Powered By Blogger

duminică, 30 decembrie 2018

...doar un sfat

Dacă încă mai vreți să vă vedeți gândurile înflorite, nu-i învățați pe îngeri cum se moare!

pastila de emoție a lui Gabriel D.

moushette.blogspot.com

joi, 27 decembrie 2018

Repetiție finală cu înger

- sfârșitul se amână -

...el ar fi trebuit să intre în scenă șoptind așa:
"mi-au adormit toți caii
pe iarba aceasta roșie!"
Și-atunci tu veneai și îi desenai
pe frunte un fluture.

El ar fi trebuit să continue
și înlăcrimat să spună:
"gândurile mele au îngenuncheat
pe iarba aceasta mai roșie decât ieri!"
Și-atunci tu veneai și îi tatuai
sufletul cu flori de cireș.

Cu glasul aproape stins
el ar fi trebuit să iasă din scenă
și tremurând să spună:
"Cineva a răsturnat luna încinsă
peste nopțile fără îngeri de pază!"
Tu îi stropeai urmele pașilor
cu roua dimineților pierdute
și cu lacrimile copiilor triști.

Cortina trebuia să cadă peste
singurul martor al acestei renașteri:
un fir alb de regină a nopții
ascuns printre firele de iarbă roșie.

Dar cortina a căzut peste un înger
care privea totul în tăcere,
fără să știe că aceasta era repetiția finală
pentru un ultim spectacol al lumii.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

hollywoodreporter.com

marți, 27 noiembrie 2018

Spre alte Duminici

Sfârșitul piesei în care spuneam că în mine încolțesc,
se hrănesc, se miră și cresc doar tăcerile...

În ziua în care nu voi mai putea iubi nicio umbră
care dansează pe fruntea unui înger,
când nu voi mai putea scrie poeme cu păsările oarbe
care și acum îmi ciugulesc din suflet
ca dintr-o pâine caldă...
în ziua în care nici măcar anotimpurile
nu-mi vor mai bate pe umăr să-mi spună "bună ziua, poetule",
voi da un anunț în ziar
că plec spre alte Duminici, în alt calendar.

Nu-i așa că în roua dimineților sunt lacrimi de sfinți?
...peste trupuri bolnave, în plâns de copii, peste fluturi, în muguri?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

nko-nta.blogspot.com

marți, 13 noiembrie 2018

Când pustiul îți vorbește fără întrerupere

Mai oprește-l din când în când
Să asculți cum se nasc tăcerile
Și cum vorbesc nerostitele cărări spre mirări târzii
Și renașteri nesperate ale eului
Într-un neînceput de iarnă
Fotografiată doar cu privirile copiilor...

Eu zic să intrăm în culise
Și să ne reconstruim rolurile
Pe scena aceasta privită de prea puțini...

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

3.bp.blogspot.com

sâmbătă, 20 octombrie 2018

Vinovăția ferestrelor în fața cititorilor

În sfârșit, "Vinovăția ferestrelor" s-a prezentat în fața publicului Librăriei Mihai Eminescu din București alături de volumul de poezii "Duminica în Est" de Alexandru
Cazacu. Despre cărțile noastre au vorbit poeții Victoria Milescu, Ion C Ștefan și Vasile Grigore (redactorul-șef al Revistei Sud și moderator al evenimentului). Printre cei care au mai avut scurte intervenții despre c
ărți și autori îi amintesc pe prof. Nicolae Scurtu, poeții Dan Florică și Vilia Banța. În plus, ne-am bucurat de prezența în sală a binecunoscuților poeți și prieteni vechi Carmen Focșa, Tei George și Balint Daniela(Micu). Mulțumiri actriței Doina
Ghițescu, o voce sensibilă care, prin stilul interpretativ de excepție a scos în evidență emoția și trăirile ascunse în versuri. Printre aceia care ne-au susținut, încurajat și ne-au fost alături astăzi îi amintesc pe poeții Corina D
iaconescu, Dragos Ionescu și prozatoarea Alexandra Man. Mulțumiri prietenilor și cititorilor noștri care au fost alături de noi, dar și poetului Vlad Teodor Petcu, un tânăr talentat care astăzi ne-a susținut cu aparatul fotografic î
n calitate de arhivar al momentelor desfășurate cu prilejul acestor lansări de carte. Încă o dată, mulțumiri din suflet tuturor acelora care și-au rupt din timpul atât de prețios pentru a fi alături de noi!

miercuri, 3 octombrie 2018

Vinovăția ferestrelor va veni la Adjud

În măsura în care timpul și distanța vă permit, dar și curiozitatea de a răsfoi un
volum de poezie, vă invit în data de 5 octombrie, ora 13:00, la Sala de Festivități a Colegiului Național Emil Botta din Adjud la lansarea cărții mele de poezie, "Vinovăția ferestrelor". Evenimentul va avea loc în cadrul "Săptămânii Bibliotecii
Adjudene" dedicată "Centenarului Marii Uniri". Alături de mine va fi și poetul, editorul, dar mai ales prietenul Stroia Gheorghe care își va prezenta și el o primă serie de trei volume de interviuri cu scriitori români contemporani, " În dialog cu inima", toate publicate la Editura Armonii Culturale din Adjud. Despre toate aceste cărți vor vorbi scriitorii Alexandru Cazacu, Ion Croitoru și Ionel Marin.

luni, 1 octombrie 2018

Ultimul spectacol al toamnei

…și iarna îngenunchease, primăvara era și ea agitată
iar vara îmbrățișa trecătorii curioși,
opriți înmărmuriți în fața teatrului gol.
Era dimineață și pe afișul noii piese
o proaspătă rouă resuscita o durere nouă.
Ce repetiții?! Ce roluri, domn`le?!
În săptămâna care a urmat culegeam de pe trotuar
regrete încă verzi și înmugurite neliniști.
Am ieșit cu toții în stradă, cu porumbei albi pe umăr
rostind șoptit n`oubliez jamais
pe lângă fiecare copil orfan și rătăcit care privea cerul.
Toți oamenii își lăsau în fața teatrului închis
amintirile sculptate în rădăcini, desenate pe frunze
și veneau la noi, ultimii actori, ultimii poeți
să le punem umbre la rever, pe braț, să le prindem în piept.
Crezi că poți uita ușor imaginea toamnei
care se sinucide în versurile tale?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixabay.com

duminică, 30 septembrie 2018

A apărut " Vinovăția ferestrelor"!

