interviu cu poetul Paul Daian
(n. 4 august 1954)
 |
| webphoto.ro |
Poetul Paul Daian este prezenţa cea mai decorativă a
„Târgului Gaudeamus - Carte de Învăţătură”. Strigând în gura mare printre
vizitatori, cu mustaţa şi barbişonul vopsite, cu o veche trompetă în mână şi un
cocoş pe pălărie, Paul Daian este gazda şi mascota târgului. De curând, Paul
Daian şi-a lansat un nou volum de versuri, „Liderul zidit în lapte”.
- Domnule Paul Daian, sunteţi un poet, dar şi un personaj
original. Cum v-aţi descrie în câteva cuvinte?
- Ca să fiu corect şi în spiritul gazetei pe care o
reprezinţi, sunt un om independent, trăiesc şi scriu independent şi îmi aleg
întotdeauna locul unde vreau să ajung.
- Cum vă percepe lumea nonconformismul dumneavoastră?
- Nu mă interesează. Sunt aşa cum vreau eu să fiu, pentru
că nu am bani să pot fi altfel. Dacă aş avea foarte mulţi bani, mi-aş cumpăra o
limuzină, în loc de cocoş aş avea un papagal de 10.000 de dolari şi, în loc de
trompetă, un trombon de aur.
- De ce aţi ales imaginea de mascotă a unui târg de
carte?
- Pentru că asta este structura mea. Dacă vrei să vezi
interiorul unui om, îi faci o radiografie, dacă nu, îl pui să se îmbrace. Apoi,
sunt poet, iar lumea cărţilor este fascinantă.
- Este acesta un mod de a vă promova?
- Eu nu am nevoie de promovare. Poezia adevărată sau eu
nu avem nevoie de aşa ceva. Înfăţişarea mea nu adaugă valoare, ci dimpotrivă, o
micşorează.
- Şi nu vă deranjează să fiţi perceput aşa? În ce relaţii
sunteţi cu cititorii dumneavoastră?
- Nu. Nu mă interesează nici publicul, nici cititorii.
- Dar poezia, pentru cine o faceţi?
- În primul rând, pentru mine. Dacă ajunge şi la
cititori, începe să mă intereseze, cât de cât. Însă, de la bun început,
cititorii n-au importanţă pentru mine.
- Ce i-aţi spune cuiva, care nu înţelege modul
dumneavoastră de exprimare şi vă etichetează ca fiind...nebun?
- I-aş
răspunde: „Da, domnule, aveţi dreptate. Sunt nebun. Fiţi milos şi daţi-mi o
sumă de bani să-mi cumpăr diazepam, ca să mă tratez”. Să mă lase aşa cum sunt,
pentru că şi eu, dacă îl privesc cu atenţie, îl pot considera, ori nebun, ori
prost sau mediocru. N-am să-ndrăznesc niciodată să-i spun aşa ceva, decât
atunci când mă va călca pe trompetă sau îmi va călca cocoşul pe coadă. Aşa că-l
las în pace. Există un proverb chinezesc extraordinar de frumos: „Dacă nu crezi
în zei, dă-le pace”.
scurt interviu realizat în 2004 la Târgul de Carte Gaudeamus
