Măștile acestea mă ucid câte puțin în fiecare zi

Măștile acestea mă dor
mai mult decât o înjunghiere
și-aceeași neputincioasă adiere
îmi îmbrățișează doar nopțile și rănile ne-nchise.
Pe scena aceasta, eșafod al lumii
cel mai greu mi-a fost să joc rolul umbrelor,
al tăcerilor lăsate la ferestre închise când plouă
să beau aceeași rouă,
sânge al zorilor peste frunzele toamnei.
Măștile acestea mă ucid câte puțin în fiecare zi
și nimeni nu va ști că zilnic în culise
îngrop vise lângă uitate zboruri,
ne-nmugurite doruri și împușcate aripe.

Iar va fi iarnă, un monolog despre viață,
despre măștile lumii ce dor
mai mult decât o înjunghiere!
Sunt doar tăcere, un rătăcit călător
pe alei neumblate-n cetate...
De-aceea, orbit de-atâta noapte
sunt singurul actor recitând poeme
lângă ferestre vechi, închise și sparte!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixabay.com

A doua ispită a lui Adam

În această duminică de odihnă
Vom juca piesa "A doua ispită a lui Adam".
Niciun gong nu va răsuna în sala noastră mică,
Împăienjenită, cu ecoul pierdut printre amintirile bătrânilor...
În actul întâi toate Evele vor sta în picioare,
Cu pruncii la piept, martori tăcuți
La reconstituirea primului păcat.

În ultimul act îl vom lăsa pe Adam singur pe scenă,
Doar el și-același măr proaspăt
Spălat cu inutile regrete,
Lângă un șarpe desenat cu cretă colorată
Pe calendarul tuturor generațiilor.

Pe afișul acestui spectacol dedicat neuitării
Un copil privește tăcut și cu lacrimi în ochi,
Ca-ntr-un joc hipnotic, merele tot mai dulci,
Roșii ca luna care a ars în ochii lui Dumnezeu,
În prima noapte de singurătate
După izgonirea primilor oameni dezbrăcați de taină.

"A doua ispită a lui Adam" se va juca printre mere
Lângă un șarpe desenat cu cretă colorată
Pe luna care arde neîncetat în ochii lui Dumnezeu
Și-n nopțile tot mai pustii ale copiilor,
Martori tăcuți la reconstituirea primului păcat.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

Tintoretto - The Temptation of Adam

Evadare spre primăvara desculță

Noroiul acesta nu este al meu!
S-a scurs din privirile voastre hămesite
Peste visele mele,
Peste copilăria care tremură în ziduri
Cerșind un singur joc despre evadare
Spre primăvara desculță, cu porțile cetății deschise
Pentru ultimii porumbei triști și orbi
Care vor să-și îngroape ultimul zbor
Lângă ultimele bătăi de inimă ale singurului muribund
Care șoptește despre iubirile pierdute inutil
În tranșeele unui război care nu există.
Nu mi se potrivesc tatuajele acestea
Cu trădări și pași care nu lasă urme
pe aleile ninse!
Cu noroiul acesta, sânge infestat într-un trup inert
Mi-e teamă că încep să uit cum se trăiește!

Mai știe cineva nocturna aceea a lui Chopin
Despre resemnare, tăcere și temeri dezghețate?

Soldații neputinței încă mărșăluiesc însângerați
Pe lângă copilăria care tremură-n ziduri
Cerșind un ultim joc nevinovat
Care se termină cu o evadare
Spre primăvara desculță.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

by Timothy Martin