renăștea, oarecum, făcând pași mici dar siguri către o recunoaștere cel puțin la nivel naţional, iat-o astăzi capabilă să descopere nume noi, să promoveze acțiuni culturale de talie internațională sau concursuri literare cu premii câștigate de scriitori români, apariții editoriale bilingve cu participare românească, dar și evenimente culturale consemnate în periodicele de specialitate din străinătate. Mai mult decât existenţa paginilor acestei reviste Sud, de organizarea Toamnei Culturale Bolintinene, de iniţierea unui concurs de literatură „Și eu vreau să fiu scriitor” care să vină în sprijinul elevilor care iubesc şi vor să se exprime liber prin scris, câţiva dintre cei care realizează aceste activităţi culturale, Ștefan Crudu, Marian Grigore și Ciprian Necşuţu, coordonaţi de Vasile Grigore au reuşit să editeze poate cea mai importantă lucrare care a vorbit vreodată despre destinele a peste 100.000 de locuitori pe care i-a avut Bolintinul în ultimii 200 de ani, „Metamorfozele unei comunităţi. Bolintinul şi neamurile lui.” Aşa cum spunea însuşi acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, cartea aceasta este „cea mai importantă operă de antropologie socială din România contemporană. Ceea ce aţi făcut în legătură cu populaţia Bolintinului şi a satelor circumvicine pe baza datelor precise din arhive, la ştiinţa mea nu a mai făcut nimeni.” Autorii acestei ample lucrări în două volume au gândit un program de promovare a acesteia în trei etape: pe 15 iunie în moderna sală de sport a Liceului Dimitrie Bolintineanu din însuşi oraşul scriitorului, pe 21 iunie la Biblioteca Judeţeană I.A.Bassarabescu din Giurgiu şi pe 26 iunie la Academia Română, în Sala Amfiteatru Ion Heliade Rădulescu.
La prima apariţie a cărţii în faţa cititorilor, Bolintinul s-a bucurat de prezenţa a peste 150 de poeţi, scriitori, jurnalişti, critici literari, profesori, studenţi, elevi care au înţeles importanţa apariţiei acestor pagini care vor fi prezente în bibliotecile publice care încă mai vorbesc despre tradiţie, cultură şi identitate naţională. Dacă la orele dimineţii curtea bisericii din Bolintin era învăluită de linişte, iar centrul orașului era amorţit şi tăcut ca o zi toridă în aşteptarea unei ploi reci de vară, câteva ore mai târziu totul părea să fiarbă în micul
orăşel, din toate punctele de vedere: oameni mulţi, dar și o căldură care nu oferea decât deshidratare şi disconfort. La un moment dat a apărut şi un echipaj de poliție la porţile bisericii, neînțelegând ce se întâmplă, mirat şi curios totodată în faţa unei mulţimi care, prin atitudine nu dădea de înţeles că ar fi vorba despre vreun protest spontan, tocmai în faţa mormântului scriitorului Dimitrie Bolintineanu. Imediat ce ne-am adunat cu toții, am intrat în curtea bisericii unde redactorul-șef al Revistei Sud, Vasile Grigorescu a prezentat istoria de 131 de ani a mormântului şi a lespezii din marmură, „Portretarul”, creaţie a sculptorului Karl Storck. Într-un cordon cât de cât organizat ne-am deplasat în sala de sport a liceului din oraş unde, pentru a se oficializa într-un fel prezența noastră, am fost întâmpinaţi cu diplome de participare, dar şi cu insigne care, prin simbolul care îl conţineau, al copacului cu rădăcinile la
vedere, copacul vieţii, ne aminteşte faptul că existenţa noastră este în strânsă relaţie cu cea a generaţiilor trecute. Mai mult decât atât este vorba despre identitate, tradiţie, apartenenţa la o cultură, un neam care datează de secole. Referitor la acest volum, moderatorul acestei întâlniri, poetul şi editorul Florentin Popescu a afirmat: „o carte cu totul de excepţie şi care cred că acesta va rămâne un moment
crucial, un moment de referință în istoria, nu numai a locurilor Bolintinului, ci chiar pentru istoria întregii țări. Prin acest volum autorii fac cunoscute țării o serie de evenimente din istoria Bolintinului, oraș care se pierde ca vechime în negura  veacurilor. Cele două volume, pur și simplu m-au copleșit. Așadar, autorii au făcut investigații foarte serioase în arhivele județului Giurgiu, în arhivele statului, chiar și investigații pe cont propriu cu mare succes printre oamenii Bolintinului. Lucrarea domniilor lor este excepțională, recompune istoria de aproape două veacuri a Bolintinului, schimbările care s-au petrecut, formele administrative, deciziile care s-au luat, unele bune altele mai puțin bune, în câteva cuvinte viața așezării de-a lungul anilor. ”  Un moment deosebit a fost acela când a luat cuvântul poetul Nicolae
