Prin cenuşa anilor - pictorul Ştefan Luchian (o poezie a culorilor)

Acesta este doar începutul dintr-o serie amplă de aduceri aminte despre mari personalități ale culturii naționale, dar şi despre artişti mai puțin cunoscuți, din motive diverse, care țin de gradul nostru de apreciere a valorii.
Acest prim flash-portret este dedicat pictorului Ştefan Luchian, de la moartea lui împlinindu-se astăzi 100 de ani.

Ştefan Luchian - Autoportret

"...eram un pici; mă dăduse de curând la şcoală. O mătuşă, la un Paşti, mi-a adus în dar o stea cu acuarele d-acelea proaste. Mama îşi bea cafeaua afară, în pridvor. Eu, ca un diavol, m-am strecurat în odaia de musafiri. O uitase descuiată. M-am aşezat la un perete şi dă-i, şi dă-i! Îmi pusesem în gând s-o fac pe Safta, bucătăreasa noastră. Mă, şi era urâtă! Biata mama, ce mai întindea de noi…“ (din amintirile lui Ştefan Luchian).
A fost un artist iubit nu doar de colegii de breaslă, dar şi de oamenii simpli care ştiau la acea vreme, parcă mai bine decât azi, să aprecieze un act artistic, un om talentat, o zbatere, un devotament în slujba artei.

Ştefan Luchian - Lăutul

Despre suferințele prin care a trecut Luchian, urmare a sclerozei multiple care îl imobilizează în scaun şi, mai apoi la pat, măcinat de o neputință cumplită, Nicolae Tonitza îşi amintea trist: „I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci, ale unui suflet, încă viu, m-au impresionat până la laşitate.

"Anemone" pictate cu pensula legată de mână

Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.“
Ştefan Luchian stins din viaţă la 28 iunie 1916, la Bucureşti. El odihneşte la Cimitirul Bellu, alături de alte trei mari personalități ale artelor plastice: Ioan Andreescu, Gheorghe Petraşcu şi Theodor Pallady.

Cimitirul Bellu (de la stânga la dreapta): Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu şi Theodor Pallady

Cuvinte în hora liniştii - micropoeme

Sub umbra viței de vie, ascuns de soarele dogoritor, printre trandafiri loviți de căldură, crini neînfloriți şi câini lipsiți de vlagă, doar gândurile se lasă purtate în adierea vântului slab chemând cuvintele să se prindă în hora liniştii.

lacrimi şi viață -
printre oameni obosiți
glasuri de copii
*
reînviere -
peste sate bătrâne
copii bat toaca
*
culoarea albă
rupe tăcerea nopții -
un crin odihnit
*
muguri noi şi cruzi
cresc în umbra nucilor -
nepoți şi bunici
*
martori nevăzuți -
ferestre vinovate
adunând tăceri
*
războaie grele -
pe front doar scrisori pentru
vieți pustiite
*
aripi de îngeri -
linişte în suflete
copilaşi desculți
*

Întâlnire cu două mâini hăruite

Până astăzi era unul dintre cei prezenți şi apreciați în lista mea de prieteni virtuali. De aproximativ trei ore virtualul s-a

transformat în real, în concret, deoarece am reuşit să-l cunosc personal pe Alexandrescu Paul Mihai, restaurator de obiecte vechi de mobilier, icoane rare şi obiecte de patrimoniu național. Un tânăr deosebit care a învățat şi apreciat arta, oferindu-i timp, răbdare imensă şi multă pasiune. În zilele care vor urma vă voi împărtăşi din sentimentele şi experiențele lui, din trăirile şi dezamăgirile care nu l-au făcut să renunțe, transformând pasiunea în meserie, în artă.

Chemarea la viață - micropoeme

Astăzi pare a fi o zi liniştită. Încă de dimineață papagalul vecinului făcea un zgomot teribil salutând noua zi abia începută, iar cocoşul din imediata apropiere, dintr-o curte vecină a cântat cu o poftă extraordinară, parcă îndemnând toate vietățile la optimism şi zâmbet. Nu ştiu cum zâmbesc păsările dar, uneori, par să trăiască şi să iubească totul în jur mult mai frumos decât noi, oamenii. Aşa că, trezit de atâtea acorduri diverse mi-am zis că ar merita să citim câteva micropoeme în spirit haiku:

Curcubeu de foc deasupra cerului din Idaho

doi nasturi negri -
pe lângă casa veche
un câine singur
*
gânduri de pace -
pe arma soldatului
un fluture viu
*
țipete şi vis -
în mijlocul revoltei
o privighetoare
*
catedrală vie -
între zidurile vechi
păcat şi îngeri
*
privind la stele -
cu brațe nevăzute
îngeri şi părinți
*
Adam şi Eva -
un şarpe printre ramuri
necaz cu mere
*
o cruce veche -
în cuie ruginite
un suflet proaspăt
*
potop cu Petru-
sub ceruri tulburate
doar peşti liniştiți
*
sinucidere -
păduri întunecate
în cioc o gâză
*
duri în savană -
în carnea înroşită
doi dinți de lapte
*

*

În suflet, doar tăcere

lui Mihai Eminescu –

la trecerea celor 127 de ani

de la plecarea poetului

Cu ani în urmă am vândut un glas

De dor, de zbucium, taină și durere

Și efemere gânduri am adunat sub pas.