Bucuria mea este mare! Ieri a ieșit din tipografie cartea mea de poezie "Vinovăția ferestrelor" apărută la Ed. Armonii
Culturale din Adjud, prefațată de binecunoscuta poetă Victoria Milescu și îngrijită atent de poetul-editor Gheorghe Stroia. Încă nu am simțit emoția de a o răsfoi cu atenție și în liniște, ea fiind păstrată temporar în casa unchilor mei dragi din Adjud (Adriana și Costel Tănase) locul copilăriei mele și al nașterii primelor
mele versuri. Mă voi întâlni cu "vinovăția ferestrelor" mele în data de 5 octombrie, ora 13:00 când îi voi face și o prezentare în cadrul "Săptămânii Bibliotecii Adjudene", la Colegiul Național Emil Botta.

Așa cum am precizat și în carte, mulțumesc "Asociației pentru Cultură și Tradiție
Istorică Bolintineanu" care a sprijinit din toate punctele de vedere apariția acestei lucrări.

Împrumutând frumoasele cuvinte ale editurii spun și eu: "încă un...VIS ÎMPLINIT!"

marți, 25 septembrie 2018

Teama pentru o nouă Geneză eșuată

- Nu i-am spus Eu lui Adam
Să nu mai lase ușa din spate deschisă?
Dacă intră nenorocitul ăla de șarpe
Și-i strică Evei tot rolul în piesa aceasta a lumii?
Vom avea încă o generație care zâmbește în întuneric
Și niciun fluture nu se va mai așeza pe ochii femeilor,
În părul lor și pe brațe de iederă tot mai vii
Hrănită cu singurătatea oamenilor,
Cu tăcerile voastre, ale îngerilor!
- Noi am fost să punem culori pe florile de câmp
Și să împrospătăm cu rouă nouă
Diminețile și versurile poeților!

Iar am adormit pe banca veche din parc
Citind despre Facerea Lumii!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

sjeciowa.org

duminică, 16 septembrie 2018

La carnavalul destinului

La carnavalul destinului

Zâmbetul acesta nu mi-a aparținut niciodată!
A fost o mască a unei fericiri sculptată în carne,
Un rol jucat neîncetat la ferestrele lumii închise.
Am avut timp să împletesc vise
Pe pragul zilelor,
Să hrănesc priviri cu zboruri frânte
Și să rescriu istoria unei lacrimi
Pe brațele unei copilării mutilate
Într-un accident al destinului,
Pe mugurii dimineților încă vii
Și în zeci de scrisori de renunțare netrimise...
Timpul nu a știut să zâmbească
La carnavalul destinului
Și nu a privit niciodată înapoi!
Mai lasă-mi-l măcar zece ani, i-am spus...
Să știe cât mai mulți oameni că am fost fericit!
Cerșetorul acesta a plecat de la mine
Cu tristețea noastră în văzul lumii!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

republika.mk

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Vinovăția ferestrelor - în curs de apariție

               În mai puțin de o lună, după lungi așteptări mă voi putea bucura de noul meu volum de poezie "Vinovăția ferestrelor", care va apărea la Editura Armonii Culturale din Adjud, condusă de poetul Gheorghe A. Stroia. Pentru concepția și designul copertelor țin să-i mulțumesc graficianului Ionuț Baic din Alba-Iulia, un om deosebit de talentat și dornic de a ajuta dăruind din harul său, dovadă hainele minunate ale acestei lucrări. Din prefața semnată de binecunoscuta poetă Victoria Milescu - căreia îi mulțumesc și pe această cale pentru încrederea acordată girând cu propria semnătură nașterea acestei cărți - vă voi dezvălui doar un mic fragment. Restul la momentul potrivit: "Indiferent de haina prozodică pe care o îmbracă,  una clasică ori una modernă, indiferent de intenţionalitatea ideatică ori tematică, poezia lui Gabriel Dragnea este consecventă cu sine însăşi prin vitalitate, nerv şi implicare, lăsând impresia de scriere sub presiunea unei trăiri febrile,  parcă la prima mână, cu un vârf de piatră încinsă pe un val de mare care se sparge de un ţărm prea îndepărtat.
Parcă i-ar fi teamă să o şlefuiască prea mult să nu-i subţieze unele asperităţi ce-i dau greutate şi gravitate. Dar şi el este un visător, unul  lucid. Un visător cu picioarele pe pământ. Visează ce ar dori să fie în jurul lui în contrapondere cu ce-i oferă prezentul. Visează de la fereastra casei altă lume, de la fereastra cerului  timpurile paradisiace, pure ale facerii lumii şi  iubirii. Ferestrele sunt ochii caselor, iar ochii sunt ferestrele sufletului. Ochii văd şi ce vor şi ce nu vor, iar uneori privirea, când urcă spre raiul închipuit, unde se află lumină şi iubire, îl poate întâlni pe Dumnezeu, întrebându-l care e rostul nostru aici, pe pământ. Vorbind de iubire, tonul vehement al poetului dispare, luându-i locul un ton plin de tandreţe, de duioşie, iubirea familială reconfortându-l şi reîmprospătându-i forţele pentru luptele din arena vieţii. Poetul luptă având la îndemână cea mai de temut  armă, cuvântul, promovându-şi  voinţa, idealurile, convingerile cu forţa celui ce crede în adevărul său,  dezvăluit cu har de la un poem la altul.  Importantă însă rămâne participarea sa activă, constantă la jocul vieţii şi al poeziei,  unde mecanica prezentului înseamnă istorie consumată şi viitor în aşteptare."

duminică, 2 septembrie 2018

Ultima replică

E gol teatrul din orașul cu albatroși împietriți!
Poate va intra, totuși, cineva, poate un copil,
Un fotograf....mai bine un gazetar rătăcit
În căutarea unui spectacol al tăcerii,
Al zborului frânt desenat pe altarul catedralei,
Lângă sfinți înjunghiați cu uitare
Și îngeri, parcă țipând din spatele fumului de lumânări.
Poate va scrie despre singura și ultima replică
Pe care o voi spune în acest spectacol de final
În care mimez primele îmbrățișări ale lumii,
O lună mută în căutarea unei nopți liniștite
Și zâmbetul trist, îngenuncheat al copiilor
În fața primăverii răstignite pe crucea anotimpurilor.
"Tatuați-vă sufletul cu fluturi!"

