„o pasăre albă, ieșită din minți”

Pe unul dintre rafturile bibliotecii personale stau fără nicio teamă de a fi înstrăinate câteva cărți din Colecția Luceafărul, tipărite de Editura pentru Literatură, cărți aparținând unor autori precum Ion Drăgănoiu, Florentin Popescu, Titus Vîjeu, Romulus Guga, Nicolae Prelipceanu, Cătălin Ciolca, Grișa Gherghei, Gheorghe Anca, George Alboiu, Mihai Elin și Vintilă Ivănceanu. Nu mă întrebați care a fost

explicația pentru care m-am oprit asupra acestor volume și nici de ce nu am făcut-o mai devreme. Cu siguranță că există un destin al cărților, așa cum vorbim despre unul al oamenilor. Cert este că privindu-le mi-am amintit de câteva versuri ascunse printre aceste file îngălbenite: „Acestea-s oasele mele:/ albe, sfărâmicioase, adevărate./ Le-am curățat de carne/ seară de seară, dinadins încet.// Acum iată-le atârnate/ drept în poarta iubirii. Le clatină/ vântul ori dorul, ori/ luna umblă cu capulpe sus/ și s-a împiedicat de ele.” (Acestea-s oasele, pag.16) 

Da, dintre toate cărțile enumerate, pentru această rubrică devenită un fel de in memoriam, am ales volumul de debut Versuri al lui Cătălin Ciolca, publicat în 1968 în colecția Luceafărul, după cum spuneam. Născut pe 25 ianuarie 1941 în Urziceni, poetul ialomițean debutează cu versuri în 1964, publicându-le în revistele Luceafărul și Steaua. Despre acest volum de debut, Versuri, apărut în 1968, criticul Nicolae Manolescu scria în Contemporanul astfel: „Autorul este un sentimental incurabil, evocând peisaje, întâmplări, atmosfere cu o tehnică ireproşabilă, dar şi cu o anume monotonie. Poeziile au curgerea leneşă a râurilor de la şes, răsfirate în braţe de egală adâncime.” Tulburările lui sunt ale lumii care empatizează cu el, dar și ale acelora care nu pot să înțeleagă sufletul poetului. Scena iubitei privind parcă în gol, afectată de un destrămat anotimp, resimțind un destrămat sentiment de dragoste se intersectează cu agitația bine camuflată în interiorul poetului: „Chiar tu, iubito, în darn ai privit îndelung/ într-o amiază de vară și dragoste!// Deasupra sufletului meu, ca peste/ un întomnat luminiș ori eleșteu,/ fără încetare se rotește/ o pasăre albă, ieșită din minți.// Stejarii își mișcă coroanele, șerpii/ se cabrează săltându-și capetele,/ pădurarul atotcunoscător în ale locului/ ridică neputincios din umeri.” (Deasupra sufletului, pag.17)

Nimic din natură nu se manifestă străin de trăirile poetului. Totul este în acord cu frământările lui, niciun trup, oricât de mic nu poate fi absent de la spectacolul emoțiilor. Inima, ca de obicei neascultătoare, în recitalul acestor sentimente care nu au nevoie de glas pentru a fi înțelese, bate un ritm neînțeles și tulburător: „A fost o noapte caldă și scurtă./ Întunericul împrăștia mirosul florii/ de secară și cântecul de greier, tulburat/ de vânt. În grabă, norii-și îndemnau la păscut/ umbrele lor uriașe.// Neclintită, strâmbă, la marginea satului/ cumpăna albă – fată deșirată și tristă.// Bezna creștea cu încetul, ca apele./ S-au întunecat cumpăna, norii.../ Tăcerile noastre erau atât de aproape/ că vorbeam în gând, ca un om singur.// Delirul greierilor nu contenea în lan/ și chiar inima ta bătea fără socoteală/ măsura nopților noastre de dragoste.” (O noapte, pag.24)

Tot scormonind prin pagini de internet pentru a afla mai multe detalii despre Cătălin Ciolca, descopăr deopotrivă texte mai puțin laudative la adresa creațiilor poetului, dar și cuvinte apreciative, semn că gusturile sunt împărțite. Și este bine să fie așa! Într-un articol semnat Nicolae Turtureanu, cu referire la un alt volum de versuri al poetului Cătălin Ciolca, semnatarul scrie astfel: „Discursuri şi peisaje este cartea unui poet deplin, sigur pe cuvinte, având un pronunţat simţ al nuanţelor, până la infinitezimal şi, deopotrivă, vocaţia comunicării, a descifrării unor taine de suflet, împărtăşite cu o desăvârşită gravitate şi simplitate a spunerii.”

Privindu-i fișa biobibliografică publicată pe pagina filialei Iași a Uniunii Scriitorilor, la finalul acesteia apar trecute mai multe numere de telefon ale poetului. Nedorindu-mi să primesc un răspuns postat între parantezele concretului, vreau să rămână doar întrebarea: Pentru aceia care își mai doresc un poem cu metafore-flash și vor să-l felicite pe autor, pentru cei care s-au regăsit în discursul lui liric, cine mai răspunde la telefon, acum, când poetul nu mai este acasă?!

 

Gabriel Dragnea