Dan Fruntelată și a scos în evidență tristul adevăr al existenței de astăzi a societății românești, scăldată - așa cum am mai spus-o și eu de atâtea ori - în mocirla indiferenței față de adevăratele valori, față de frumosul autentic. Am ajuns să asistăm cu tristețe la dansul grotesc al multora în hora prostului gust și a interesului de moment. Astfel că poetul Nicolae Dan Fruntelată a citit manuscrisul „Un exerciţiu de nemurire”, articol care va fi publicat in paginile Revistei Sud: „...au construit o carte rară ca o Biblie a așezării de lângă București, în furca de argint Argeșului și a Sabarului. Nu m-aștept să recunoască prea mulți concetățeni ce au făcut Vasile Grigorescu și echipa lui pentru acest Bolintin. Epoca bronzului a trecut de mult. Nu se mai ridică statui, nu se mai acordă recunoștință pentru fapte bune și mai ales pentru mari fapte de cultură. Timpul se măsoară în afaceri profitabile, în mită grasă plasată unde trebuie, în pile politice care întunecă meritocrația și promovează mediocritatea, tupeul și demagogia. În fața acestei cabale a încornoraților, cum zicea un poet genial, eu nu pot să lupt cu armele logicii. Nu pot decât să zidesc o placă de admirație pentru oamenii adevărați, atâți cât mai sunt, care muncesc nebunește și dau chip ideilor lor, imaginației lor, iubirii lor. Cartea acestor bolintineni este o încercare exemplară pentru dorința României de a ieși din marasmul contemporan.”
Așa cum bine remarca și fostul ambasador Neagu Udroiu, în cartea aceasta „sunt sinteze, aici nu este vorba de descriere. Se puteau transcrie absolut toate informațiile găsite în arhive și am fi avut aceleași cuvinte frumoase de spus. Dar aici este vorba despre o serioasă căutare, documentare și sintetizare a informațiilor, de îndepărtare a neesențialului  și de a pune unele sub altele aceste date care, iată, au ajuns să umple 2000 de pagini.”  În binecunoscutu-i stil distinct, în care cuvintele importante sunt exprimate într-un mod apăsat, cu o tonalitate gravă, profesorul și istoricul Nicolae Scurtu, într-un exerciţiu
autentic de oratorie a mărturisit: „ceea ce face grupul de la Bolintin este cu totul excepţional. Ce se întâmplă în Bolintin de câteva decenii se datorează în mod deosebit dlui Vasile Grigorescu și colaboratorilor lui. Această carte vine de fapt să umple un gol istoric. Aici, pe lângă românii care sunt majoritari au muncit și au contribuit prin eforturile lor fizice și intelectuale bulgari, sârbi, greci, aromâni, țigani... Cartea aceasta este rodul a peste două decenii de muncă intensă în Arhivele Naționale, în arhivele particulare, în cele mai importante biblioteci știinţifice ale țării. Cartea aceasta beneficiază de un aparat critic și de o bibliografie temeinic structurate.  Ea se constituie de fapt într-o exemplară radiografie a unei comunități care a existat, a viețuit și a creat în aceste locuri. Autorii coordonați cu multă atenție și grijă de domnul Vasile Grigorescu au evidențiat în contribuțiile lor esențialul. Această carte nu este conspectarea unor documente la arhivele statului, este citirea integrală a acelor documente, fișarea lor analitică și rezumarea în câteva propoziții a esențelor. Aceste aspecte înseamnă rigoare, o cunoaștere temeinică a subiectului și mai ales o pasiune greu de egalat, greu de învins. Această carte se impune ab initio ca un monument închinat Bolintinului, Giurgiului și culturii naționale.  Această carte constituie din acest moment o sursă extrem de importantă pentru istorici, pentru literați, pentru folcloriști, pentru lingviști și pentru toți oamenii de cultură.”
Fiind incertă participarea lui Doru Dinu Glăvan (președintele Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România), acesta a reuşit, totuşi, să ajungă împreună cu poetul Miron Manega. Fiind prezent – sper să nu greşesc - pentru prima dată la evenimentele culturale organizate în Bolintin, cu o oarecare emoţie stăpânită cu succes în faţa a peste 150 de oameni a ţinut să precizeze următoarele: „Uniunea Ziariștilor Profesionisti din Romania are deja 100 de ani de existență. Avem lucruri mari pe care le-am făcut până acum, dar și acțiuni puternice pe care le vom realiza de acum înainte şi vă asigur că în aceste proiecte ale noastre Bolintinul cultural va exista în sufletul și în fapta noastră.”
Acest prim eveniment organizat cu prilejul apariţiei lucrării „Metamorfozele unei comunități. Bolintinul și neamurile lui” s-a încheiat la o frumoasă pensiune din
localitatea rurală Podișor cu o masă oferită de dl. Sandu Toma, un întreprinzător al locului, un om care a sprijinit mereu fenomenul literar, acțiunile culturale care au scos în evidență tradițiile și istoria locurilor giurgiuvene. Astfel că, toți cei peste 150 de participanți, creatori din diverse
domenii de activitate culturală au fost întâmpinați tradițional, cu pâine și sare, delectându-se mai apoi la un pahar cu vin în compania celebrului Taraf de la Vărbilău, cunoscut publicului din emisiunile de televiziune realizate de poetul Mircea Dinescu.