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

arthit.ru

sâmbătă, 25 august 2018

Măștile acestea mă ucid câte puțin în fiecare zi

Măștile acestea mă dor
mai mult decât o înjunghiere
și-aceeași neputincioasă adiere
îmi îmbrățișează doar nopțile și rănile ne-nchise.
Pe scena aceasta, eșafod al lumii
cel mai greu mi-a fost să joc rolul umbrelor,
al tăcerilor lăsate la ferestre închise când plouă
să beau aceeași rouă,
sânge al zorilor peste frunzele toamnei.
Măștile acestea mă ucid câte puțin în fiecare zi
și nimeni nu va ști că zilnic în culise
îngrop vise lângă uitate zboruri,
ne-nmugurite doruri și împușcate aripe.

Iar va fi iarnă, un monolog despre viață,
despre măștile lumii ce dor
mai mult decât o înjunghiere!
Sunt doar tăcere, un rătăcit călător
pe alei neumblate-n cetate...
De-aceea, orbit de-atâta noapte
sunt singurul actor recitând poeme
lângă ferestre vechi, închise și sparte!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixabay.com

luni, 6 august 2018

A doua ispită a lui Adam

În această duminică de odihnă
Vom juca piesa "A doua ispită a lui Adam".
Niciun gong nu va răsuna în sala noastră mică,
Împăienjenită, cu ecoul pierdut printre amintirile bătrânilor...
În actul întâi toate Evele vor sta în picioare,
Cu pruncii la piept, martori tăcuți
La reconstituirea primului păcat.

În ultimul act îl vom lăsa pe Adam singur pe scenă,
Doar el și-același măr proaspăt
Spălat cu inutile regrete,
Lângă un șarpe desenat cu cretă colorată
Pe calendarul tuturor generațiilor.

Pe afișul acestui spectacol dedicat neuitării
Un copil privește tăcut și cu lacrimi în ochi,
Ca-ntr-un joc hipnotic, merele tot mai dulci,
Roșii ca luna care a ars în ochii lui Dumnezeu,
În prima noapte de singurătate
După izgonirea primilor oameni dezbrăcați de taină.

"A doua ispită a lui Adam" se va juca printre mere
Lângă un șarpe desenat cu cretă colorată
Pe luna care arde neîncetat în ochii lui Dumnezeu
Și-n nopțile tot mai pustii ale copiilor,
Martori tăcuți la reconstituirea primului păcat.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

Tintoretto - The Temptation of Adam

miercuri, 1 august 2018

Evadare spre primăvara desculță

Noroiul acesta nu este al meu!
S-a scurs din privirile voastre hămesite
Peste visele mele,
Peste copilăria care tremură în ziduri
Cerșind un singur joc despre evadare
Spre primăvara desculță, cu porțile cetății deschise
Pentru ultimii porumbei triști și orbi
Care vor să-și îngroape ultimul zbor
Lângă ultimele bătăi de inimă ale singurului muribund
Care șoptește despre iubirile pierdute inutil
În tranșeele unui război care nu există.
Nu mi se potrivesc tatuajele acestea
Cu trădări și pași care nu lasă urme
pe aleile ninse!
Cu noroiul acesta, sânge infestat într-un trup inert
Mi-e teamă că încep să uit cum se trăiește!

Mai știe cineva nocturna aceea a lui Chopin
Despre resemnare, tăcere și temeri dezghețate?

Soldații neputinței încă mărșăluiesc însângerați
Pe lângă copilăria care tremură-n ziduri
Cerșind un ultim joc nevinovat
Care se termină cu o evadare
Spre primăvara desculță.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

by Timothy Martin

vineri, 27 iulie 2018

Discuție pe un balansoar

Secundele târzii nasc neliniști
La porțile acestei duminici fără vlagă,
Pe marginea acestui hău săpat din nepăsare
Care ne așteaptă să îngropăm amintirile
Și zilele în care ne strigam pe nume,
Bucuroși că ne înfloreau trupurile iarna.
- Eu n-aș lăsa și ziua asta să treacă...
Mi-aș construi un calendar nou, spuse el!
Ea tăcea culegând de pe jos nisipul,
Fotografiile și ultimele zâmbete
Din clepsidra lor spartă.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

"L'Hortensia sur la balançoire" de Axelle Bosler

joi, 26 iulie 2018

Pe urmele zilei de ieri

"Toată existența noastră este un edificiu construit din decizii. Bune sau pripite, doar timpul hotărăște cât vom rezista în amintirile celor care ne-au cunoscut." (Eu)


luni, 16 iulie 2018

Mai lasă-le oamenilor marea!

Aș vrea să știu dacă misiunea continuă,
Dacă mai pot să vorbesc așa cum o fac oamenii,
Să tai zările și umbrele doar cu un cuvânt
Născut din pământ și tăcere: dorul.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Nu există zi în piesa aceasta amară
Doar o seară care se repetă la infinit
Pe același disc stricat al lumii
Care pare să nu recunoască glasul unui nou răsărit.
Aș vrea să știu dacă mai pot să rămân
Înainte să apun peste marea ce iartă
Și sărută tălpile omului care a uitat că e născut din vis...
Să mă întorc în uitare, în aceeași clepsidră spartă
Numărând minutele din privirile bătrânilor
Care știu ce e lacrima, roua din zori și iertarea.
Vreau să rămân și mai lasă-le oamenilor marea.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Lângă acești triști copii ai lumii
Vreau să mă nasc a doua oară!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"


sâmbătă, 14 iulie 2018

Pe curând, Acteea!

