Powered By Blogger

joi, 30 aprilie 2020

Un ultim puzzle

La neonatologie nicio confuzie,
Accident sau dilemă
Doar plânsete variate,
Un ultim puzzle din copii fără lacrimi,
Tablou cu viitor confuz, fără mirări.
Din spatele unei pânze de păianjen
Sunt martorul ultimei nașteri,
A urmelor șterse cu spirt și păreri de rău.
Sunt prea puține virgule-n clepsidre
În rest doar puncte care-așează
Tristeți și nonculori pe inimi.

La camera de gardă,
Doar pentru păsări și îngeri
Se fac tratamente cu amintiri
Pentru neuitarea zborului.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

cafepress.com

duminică, 26 aprilie 2020

După această virgulă

După această virgulă
Ar trebui să vină o culoare,
Ca aceea rătăcită
Pe o altă față
A cubului rubic,
Unde se adună
Privirile tale crude
Care sângerează
Pe păsări, crizanteme,
Pe zori de zi și arme.

Nu îmi este teamă
De virgula aceea care
Mi-l prezintă pe Charon,
La fel de misterios și tăcut
Asemenea ultimei reprezentații
Pe sfoara nevăzută
Care leagă primul plâns
De ultimele regrete!

Să nu îmi vinzi fotografia
În care entuziasmat exersam
Jongleriile cu măști
Alături de Chaplin,
Pe aceeași bancă
Pe care se odihnesc azi
Toate iernile!


Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

Three masks by Serg Voichenko


sâmbătă, 11 aprilie 2020

Despre libertate

După zeci de minute de negocieri
Între fluturi și păsări,
Eu, negociatorul desemnat de copii
Am convins ambele tabere
Că este nevoie de pace și de un cer liber
Să poată și omul să învețe să zboare.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

Sursa: internet

marți, 7 aprilie 2020

Scurt metraj

În ultima vreme tot vorbim despre boală,
neputința târându-și armele în privirea dezgoliților
strânși la dejun, la ilegale partide de cărți,
la prânz și în statisticile despre disperare.
La cină, familiile trag la sorți
Cine va stinge lumina.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pxfuel.com

duminică, 5 aprilie 2020

Monolog nocturn

Când am făcut un pas la dreapta,
în lumea aceea se numărau florile de cireș,
câte bucurii au înmugurit la ferestre
și câte zâmbete au fost desenate în praf.
Alții ardeau în șeminee fotografii
de la îngroparea regretelor.
Pe alei mirosea a mir și a lemn crud
de la o toacă nouă, cu glas de Bunăvestire.

În lumea din stânga creșteau pietre
din praguri vechi de uși nedeschise, inerte.
Din crăpături de ziduri doar iedera moartă
mai putea trezi amintiri despre vechi ambiții,
provocări și ținte, priviri din înalt și căderi...
Încă mai puteam simți copiii jucându-se,
desenându-și copilăria în vitralii,
mame cu lacrimile scurse pe catapeteasma bisericii.

M-am retras înapoi pe aleea îngustă,
pe care se îngrămădesc iluzii,
credințe șubrezite, orfani de Lumină,
uneltiri și strângeri de mână, confesiuni șoptite,
dureri, tăceri, priviri de copii abandonați,
invitați la jocul perfid al lumii
încă netatuat pe sufletele lor
de mici apărători ai Paradisului.

Înapoi nu se mai poate călca, e totul prăbușit în uitare,
o prăpastie care îi cheamă pe cei   rătăciți și goi
care nu cred în pasul încă neînsângerat
de piatră, de drum și de noapte.

Cine va cânta pentru mine
într-o sală plină cu îngeri orbi
care nu îmi pot vedea ziua de mâine
sculptată pe talpă?

Din spatele sălii în care tot repet, încă de la naștere,
o scuturare de aripi și o voce:
Eu zic să te culci
Și să-ți lași caii să zboare!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
kellybroganmd.com

joi, 2 aprilie 2020

Soldații mei se odihnesc în Mausoleul Copilăriei

Aveam doar șase ani
când m-am suit prima dată într-un copac!
De prima creangă, cea mai bătrână
am lăsat să atârne micile vise, jocul,
păsările, zborul lor plâns, convulsiv
desenat de mama pe geamul înghețat,
pe retina tatălui meu obosit și pe conștiința cerului.
Pe o creangă mai sus, într-un camuflaj perfect,
printre culorile pale ale unei primăveri perfuzate,
într-un plictisitor pe loc repaus
doar soldățeii din plumb cu armele lor
cioplite în zâmbetul meu tot mai rar,
tot mai ascuns în păsări și vitralii.

Astăzi, printre restricții și hoți cibernetici de vise,
îmi vine să mă sui din nou în copac,
dar soldații mei se odihnesc în Mausoleul Copilăriei.

Am o rugăminte! Dacă îmi zăriți îngerul,
acela tatuat pe aripi cu viori
spuneți-i în șoaptă să revină zâmbind
pentru un ultim spectacol al inimii,
în sala de așteptare a trenului cu amintiri și regrete ciobite.
Parcă e prea multă poezie la ferestre,
evadată dintr-o copilărie îmbrăcată cu haine de camuflaj.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

globalnews.ca