Cu Bolintinul istoric în Academia Română


Deoarece în data de 21 iunie eu nu am fost disponibil pentru a-mi însoți colegii la Biblioteca Judeţeană I.A.Bassarabescu din Giurgiu pentru cea de-a doua lansare a „Metamorfozelor unei comunități” vă voi descrie în câteva cuvinte cum s-au desfășurat momentele în data de 26 iunie 2019, în Sala Amfiteatru „Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române.
Într-o zi deosebit de călduroasă, asemenea zilei în care a avut loc prima lansare de la Bolintin-Vale, în jur de 60 de persoane (poeți, prozatori, critici literari, jurnaliști) au ieșit din casele lor pentru a fi prezenți la cea de-a treia lansare – putem spune și cea mai plină de emoție – a lucrării „Metamorfozele unei comunități. Bolintinul și neamurile lui” semnată de Ștefan Crudu, Marian Grigore, Ciprian Necșuțu, sub directa coordonare a pasionatului de istorie Vasile Grigorescu, redactorul-șef al Revistei Sud. După vizionarea unui scurt film documentar de aproape cinci minute, care descrie punctul de pornire în scrierea ideilor principale, dezvoltarea și editarea acestei cărți, despre lucrare au fost invitați să vorbească – exceptându-i pe autorii lucrării - Ștefania Dinu (dir. adj. al Muzeului Național Cotroceni), Cristina Olteanu (șefa Biroului Județean al Arhivelor Naționale Giurgiu), George Apostoiu (diplomat, scriitor și publicist), Emil Păunescu (istoric, fost director al Muzeului Județean Giurgiu), Florin Colonaș (critic de artă), moderați de profesorul și istoricul Nicolae Scurtu.
Invitatul de onoare al evenimentului a fost însuși acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședintele Academiei Române.
Parcă în ciuda vremii dogoritoare de afară, cu un tonus extraordinar, cu deosebita-i cadență oratorică prof. Nicolae Scurtu a precizat că lucrarea în discuție „reprezintă eforturile îndelungate ale acestei echipe de autori, cercetări de arhivă, de bibliotecă, presă locală, cercetări de arhive particulare și locale. Oamenii aceștia au ceva cu totul special. Ei și-au însușit spusele unui emul al lui Nicolae Iorga care afirma că <<dacă ai un sat, ai grijă de el, dacă n-ai un sat, te rog să adopți unul!>>. Oamenii aceștia născuți și crescuți acolo, educați în lume s-au întors la matcă și au reliefat prin contribuțiile lor specificitatea acelei zone, a  acelui pământ. Această carte se constituie, de fapt, în una dintre cele mai interesante antologii de personaje existente cândva, care au apărut în cultura românească în ultima sută de ani. Această carte este truda unor oameni care au izbutit să aducă în prim plan istoria mai veche, modernă și recentă a Bolintinului.” Ca susținătoare a autorilor, dumneaei însăși fiind bolintineancă, Ștefania Dinu, director adjunct al Muzeului Național Cotroceni
consideră că „orașul Bolintin Vale este unul dintre cele mai norocoase orașe din România având o asemenea echipă de oameni inimoși și neobosiți care scot la lumină istoria și o împărtășesc cu noi prin lucrări bine documentate și  apreciate de specialiști. Este un minunat mod  de a-ți  dovedi apartenența  la o comunitate, la un neam și de a transmite copiilor de astăzi, tinerei generații un set de valori și un bagaj de cunoștințe care să îi ajute să nu-și uite  rădăcinile, tradiția și locul de baștină. Este un omagiu pe care autorii acestei excepționale lucrări îl aduc înaintașilor, locuitorilor de pe meleagurile bolintinene, este așa cum se spune foarte frumos în introducere, un exercițiu de nemurire. Toți visăm, mai mult sau mai puțin, la nemurire și eu cred că prin această carte toți cei pomeniți în paginile ei sunt deja Nemuritori.” O altă prezență feminină distinsă care a luat cuvântul în această sală a Academiei Române a fost dna Cristina