Trebuie doar să mă întorc în același mal
Reîmblânzindu-mi pașii, urmele pe nisip,
Minutele acestui deja vecu -
Rană cu albatroși fără zboruri
Și voi putea să-mi tatuez pe trup
Nevăzutele îmbrățișări ale nereidei mele pierdute.

Închiși amândoi în același labirint de scoică
Să-mi încătușezi nopțile cu alge, Acteea,
Eu să te-nvăț pământescul joc al iubirii de-o vară
În care te ascunzi în prima lacrimă a dimineții
Născută dintr-un imposibil "pe curând"...
Spus în grabă printre ultimele jurăminte,
Promisiuni despre neuitare, răni deschise.

P.S
Acteea, chiar astăzi mă voi întoarce  în același mal
Purtând pe trup tatuajul despărțirii noastre.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"


marți, 10 iulie 2018

...pe trupul poeților

Cuvintele mele desenate în praf, din joacă
Le-am rugat să tacă doar când se nasc noi culori
În ochi de prunci, în amintiri - flash-uri cu muguri la tâmple,
În priviri ascunse-n poeme vechi, în flori...
Dorindu-și alt rol printre tăceri mai noi
Cuvintele mele s-au mutat în ultimul anunț
Despre naufragiul păsărilor în trupul poeților
Și-n singura piesă de teatru despre statui și umbre
Ce lăcrimează când apune soarele.
Pe scena aceasta cuvintele mele nu știu să se bucure
Nici măcar acum când tăcerile
Și-au făcut cuib în ochii pruncilor,
În amintiri cu fluturi dansând pe praguri înverzite.
Piesa trebuia să aibă la final o replică despre înviere!
Am uitat-o!
Când îmi voi aduce aminte cine sunt
Îmi voi scrie cuvintele pe trupul poeților.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

pinterest.fr



vineri, 29 iunie 2018

Cu brațele întinse trag cerul mai aproape

M-am săturat de orașul acesta
care a învățat să încolțească în răni
de foști soldați muribunzi,
din trupuri de sirene eșuate pe maluri
în lipsa viselor, cândva păzite de fluturi.
Blestemul uitării perfuzat în tăcere
vă închide ochiul orb și uscat
care a uitat ce înseamnă lacrima;
ați fost martori la agonia Aurorei,
la funeraliile ultimelor ei nopți
ucise de voi în catacombele orașului,
în abatorul de iluzii și umbre.

Cui îi mai pasă astăzi de clopotarul cetății?!

Lăsați-mă să ies pe poarta aceasta îngustă
pe unde au intrat demonii nepăsării
chemați de voi, înapoi, acasă!
Lăsați-mă să-mi exersez pasul pe urmele copiilor,
spre albumul cu amintiri despre nunțile cerbilor,
mirosul de pâine coaptă de pe soba copilăriei,
praful străzilor care îmi închidea orice rană
când ridicam brațele să-mi trag cerul mai aproape.
Lăsați-mă să-mi desenez zilele pe muguri de cireș,
pe trup de magnolii, pe maci tăcuți și iasomie crudă,
s-adorm într-un hamac din umbre împletite
legat de două gări, ruine biciuite;
să desenez pe șine drum nou
doar când e lună plină
și-atunci când plouă
doar la ferestre sparte
să nu-mi găsească nimeni nicio vină!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Claude Monet - Train tracks at the
Saint Lazare Station

sâmbătă, 23 iunie 2018

Diminețile poetului sau de ce nu mor florile

La anticariatul din colțul străzii
am regăsit într-un calendar vechi
ultimele zile ale câinelui
care nu a știut niciodată
să fugă sau să muște
din întunericul cu brațele lungi
de tăceri tăioase și neliniști scoase din răni.

Atunci am lăcrimat pentru prima dată
peste fotografia mea cu urme de canini
de lapte și însângerați.
Tinerețea aceea rănită de colții frustrărilor
o resimt în fiecare an cum arde
în flăcările lumânărilor aprinse
pe un tort în culori de toamnă
pe care scrie cu litere mici, ruginite:
,,Florile acestea cu perfuzii în petale
vor reveni la fereastra ta
când vei învăța să muști
din diminețile netrăite de nimeni,
acum doar o pradă inutilă
pentru ochii tăi orbi!"

Ieri, în fața anticariatului din colțul străzii,
mestecând cu lăcomie
prima dimineață din geneza lumii
două voci s-au scuturat de tăcere:
,,Bună dimineața, poetule!"

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

collegecrosse.com

duminică, 10 iunie 2018

Plăcerea unui destin saltimbanc

Poștașul a venit prea repede
Cu durerea-nflorită sub braț.
Cine să trimită, oare, pachete cu temeri,
Neașteptate stări și muguri de uimire
Fără confirmare de primire?

Cum poți refuza tăcerea,
Plăcerea unui destin saltimbanc
De a face jonglerii cu iluzii,
Confuzii, zâmbete și doruri?
Poștașul a venit prea repede
Cu tăcerea înflorită-n pachet!

Dincolo de storuri, într-un decor banal
E doar plăcerea unui destin încruntat,
Perfuzat în trupul unei nopți prea rănite
Și-n versuri scrise pe un pat de spital.

09-10 iunie 2018
Gabriel Dragnea
(pe patul Secției de Chirurgie a Spitalului Sf. Pantelimon din București)

                      digitaldealer.com

duminică, 3 iunie 2018

Vise despre zboruri înainte de a deveni fluturi

         După o pauză destul de mare au reapărut micropoemele scrise în spiritul haiku-ului. Asta datorită reîntâlnirii mele cu haijinul Șerban Codrin. Nu prea am avut timpul necesar pentru a mă apleca mai atent asupra acestui tip de poezie clasică japoneză dar, de astăzi, fiind însoțit de câteva dintre tainele acestei scriituri (din cartea "Stâlpi de felinar" a autorului mai sus menționat) voi încerca să pătrund în profunzimile acestei construcții poetice. Gândurile acestea prezente în următoarele versuri sunt vise despre zboruri înainte de a deveni fluturi.

