Powered By Blogger

luni, 27 februarie 2017

Deja vu

Unii spun că nu ar fi bine
Să se întoarcă la tine
Ca-ntr-un vis de zi îmbrăcat în uimire
Momente deja petrecute...
Dar, mă întreb, cu-aceeaşi tresărire
De ce este rău să resimt în glas cântul îngerilor
Şi sub fiecare pas plăcerea drumului
Spre livezile încă ne-nmugurite,
Încă nemărginite din Grădina Edenului?
De ce să nu mă bucur
Când simt sub pleoape
Aceiaşi copii renăscându-se zâmbind
Doar în diminețile înviorate de rouă,
Când sechestrezi tăcerile la umbra dorului,
Când plouă în vechi calendare!?
Sunt eu, acelaşi om uitat între clipe amare
Mângâiate doar de anotimpuri
Care oftează la fiecare răsărit
Pe aripile albatroşilor.

Mai ții minte, la cununia noastră,
Când, primii care au ieşit din biserică bucurându-se,
Au fost fluturii?

messagetoeagle.com


Gabriel Dragnea

miercuri, 22 februarie 2017

72 de minute în tăcere

La început, toți se agitau la porțile închise
Şi nimeni nu ştia să descrie păcatul propriilor aripe...
Mii de clipe se risipeau din ceruri peste oamenii
Care tot aşteptau un răspuns pentru rugăciunile trimise târziu
Şi tot mai pustiu era cerul fără zbor de aripă.
La porțile-nchise, ai mei încă țipă înghețând tăcerile,
Înlănțuind plăcerile, biciuite acum la Zidul Uitării.
Pe chipul mării s-au aşternut atunci 72 de minute de linişte.

Aceea a fost ziua în care s-a votat izgonirea mea dintre îngeri!
Şi-n ziua când n-ai ştiut să mai  sângeri
Am plecat doar cu porumbelul păcii pe umăr.


Gabriel Dragnea

marți, 7 februarie 2017

Ultimele trepte

Ultimele trepte

La apus, spre nedoritele zări,
în spatele ascunselor cărări
e-o lume vie ce tresare
cu fiece-ngropare a dorului,
a zborului dezlegat de preoți.
De-acolo, trupuri îngenuncheate,
petub.wordpress.com
doar în dimineți neplânse şi netulburate,
la umbra lumânărilor nestinse
îmi oferă lacrimi de cristal prelinse
din sufletul celor ce-mi iubesc îmbrățişările.
În taină, ca un secret ce trebuie păstrat,
sub lacăt ferecat, ferit de priviri pământene,
de-acolo, din lumea cea vie,
fără ecou în pustie, aceleaşi voci mă cheamă
să le vorbesc despre iubirea născută din plânsul lumii
care m-a născut şi-ncet, lipsită de dor, se destramă...

Pân' la apus, spre nedoritele zări,
în spatele ascunselor cărări
sunt ultimele trepte, luminate şi drepte
coborâte din zâmbet şi dor,
dintr-un război câştigat
cu bețiile îngerilor care au uitat
să se roage pentru sufletul meu.

Gabriel Dragnea