Acum, la noi în suflet tot resădim tăcere.

Tăcerea care iartă și-nchide în uitare

Coloși de amăgiri și ghețuri în cetăți,

Prin bălți de resemnare se scaldă astăzi trupuri

Și muguri care uită să-și nască-n dor culoarea.

Doar marea îi mai cântă când pescărușii mor

În zbor, toți îngerii îi poartă neuitarea.

Cărarea am vândut-o,

Cu ea același glas

De dor, de zbucium, taină și durere

Și efemere gânduri tot adunăm sub pas.

Acum, la noi în suflet rămâne doar tăcere.

singura reprezentare grafică a înmormântării lui Mihai Eminescu - desen de Constantin Jiquidi

Eu nu vând îngeri păzitori

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.

Ți-am dat un gri, pentru-nceput,
Demult, când nu găseai o uşă
Încet să te strecori
Şi să vezi zorii
Cum se dezbracă
De a lor cenuşă.
Apoi ți-am oferit un galben
Când am văzut că sorbi iar dimineața
Şi viața vrei s-o-ntinzi
La soare-n luna mai.
"Mai stai!", mi-ai spus,
"Nu-mi da altă culoare,
În alte zări, cuvinte am tot spus
Dar, pentru-acest apus
Am semne de-ntrebare,
E-o altă zare şi un alt nespus!"

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.
Şi am decis: să îți mai dau şi-un verde
Iar cel care te vede
Să ştie că eşti viu,
O iederă lungindu-se-ntr-un gol pustiu
Să-ți curgă-n palme seva,
Când nimeni nu te crede!

Eu nu vând îngeri păzitori de vis
Ci doar culori în care să îți scalzi ideea,
Femeia desenată din plictis.
Şi-atunci mi-am zis:
"Nu poți zbura, tu, singur prin cetate
Şi doar din spate, culoarea s-o priveşti
Un roşu îți voi da
Să-l porți pe tâmple-n vis,
Şi-n fiecare noapte să poți îmbrățişa
Femeia desenată cândva, doar din plictis.

Stare de spirit

Totul ține de buna dispoziție! Piate mâine voi pofti la un ceai fierbinte! Azi nu am chef de nimic şi totul în jur pare să mă contrazică. Azi aş vrea să pot realiza ceva care să rămână în istoria scurtă a acestei săptămâni. Şi, pentru că starea de spirit nu-mi desenează drum spre poemele clasice, de-o pagină şi nici ceaiul fierbinte nu mă cheamă să ne odihnim pe brațele acestei sâmbete, totuşi, ca-ntr-o stare convulsivă, au mai apărut câteva micropoeme în spirit haiku. Cine ştie? Poate, într-o zi, acestea se vor visa poeme mai mari.


război în aer -
scrisori îndurerate
fluturi doborâți.
*
sârmă ghimpată -
plantă agățătoare
sufletul cântă
*
flori albe pe jos -
răscoală în livadă
cireşi agitați
*
soare la apus -
peste oameni şi fluturi
umbre în priviri
*
maci îndrăgostiți
în arşița verilor -
câmpii timide
*
sub paşii nopții
pe tulburate cărări -
zori încercănați
*
ascunse iubiri
ferestre vinovate -
gândul femeii
*
tăcută ziua
cu gând de evadare -
femeia din vis
*

Micropoeme în spirit haiku

E greu să cuprinzi în doar câteva cuvinte esența vieții, frumusețea clipei, emoția pură şi valoarea secundei. Dar, totuşi, privind în jur şi zâmbind, eu zic că se poate.

fulgere triste -
în compania ploii
răni adânci pe cer
*
în clepsidra ta
secunde şi regrete -
chemări la viață
*
porumbel în zbor -
peste case şi oameni
poştaşul vieții
*
un greier trist -
printre ramuri şi frunze
solistul nopții
*
umbră pe alei -
pe rătăcite gânduri

regretul lumii
*
rugină şi dor
pe pământ şi suflete -
durerea toamnei
*
clopote şi rugi -
peste gări pustiite
tristă plecare

Un alt început: haiku-ul

Cu foarte mulți ani în urmă, am avut câteva încercări timide de a scrie haiku, îndemnat de regretatul poet Bogdan I. Pascu. Am urmărit la vremea aceea cu un oarecare interes activitatea asiduă în jurul acestui gen de poezie, apreciindu-i pe Valentin Nicolițov (actualmente președinte al Societății Române de Haiku), prietenul și oarecum duhovnicul meu literar Bogdan I. Pascu, Dan Florică, Florin Grigoriu sau Teodora Moțet. Iată că, acum, după aproape 12 de ani, dau din nou curs unui îndemn, de data aceasta al poetei Alexandra Firiță, care a considerat că merită să depun un efort în plus studiind fenomenul haiku, o poezie riguroasă, pretențioasă și sublimă. Iată rezultatul:

code-it.ro

frunze ruginii
peste pleoapele vieții -
gânduri deşarte
*
oua zorilor -
peste inimi zdrobite
un plâns din ceruri 
*
muguri şi taină

panoramio.ro

din brațele iubirii -
copii nou născuți.
*
până la ceruri
fecunde şi în taină -
trepte de stele
*
steaua nordului -
capcană pentru vise
un ochi de înger

star-wallpapers

*
pietre în adânc -
sub luciul amintirii
doi ochi rătăciți

Gabriel Dragnea