Trup bolnav și trist
Semne de bătrânețe -
Un cal alb pe drum
*
Un copil născut
În casa tot mai veche -
Ploaie cu soare
*
Doar o scrisoare -
Pe sub ușă doar vântul
Sparge tăcerea
*
Stelele nopții
La porțile cerului -
Părinți și bunici
*
Toacă și clopot
Peste duminici mute -
Strigăte spre cer
*
Primăveri și prunci -
Poemul lui Dumnezeu
Sculptat pe fluturi

Gabriel Dragnea

4.bp.blogspot.com

vineri, 1 iunie 2018

O nouă viață

         Mama mă strigă Teo, iar tata, încă, îmi spune Biluţă deoarece, înainte de a mă naşte, când îmi căutam locul să stau cât mai comod împingeam cu capul în burtica mamei, iar tata m-a văzut şi mi-a spus aşa: Biluţă.
         De fapt, eu sunt Tudor-Florin, am 4 luni şi pot să mă declar un copil norocos şi fericit cu părinţii mei. Norocos pentru că am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să pot cunoaşte aceasta lume plină de curiozităţi pentru mine. Eram foarte aproape de a rata această şansă de viaţă cu şapte luni şi jumătate înainte de a vedea lumina zilei.

Cu Salvarea la spital

        La o lună şi jumătate de sarcină, părinţii mei au trecut prin nişte clipe dramatice, pline de tensiune. În urma unei hemoragii puternice mama a ajuns la spital, cu sirena Salvării pornită.
Tot drumul tati a ţinut-o de mână pe mami, amândoi cu ochii în lacrimi. În acea seara târzie credeau că m-au pierdut.
         
 Abia a doua zi de dimineaţă au aflat că încă sunt speranţe de viaţă pentru mine. Şi, totuşi a fost un moment trist pentru amândoi, pentru că au mai aflat că, timp de o lună şi jumătate, acolo, în burtica mamei eu nu fusesem singur. Avusesem un frăţior sau o surioară pe care, în acea seară, îl/o pierdusem. Din acel moment şi mami şi tati şi-au pus toate speranţele în mine. Mami a rămas acasă în concediu medical şi apoi maternal, ca să aibă mai mare grijă de mine.

Sunt centrul atenției

       În fiecare seară auzeam cântece, muzică liniştitoare, glasurile lor calde şi simţeam mângâierile mamei pe burtica ei, care, cu fiecare săptămână devenea tot mai mare şi mai frumoasă.
          Acum, când mă uit în ochii lor văd că nu mai este loc de lacrimi de tristeţe ci, doar pentru bucurie, dragoste, speranţă. Doar pentru mine.
          Cu fiecare zi care trece văd că pot să fac câte ceva nou şi interesant. Pot să mă întorc singur pe burtică, ceea ce îmi place foarte mult, mai ales când dorm; apuc mici jucărioare cu mâinile, dar mă plictisesc repede de ele şi le arunc imediat. Îmi place foarte mult să fiu băgat în seamă, să fiu în centrul atenţiei, mângâiat şi alintat. Nu vreau să stau singur nici măcar o clipă. M-am obişnuit să fie mereu cineva lângă mine şi să îmi vorbească şi să-mi zâmbească. Aşa am început să scot sunete noi, care pe părinţii mei îi amuză. Oare înţeleg ei ce spun eu acolo? Nu cred.

Ce bine e să fii iubit!

          Am prins slăbiciunea lui mami şi lui tati de a mă lua în braţe imediat ce încep să plâng. Asta e! Sunt şi eu curios şi vreau să văd totul în jur. Măcar până adorm.
Băiţa zilnică este minunată. Dacă m-ar lăsa mai mult în apă nu m-aş supăra deloc. În acelaşi timp dau din mâini şi din picioare, împrăştii apă peste tot în jur, iar mami şi tati râd. Înseamnă că le place şi lor. Cu toate astea ei spun că sunt un băieţel cuminte. Şi ei iar mă iau în braţe şi mă alintă zâmbindu-mi mereu. De aceea sunt un băieţel norocos și fericit.

Gabriel Dragnea
(material apărut în decembrie 2008, în nr. 12 al Revistei Mami. Pentru că revista era adresată mămicilor, textul a fost publicat sub semnătura soției mele, Marinela).
Materialul este redactat sub forma unei scrisori, oglindire imaginară a gândurilor fiului nostru, Tudor, la câteva luni după nașterea lui.