Olteanu, șefa Biroului județean al Arhivelor naționale Giurgiu: „Autorii acestor volume reușesc să privească dincolo de scopul imediat pentru care ele au fost create înțelegându-le conținutul informațional ca pe un puzzle ale cărui piese nu au cerut decât să fie îmbinate, puse cap la cap pentru a reda secvențial imagini ale evoluției comunității oferindu-ne, cel puțin nouă, celor care ne tragem rădăcinile din zona Bolintinului prilejul redescoperirii identității, în bună măsură uitate. Cele două volume oferă imaginea parcursului vieții sociale, evoluția numelor de locuri și persoane, de la naționalitate etnie și confesiunea locuitorilor comunității, până la activitățile ocupaționale ale acestora, dinamica populației, nașterea și evoluția familiilor, înrudirile stabilite între persoanele comunității, evoluția acestora în timp precum și rolul pe care l-au avut în parcursul și transformarea societății în diferitele etape ale vremii. Dat fiind caracterul de noutate, al  scopului și modului în care a fost elaborată lucrarea, autorii acesteia, pe lângă realizarea unui inedit exercițiu al nemuririi comunității bolintinene oferă o valoroasă sursă de informare urmașilor acestei comunități pentru identificarea propriilor rădăcini înfipte în adâncul a peste 200 de ani. Lucrarea aceasta relevă însemnătatea documentului de arhivă din perspectiva celei mai veridice și obiective surse de cercetare și informare și aduce un plus de cunoaștere și recunoaștere a rolului social al instituției arhivelor naționale în păstrarea și protejarea memoriei noastre colective.” A
urmat la pupitru diplomatul și scriitorul George Apostoiu care a subliniat încă o dată faptul că „informațiile din primele două volume, adunate deocamdată în 2000 de pagini, mărturisesc despre vechimea satului, despre toponimie, onomastică, despre viața religioasă și bisericească, despre meserii, localnici și venetici, negustorie și negustori, boieri și plugari. Ele depășesc interesul imediat al locului, fac parte dintr-un patrimoniu de izvoare și documente pentru care Academia are temeiul să ia cunoștință și să le valorifice.” Cu multă modestie și emoție în glas, fostul director al Muzeului Giurgiu, dl. Emil Păunescu a mărturisit: „Ca mic istoric, dar care am viciul acesta al bibliografiilor confirm că, într-adevăr, din nefericire, în alte zone ale țării, în comunități cu tradiții care impresionează nu s-au găsit oamenii care să facă așa ceva. Autorii ne-au încredințat că lucrează la al treilea volum în care vor fructifica o nouă parte din munca aceasta migăloasă de repertoriere a documentelor.”
Așa cum spuneam și mai sus, invitatul special al acestei lansări a fost acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române. Cu o notă elegantă, o distincție
aparte, a subliniat importanța acestei lucrări din perspectivă academică, științifică, aceste peste 2000 de pagini fiind de un real ajutor cercetătorilor, oamenilor de știință în demersurile lor de evidențiere a adevărului istoric, social și cultural: „Este o operă care redă un univers uman pe care Nicolae Iorga, imediat după primul război, îl numea, într-un faimos studiu al său, "istoria țării prin cei mici". Lumea aceasta mică, lumea de negustori, de arendași, lumea de țărani care mișună în documentele pe care le-ați adunat este adevărata Românie. Dumneavoastră ați
