interviu cu scriitorul Horia-Roman Patapievici
(n. 18 martie 1957)
- Care credeţi că sunt
principalele probleme cu care se confruntă acum domeniul cultural din România?
 |
sursa: novanews
|
- Unul este cel material. Nu cred că există în momentul
de faţă o relaţie sănătoasă între finanţarea de stat şi cultură – pentru că
finanţarea de stat impune un concept, care mie îmi stârneşte o repulsie vie,
acela de cultură oficială. Din păcate, doar acesta este promovat. Zona vie a
culturii – care este strict privată şi care nu poate, n-are dreptul să se lase
îmbrăcată în aceste chingi ale culturii oficiale – este uitată. Al doilea
aspect este relaţia dintre sectorul economic privat şi zona de cultură privată.
Deocamdată nu există un bun parteneriat între capitalişti şi creatorii de artă.
Sper să fie creat. Există un contencios vechi. Artiştii s-au instituţionalizat
în conştiinţa publică, în secolul al XIX-lea, pe modelul romantic, ca nişte
detractori şi inamici ai capitalismului. Eu personal, ca scriitor, mă consider
un mare prieten al capitalismului, fără de care cred că orice viaţă socială ar
fi irespirabilă. Revista pe care o scot, „Idei în dialog”, militează, nu verbal
şi ideologic, ci practic, pentru o relaţie normală între creatorii de cultură
şi ordinea proprietăţii private, care este capitalismul. O altă problemă ţine
de proasta irigare a ţesutului cultural. Avem un sistem circulator prost. Deşi
suntem tineri, suferim de un soi de tromboză generalizată. Asta se vede din
faptul că oamenii nu comunică între ei, ajung foarte rapid să se deteste,
atunci când se critică reciproc. Grupuscurile se individualizează foarte gelos
pe baricade ideologice şi din spatele acestora se înjură şi se flegmează unii
pe alţii.
- Nu intervine, oare, în fiecare şi frica de a nu-şi
pierde locul, o teamă absurdă, generată de o mentalitate păguboasă?
- Astea nu sunt problemele oamenilor de cultură, ci ale
belferilor. Omul care s-a născut cu scaunul lipit de cur nu este un om de
cultură. Este un belfer. Bineînţeles că există şi conced acest lucru. Al
treilea aspect este izolarea dublă a culturii române: de vecini – noi, cultural
vorbind, nu ne cunoaştem vecinii – şi de lucrurile care se dezbat acum în
Occident. Există şi un al patrulea aspect, care ţine de o anumită ecologie
defectuoasă a culturii românesti. Cultura română este blocată în modelul „sau
sunt autohtonist sau sunt occidentalist”. Ei bine, există o a treia cale.
Revista pe care o scot militează pentru ceea ce Sorin Antohi a numit „a treia
cale”. Nici occidentalist, ceea ce înseamnă să import ca o maimuţă tot ceea ce
se face în Occident în momentul de faţă, dar nici autohtonist, altfel spus, să
pornesc de la ideea pur fantasmatică că ar exista o identitate românească ce
trebuie prezervată, ca-n grădina zoologică, animalele rare.
- Ce părere aveţi despre găştile literare?
- O părere execrabilă. Eu sunt victima publică a găştilor
literare. După ce m-a executat gaşca naţionaliştilor în `96, după
„Politice”, după 2001 m-a executat gaşca progresistă de la revista
„Observatorul cultural”. Am o părere foarte proastă şi cred că reprezintă o
serioasă frână în vindecarea trombozei de care vorbeam.
- Cineva spunea că ele sunt inima, plămânul şi ficatul
unei literaturi. Cum comentaţi aceste cuvinte?
- Grupurile culturale, da. Dar nu găştile. Gaşca este o
haită. Ori, eu nu cred că ficatul – un lucru atât de respectabil şi vital
vieţii noastre poate fi asociat cu ideea de gaşcă. Grupurile literare
funcţionează după formula junimistă „intră cine vrea, rămâne cine poate”. Asta
este fiziologia grupului cultural. El nu este exclusivist, în sensul că trebuie
să ai grupa sanguină A2, să fi citit 20 de cărţi pe care eu să ţi le indic şi
să ai diplomă de la nu ştiu ce facultate. Nu, oricine poate intra, dar rămâne
cine poate.
- După succesul obţinut cu „Omul recent”, ce va urma să
apară pentru cititori?
- O carte mozartiană, care porneşte de la o conferinţă
despre cosmologia lui Dante. Un subiect aparent inactual din poetul meu
favorit, Dante. Cartea va apărea la „Târgul Gaudeamus”.
- V-au fost traduse, în ultima vreme, lucrări în
străinătate?
- „Omul recent” a fost tradus în spaniolă. Există o
traducere la „Zbor în bătaia săgeţii”, apărută în engleză şi una în franceză,
dar nefinalizată încă.
- Cum vă vedeţi inamicii din spaţiul cultural?
- Problema mea cu ei este una singură. Să construiască
argumente şi nu injurii. M-am săturat să fiu considerat fundamentalist ortodox,
antisemit şi legionar. Sunt lucruri cu care nu am nici o legătură şi, cu toate
astea, de patru ani, asta mi se pune continuu în cârcă. Ultimul care a
recidivat este cineva de la „Adevărul literar şi artistic”, care a făcut un caz
din a demonstra că sunt un fundamentalist ortodox şi din această calitate sunt
un pericol pentru pentru democraţia românească şi că sunt un reprezentant al
Şcolii de la Păltiniş – n-am nici o legătură cu Şcoala de la Păltiniş, care ar
fi, în viziunea acestui om de la „Adevărul literar”, reprezentanta culturală a
extremismului politic interbelic. Se încearcă să se demonstreze că sunt un
fundamentalist ortodox şi din această calitate sunt un pericol pentru
democraţia românească şi urmaşul legionarilor.
 |
| sursa: humanitas.ro |
- E mai dificil să fii scriitor decât director de
revistă?
- Este destul de greu, pentru că sunt responsabilităţi
diferite. Asta, abia acum învăţ, cum să fac şi să conduc o revistă. Este o mare
provocare pentru mine venită în urma unei discuţii cu Sorin Marin, în care-i
spuneam: „Ştii ce ne lipseşte nouă? Ne lipseşte o tribună de la care să se poată
face într-un mod decent o dezbatere a ideilor”. Şi el mi-a spus: „Fă-o tu!”/ „Dar cum
s-o fac?”/ „Găsim finanţare şi scoatem o revistă care să fie de tipul ăsta”.
- Aveţi nelinişti? Ce vă îngrijorează cel mai mult în
viaţă?
- Sunt un om profund neliniştit şi tulburat. Mă
nelinişteşte mediocritatea clasei noastre politice. Urmarea mediocrităţii este
căderea în autoritarism. Societatea este foarte apatică, în raport cu cât de
intrepidă este clasa politică în a acumula averi şi poziţii de putere. Mă
nelinişteşte fragilitatea instituţională a ţării mele. Mă nelinişteşte că nu
reuşim să ne aşezăm şi mă nelinişteşte faptul că sunt muritor şi că voi avea de
dat socoteală lui Dumnezeu pentru faptele mele.
interviu realizat în
octombrie 2004 la Clubul Prometheus din București