marți, 22 mai 2018

Povestea oricui sau emoția developată dintr-un film de scurt-metraj

         Pentru ea, la început a fost poezia! Versurile ei erau ca o promisiune de a merge mai departe în expediția printre gânduri, cuvinte, trăiri împărtășite atent. Ca oricare adolescent al acelei perioade își descria visele și sentimentele la modul cel mai sincer, fără compromisuri lingvistice, expresii pretențioase, totul desfășurându-se într-o normalitate a scriiturii clasice, pe alocuri brodată cu elemente care țineau de un modernism temperat.
          După apariția în 2002 a volumului de versuri „Metamorfoze” și prezența sporadică a versurilor sale în diverse antologii literare a urmat o perioadă destul de lungă de pauză în care a considerat că este necesară realizarea unei scheme de prioritizare a activităților și proiectelor care țin de cariera personală, dar și o reconfigurare a stilului de scris.
          Iată că, după mai bine de 15 ani, timp în care și-a descoperit și consolidat activitatea în domeniul psihoterapiei infantile reapare în peisajul editorial cu o amprentă distinctă față de aceea cu care a pășit sfioasă odată cu primele sale versuri.
Mult mai organizată și mai concisă, de acum prozatoarea Corina Diaconescu, ne propune o călătorie într-o lume developată secvențial, în care întâmplările prin care trec personajele ne sunt descrise ca într-un clip tip trailer al unui film încă nevizionat. În mare parte prozele acestea scurte ca un sinopsis regizoral sunt însoțite de descrieri romantice: „Rămăsese pe malul mării în compania ultimelor raze sângerii înghițite de valurile înspumate. Marea era agitată, la fel ca și ea. Avea senzația că preaplinul sufletului ei este proiectat în spectacolul furios al valurilor înalte ce se spărgeau de stâncile sculptate de trecerea anilor. Pescărușii se roteau și țipau în bătaia vântului, pentru ca mai apoi să se avânte ca niște săgeți printre valuri. Rochia ei albă, lungă, înflorată cu petale mici albastre se udase de la stropii de ploaie ce începuseră să curgă, iar părul îi fusese decorat cu frunze desprinse din copacii de pe marginea aleii de promenadă de pe lângă Cazino.” („Întâlnire cu dorința de a mai fi”)
          Întâmplările acestui volum ne sunt descrise într-un mod natural, lejer, ca la o întâlnire a unor prieteni care nu s-au văzut de multă vreme și profită de aceste momente transformate în „Povestiri la o cafea”. Imaginile acestea sunt prezentate cursiv și liniar, redate într-o notă de romantism ca într-un pastel clasic, parțial asemănătoare celor prezente în textele realizate în stilul chick literature: „Ea nu-l știa așa. Ea rămăsese în minte cu imaginea lui blândă, nevinovată, cu privirea lui sorbind-o, cu gustul buzelor lui fine, apăsate pe buzele ei, stângaci, părul lui creț, cu care ea obișnuia să se joace și nopțile târzii petrecute pe prispă, numărând stele și punându-și dorințe...Inspira puternic, dar rapid și ofta în timp ce achita biletul de tren. Simțea și acum și urá cu toată ființa ei că simte încă atingerea mângâierilor lui pe trupul ei străbătut de fiorii dragostei dintâi...” („Niciodată sau altădată”)
          Oricare dintre aceste scurte povești poate fi dezvoltată devenind un roman în sine, dar autoarea a ales să ofere cititorilor doar flash-uri realiste ale unor fapte posibil petrecute, inspirate din bogata arhivă socială plină de evenimente și trăiri cu un interes emoțional general.
          Dar să analizăm puțin una dintre aceste povestiri, „Idilă la locul de muncă”. Ca în majoritatea prozelor  din acest volum introducerile sunt scurte descrieri ale atmosferei în care se petrece acțiunea sau radiografii sumare ale interiorului sufletesc al personajelor: „Perlele se rostogoliră cu clinchet pe noptiera ce le aștepta. Cerceii le urmară. Rochia ateriză leneșă lângă pat, un pantof peste ea, celălalt pe lângă ușă. Așternutul patului rămăsese mototolit de noaptea trecută. Nu avusese chef să își aranjeze patul în acea dimineață. De fapt, nu pricepea utilitatea de a face patul nicicând, însă se supunea acestei reguli ori când venea maică-sa în vizită la Ea, ori când știa că El va rămâne peste noapte la Ea. Altfel, era timp pierdut. Pentru ce să piardă vremea aranjând locul, unde în câteva ore ar fi urmat să se întindă din nou? Care e treaba? Pereții casei, de unii singuri nu suportau patul nefăcut? Ori biroul plin până la refuz de cărți lăsate deschise s-ar fi supărat că patul nu este la linie? Florile uitate să fie udate ar fi comentat ceva în legătură cu acest aspect?”           Cuprinsul ne poartă, aproape în fiecare text, printre incertitudini și tulburări ale personajelor, nostalgii, regrete sau speranțe. Ele cresc în intensitate pentru Ea și se dezvoltă în contrast cu ceea ce simte El sau invers: „Ea se temea ca El să nu se simtă complexat de poziția ei superioară în firmă, dar nu prea i-ar fi păsat dacă s-ar fi aflat despre relația lor. Se simțea pregătită pentru o nouă etapă a relației lor, dar nu și-ar fi dorit nici ipostaza în care să îl forțeze să avanseze. Să îl roage Ea să se vadă mai des ori să se afișeje împreună îi părea o chestiune dificilă. El considera că Ea s-ar fi simțit aiurea să se afle în firmă că e iubitul ei de aproape un an, ori să rămână mai des noaptea la Ea sau să îi propună o vacanță împreună.(…) Îi strecurase în poșetă cutiuța cu inelul, ce ar fi trebuit să fie un simbol al asumării relației lor. Cutiuța roșie catifelată o ascunsese într-o pungă de jeleuri. Erau preferatele ei. Nu a avut curajul de a i-l oferi personal. Nu putea anticipa cum ar fi reacționat. Acum aștepta, dar așteptarea părea interminabilă.”
          Pentru tipul acesta de construcție literară lapidară, autoarea a înțeles că trebuie să aleagă calea cea mai simpla, atât pentru binele poveștii cât și pentru cititor, aceea de a-i construi o încheiere fără explicații sau note sentențioase. Iar ea vine, așa cum spuneam și mai devreme, repede, aproape brusc, restabilindu-se astfel echilibrul emoțional ca într-un film de familie, o dramă cu happy-end: „Punga cu jeleuri rămăsese neatinsă în poșeta ei de ocazie pentru încă vreo două luni dezamăgitoare pentru El. Pentru că Ea nu aducea vorba deloc despre inel, El s-a simțit extrem de amărât. A continuat să se poarte normal, dar inima lui era rănită. Când tensiunea aproape atinsese apogeul, El chiar tatonând serios ideea demisiei, Ea a apărut zâmbitoare la birou, mestecând ursuleți colorați și zemoși, purtând inelul dăruit de El.”
          În toate cele 45 de proze scurte întâlnim, aparent, aceleași două personaje, El și Ea. În fond, ei sunt actori care pot avea numele oricui sau oricărui cunoscut al nostru. Pentru că întâmplările - relatate cu o oarecare implicare emoțională la o ceașcă de cafea - faptele petrecute, deși fictive pot fi revendicate de oricine. Asta pentru că evenimentele, sentimentele, trăirile toate sunt rupte din viața noastră de zi cu zi. Tocmai de aceea, pe tot parcursul lecturii nu vă veți întâlni cu drame psihologice de amploare, cu filozofii complicate despre rolul și importanța trăirii vieții în succesiunea naturală a generațiilor sau despre istoria atitudinii umane în contextul dezvoltării permanente a societății.
În loc de concluzie, aștept și viitoarele proze ale Corinei Diaconescu având speranța și credința în pasul mic, dar sigur în dezvoltarea pașilor în spațiul prozei, fie ea scurtă sau de mare întindere.


impresii de lectură pe marginea cărții
„Povestiri la o cafea” de Corina Diaconescu
- material semnat de Gabriel Dragnea  -





vineri, 18 mai 2018

Copilărie...