reușit, și repet, nu știu o altă lucrare de această proporție, ați reușit să faceți o istorie adâncă, o proiecție adâncă în universul acesta țărănesc și popular. La dumneavoastră este o lume țărănească, dar și o lume populară care bate la porțile orașului care face până la urmă și unirea de la 1859, aici în Muntenia și face chiar și Revoluția de la 1848. O lume efectiv cuceritoare! Ați făcut o treabă extraordinară și, într-adevăr, aici, la Academia Română era locul în care trebuia făcută prezentarea acestei lucrări.” Interesantă a fost și întâlnirea respectabilului academician cu criticul de artă Florin Colonaș, foști colegi de bancă în anii de școală. Asigându-i pe autori de tot sprijinul pe care îl vor primi necondiționat din partea celui mai înalt for cultural român, Florin Colonaș a creionat la rându-i importanța și necesitatea unei astfel de lucrări: „Dat fiind legăturile noastre colegiale și frățești, o prietenie de aproape 70 de  ani, îmi permit să spun că Răzvan Theodorescu a găsit întotdeauna un cuvânt bun și pentru tineri, dar și pentru oamenii care se preocupă de anumite domenii culturale și științifice și a fost întotdeauna deschis oricărei colaborări. Ceea ce răsfoim astăzi aici este o lucrare care are conexiuni foarte puternice sociologice, politice și onomastice. Sub diversele sale aspecte este un complex de date care va servi în viitor oamenilor care se ocupă de masterate, doctorate și care vor găsi aici seva unor informații extrem de precise.”
Vizibil impresionat de atmosfera creată, înconjurat de atâtea cuvinte de apreciere meritate, de încurajări pentru o continuitate la fel de serioasă a activității culturale,
Vasile Grigorescu, redactorul-șef al Revistei Sud și coordonatorul lucrării, atât de apreciată de oamenii avizați din domeniul cercetării, a mărturisit cu emoție: „Vă spun sincer și fără emfază că o astfel de lucrare nu s-a mai făcut până acum. Este o concepție originală și am pornit la drum având un plan cu structură firavă, doar câteva idei, un plan pe care a fost necesar să îl dezvoltăm din mers, să îl adaptăm să-l îmbogățim fără a avea neapărat un termen de comparație sau un exemplu la care să ne raportăm.  Rezultatul îl puteți vedea: informații inedite despre niște evenimente extrem de comune dar și cele mai importante din viața unui om: nașterea, căsătoria și moartea. Aceste două volume au rolul de a pune niște temelii, unele profunde, temeinice pentru interpretări și analize ce vor putea fi exprimate într-un limbaj mai ușor de asimilat, care se vor putea transforma în niște povești gustate de o categorie mult mai largă de cititori. O primă astfel de carte o
pregătim și va fi gata anul viitor.  Ea se va numi "Despre niște țărani" și va cuprinde genealogiile unor familii, multe imagini, o iconografie bogată, dar mai ales va cuprinde extraordinar de multe povești. Unele vesele, altele triste, unele cam fără perdea, povești în care personajele principale vor fi chiar oamenii din lucrarea aceasta prezentată astăzi.”
În foaierul sălii amfiteatru Ion Heliade Rădulescu de la etajul întâi al clădirii care aparține Academiei Române, cei aproape 60 de oameni, colaboratori ai revistelor „Sud” și „Bucureștiul literar și artistic”, prieteni ai cărților, fie ei cititori sau scriitori sau jurnaliști, cu toții au schimbat impresii, cărți de vizită, s-au inițiat proiecte, colaborări noi, totul în numele unei continuități care trebuie să vorbească despre noi, despre trecutul istoric al bătrânilor nostri, un trecut pe urmele căruia ne construim noi astăzi visele.