O mașinuță teleghidată, un iepure de pluș,
Un gălbenuș de ou dimineața,
Când toată ceața se risipea în taină
Privind ceasul vechi, rusesc, cu doi clopoței,
Un set de soldăței britanici, victorioși
Pășind timid printre misterele Indiilor
Și multe zâmbete, actori pe o scenă  fără spectatori,
Hrană a visurilor mele de mâine.
O carte de Jules Verne, o pereche de încălțări,
Mirări că e prea puțin, poate de ajuns,
Un răspuns despre cum se iubesc fluturii,
Cum ne iartă primăvara născându-și mugurii,
Un ceas de mână auriu și un scrabble
Pe care am învățat să scriu "te iubesc mamă"!
Acum știu de ce îngerii poartă aripi și tac!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

ecatholic2000.com

sâmbătă, 12 mai 2018

Nu știu cum a rămas poemul acesta pe păsări!

Nu știu cum a fost scris poemul acesta pe păsări
Deși îl port și eu tatuat pe un braț al verii
Rămas la mine pe trup, amorțit, desfrunzit
Cu rădăcini în tăcere și-n amintirea zilelor de ieri.

Nu știu cum a rămas poemul acesta pe păsări!
L-am scris demult în culori de rubin și smarald
Și am îmbrăcat cu versurile lui policrome
Toate depărtările dintre NU și DA,
Dintre a te afla și a renunța
În numele unei pierderi memorabile.

Nu știu cum a rămas poemul acesta pe păsări!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

zellox.com

miercuri, 9 mai 2018

Ultima scrisoare, închisoare cu fluturi

Brațul rupt dintr-o primăvară a lui Janmot
Este o iluzie din poemul cu îngeri orbi
Pe care mi l-ai scris în grabă
Pe pragul ușii înmugurite
În ultima noastră noapte de iarnă.
Atunci m-ai și desenat pe fugă,
În culori de umbre, cu mâinile legate,
Îngenuncheat în fața zodiei tăcerii.

Aștept să deschizi ultima scrisoare,
Această închisoare cu fluturi
Care își repetă zborul pe fiecare cuvânt
Tot mai bătrân și părăsit de muguri.
În acordurile lui Senneville
Poemul tău continuă să se scrie
Pe aceleași note tremurânde de pian rătăcit
În catedrala îngerilor noștri orbi
Care și-acum vorbesc despre mariajul
Unor nopți sculptate cândva ca-ntr-un joc
Pe aripile lor, în priviri, pe gleznele zorilor.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Louis Janmot - Poemul sufletului: Primăvara

sâmbătă, 14 aprilie 2018

Pe ușa aceea deschisă...

Nu era decât un pian crăpat
Într-o cameră cu pereții zgâriați
De unghiile unui secol
Hrănit cu deșertăciune.
Aici au murit anotimpurile
Agonizând în întuneric și singure
Îmbrățișând umbrele
Precum copiii singurătății
Cerul ocrotit sub aripile păsărilor
Neîmblânzite, rănite,
Răstignite pe cruci de uitare.
Pe ușa aceea deschisă
Am intrat în camera cu tăceri îngenuncheate
Care lăcrimau pe acel Steinway muribund
Cântând, parcă profetic
Îngroparea ultimului vis
Înainte de a deveni un fluture,
O primăvară sculptată
Pe ușa aceea deschisă.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

sursa foto: 1zoom.me

duminică, 1 aprilie 2018

Duminicile poetului

impresii de lectură la volumul
„Duminica în Est” de Alexandru Cazacu; material prezentat în cadrul lansării volumului la Biblioteca Județeană "Alexandru și Aristia Aman" din Craiova

          În demersul acesta al descoperirii poeziei, întotdeauna cel mai important este drumul, calea pe care un poet se hotărăște să o străbată. Pentru a descoperi cele mai frumoase metafore, cele mai bune idei,
poetul este asemenea unui ghid aflat pe cele mai misterioase cărări, unde doar bagajul lui de cunoștințe, acele lucruri care i-au rămas după ce a uitat totul îl pot ajuta să descopere și să împărtășească cele descoperite și celorlalți. Cuvintele scrise cu mulți ani în urmă de Cristian Tudor Popescu, referindu-se la activitatea de jurnalist pot fi aplicate cu ușurință și poeților. El spunea la un moment dat că poate deveni ziarist și un inginer, dar și o profesoară de chineză, importante fiind talentul, inspirația și flerul cu care un lucru sau un fapt minor poate fi descris într-o notă distinctă.
          Printr-o proiecție mult mai profundă, folosind cadre atent alese, o scenă simplă, o fotografie comună sau un colț obișnuit privirii pot deveni cu ajutorul poetului obiecte și spații ale contemplării.
Poetul Alexandru Cazacu este unul dintre ghizii aceia bine instruiți care invită prin intermediul versului la analiza sinelui direct proporțională cu spațiul în care trăiește și evoluează: 
„...toamna este o iluzie a sufletelor tari
când umbrele garoafelor se subțiază pe ziduri
iar soarele se ascunde în cărnurile serii
și totul se joacă între a fi trăit sau irosit
printre cartierele tăiate în felii de cablurile lungi
ce trimit către oriunde
bucăți din puzzle-ul singurătății noastre” (Uneori, pag. 93)
          Imediat ce am aflat de apariția cărții mi-am pus fireasca întrebare: de ce „Duminica în Est”? Nu mi-am dorit neapărat să găsesc un răspuns printre teoriile sociale privind temperamentul, comportamentul unei societăți din punct de vedere al spațiului geografic în care ele se manifestă (diferite, bineînțeles, de la o zonă la alta). Dar, de ce neapărat ziua de duminică? Am preferat să caut tot printre versuri ceva care să îmi transforme
interogația în altceva ce ar putea fi o posibilitate a ceea ce a gândit autorul. Construcțille de genul „o duminică lângă un fluviu grăbit să se verse în mare” sau ”sfârșit de duminică undeva în Sud-Estul Europei (...) în orașul mic ca o fantezie de toamnă” sau ”O să vrem să fim mai frumoși/ decât vorbele spuse duminica” sau „ochii ei aprinși ne arată cum se înving duminicile cu un pumn de lacrimi” și multe altele,  toate acestea îmi confirmă că ziua aceasta a odihnei este și un prilej de evadare dintr-un cotidian sufocant, lipsit de provocări într-un spațiu al meditației despre sine și lume. Poate nu întâmplător, albul este prezent în aproape 20 de poeme, un adjectiv adesea lăsat în uitare prin colțurile existenței noastre lipsită adesea de culoare. 
          Așa cum am mai spus-o, fără niciun dubiu, poetul Alexandru Cazacu, în toate creațiile sale se pierde voit printre propriile umbre, se hrănește cu clipe de așteptare, cu speranțe strânse la piept și hrănite zilnic cu doze mici de răbdare. Numai așa el poate renaște, regăsindu-se puțin mai liber  în lumea plină de realități care sugrumă:
 „Știam că oamenii nu pot să-și ofere mai mult
Decât un orizont spre care pleacă împreună
când ninsoarea este adusă în burguri
de o șaretă albastră trasă de vrăbii
și pare că fiecare zgomot
este asemenea clinchetului paharelor la onomastici
iar surâsul tău are ceva în plus față de cel al Anitei Ekberg
lângă Fontana di Trevi”.
          Citind și analizând conținutul acestui volum pot afirma că autorul a realizat o colecție de duminici îmbrăcate cu multe conotații care țin de trăirile lumii - implicit ale poetului - fie ele explozii de bucurie și admirație sau mici frustrări ascunse-n buzunarul de la piept. Gabriel Garcia Marquez spunea la un moment dat că, „dacă Dumnezeu nu s-ar fi odihnit duminica, ar fi avut timp să termine lumea.” Eu vreau să cred că tocmai de aceea Dumnezeu a creat poeții.
                                                                                  Gabriel Dragnea

miercuri, 28 martie 2018

În rugina dimineților mele

În ultimul an nu am mai primit niciun gând!
Te-am căutat discret de ziua cireșilor
Când și-au primit florile,
Când păsările evadate și-au regăsit zările.
Lăsasem sculptate cuvinte la porțile cetății închise
Și zeci de poeme cu nopți uitate,
Înjunghiate lăcrimând peste vise și îngeri
Uitați în catedrale, cu-mbrățișări interzise.
Abia atunci am înțeles
Că trebuie să-mi învăț versul să tacă
Și să-l privesc cum se-neacă
În amintiri, în ritmuri de clopot și toacă.
Atunci am învățat să culeg tăcerile,
Să le zidesc împreună cu tine
În Santa Maria del Carmine,
Sub cel mai vechi altar înflorit
Sub tălpi de înger uimit și sculptat
În rugina dimineților mele.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"


sâmbătă, 24 martie 2018

În ochii tăi, îmbrățișări de păsări

- soției mele, la ceas aniversar -

Sunt alte flori de gheață
La fereastra acestei primăveri târzii
Și-aceiași doi copii își continuă jocul
Început demult, în calendare vechi
În ziua când am cununat zorile
Și-am botezat în culori doar cărările.

Sunt alte flori de gheață
La aceeași fereastră, martor al întâmplărilor,
Al mirărilor sculptate în umbre evadate.
De atunci, toate nopțile se-ntâlnesc în tăcere
Pe brațele noastre înmugurite și verzi
Ca ochii tăi în care se-mpletesc
Vechi doruri, cărări dezghețate sub pleoape,
Îmbrățișări de păsări, anotimpuri și ape.

Gabriel Dragnea

deviantart.com

marți, 13 martie 2018

Oameni și cărți - eveniment editorial

În data de 17 martie, la ora 11, la Biblioteca Județeană "Alexandru și Aristia Aman" din Craiova va avea loc lansarea cărții de poezie "Duminica în Est" a poetului Alexandru Cazacu.
În cadrul acestui eveniment voi putea sublinia public calitățile poetice ale autorului, parcursul ambițios al activității sale literare, dar și neșansa de a fi scriitor într-o Românie dezechilibrată, în care, de cele mai multe ori doar compromisurile pot asigura șanse de promovare și apreciere. Tot în această zi vor mai fi prezentate volumele "Eminescu în reflexii critice" a lui Constantin Cubleșan și "Poezii" semnate de Augustin Jianu. În Sala "Nicolae Romanescu" vor mai vorbi despre autori și cărțile lor personalități literare precum Ștefan Vlăduțescu, Xenia Negrea, Spiridon Popescu, Adrian Frățilă, Camelia Radulian, Cristian Brebenel și Dan Lupescu.

Gabriel Dragnea

duminică, 11 martie 2018

Umbrele ca păsările

Doar când se înserează, ei se trezesc
Și zeci de mii de umbre coboară din înalt,
Ca păsările, voaluri negre de dantelă
Ce-acoperă cărările, culorile și pasul.

Stelele acestea nu sunt aștri din poemele mele!
Cum crezi că ai putea picta noaptea
Gările pustii și liniile ce duc spre trenuri rătăcite
Dacă îngerii nu și-ar deschide ochii?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"