a consemnat Gabriel Dragnea



miercuri, 17 iulie 2019

Vinovăția ferestrelor în Revista Caligraf

În numărul din iulie al Revistei Caligraf, la rubrica "Cartea de poezie" a apărut o prezentare realizată de poetul Alexandru Cazacu referitoare la volumul meu de versuri "Vinovăția ferestrelor", apărută anul trecut la Ed. Armonii Culturale. Îi mulțumesc și pe această cale și îl asigur că poetul acesta va face tot ce îi va sta în putință pentru a oferi în continuare "cu generozitate lumina de care dispune și care se vrea adăugată unui fascicol de raze pentru a diminua umbrele unei lumi
prea adesea derutată de magnetismul atâtor efemere totemuri."


duminică, 14 iulie 2019

Nu e nimeni acasă

Și totuși, ne-am adus aminte
De vechile păsări, de îngerii obosiți,
Adormiți pe pontoane
În așteptarea vreunei vești.
În acest oraș îmbrățișat de istorii,
De păianjeni și secunde călătoare prin liniști
M-am certat că nu am venit mai devreme
În vechea biserică greacă, fostă moschee,
Să mă închin și să tac lângă sfinții care,
Parcă șoptesc despre dragoste și ură,
Mere și trădări.
Celui care nu mai aderă la nimic
I-am bătut în ușa închisă.
Doar paznicul de noapte,
Stăpân peste memoriile lui Istrati
Ne învață de sus, de pe trepte
Cum se scriu spovedaniile pentru învinși.

cu poetul A. Cazacu pe străzile Brăilei, în căutarea lui Panait Istrati, 1 iulie 2019

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"


miercuri, 19 iunie 2019

Ultimul act

Ea:
Pe banca aceasta din Paradis,
printre merii copți
voi rămâne singura femeie
care fumează în tăcere lângă tine
numărând culorile și florile
cărora le-am dat nume,
cuprinși de neliniști și teamă...

El:
Pe banca aceasta din lemn de cireș înflorit,
în Grădina promisă lumii
am învățat să culeg tăcerile îndrăgostiților
de sub cearcănele dimineților,
să valsez cu neliniștile păsărilor
în fumul tău de țigară Hell Blend.
Brațele, ochii, tălpile, buzele și trupul de țărână
le voi dărui cândva pământului
ofrandă pentru neascultare.
Mai păstrează-mi puțin din mărul tău roșu,
să-mi fac curaj să pot număra urmele gloanțelor
din ziduri și trupuri de fluturi deveniți îngeri.

(înainte de a se trage cortina)
El:
Ce zici, vrei să ne naștem din nou
când sărbătorim Schimbarea la Față?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

antfox.com