Powered By Blogger

joi, 21 septembrie 2017

Nu, nu sunt stele!

În noaptea aceasta cerul luminează mai puternic!
Mulți spun că se datorează stelelor...
Ele nu există, spunea cândva un orb bătrân...
Este doar o iluzie, o hartă veche a Cerurilor ascunse,
Mici lumânări desenate în grabă
Să lumineze visele oamenilor fără nume,
Pentru aceia care îşi plimbă minutele rămase
În jurul bisericilor închise şi-n trenuri ruginite,
Trase pe linii secundare, lângă speranțe şi lupte pierdute.

Nu, nu sunt stele, repeta bătrânul orb
Cu ochii săi ce înlăcrimau cerul.
Sunt urme de săgeți aruncate cu frică de arcaşii nopții,
Paznici ai pământului în căutarea Luminii.
Cu fiecare noapte ce va veni, vom alunga somnul,
Privind tot mai nerăbdători prin rănile luminate,
Chipul nostru din viața care va urma.

În noaptea aceasta cerul luminează mai puternic
Şi tot mai orbi vom fi când vom găsi Lumina!
Nu, nu sunt stele, mi-a spus cândva bătrânul,
Sus este doar o hartă cu temerile oamenilor,
Redesenată zilnic cu noi săgeți, călite în sufletele celor rătăciți.

3innyc.com


Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

luni, 18 septembrie 2017

Primăvara păsărilor

Când va începe în calendar primăvara păsărilor?
Când diminețile palide se trezesc în cuibul zilei,
Când îngerii încercănați triază doar fluturii albi
Şi, prin crăpături de cer sunt eliberați şi trimişi
Să danseze pe visele oamenilor.
Doar o dată, pe scena şubrezită a lumii,
Când înmuguresc privirile copiilor
Sub luna-hamac pentru odihna zorilor,
Ni se permite să le pictăm aripile
Cu nuanțe de regret, iluzie şi teamă
Şi să le poarte în zbor neîntrerupt
Până pe malurile Ghihonului.
Când se vor termina culorile,
Îngropând frământările
Şi vom schița în praf cărări noi
Cu paşi de copil sub flori de cireş,
Doar atunci va începe în calendar
Primăvara păsărilor.
M-aş desena în genunchi
Târându-mă prin Grădina Omului Nou,
Dar îmi lipsesc fluturii!

flickr.com

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

vineri, 8 septembrie 2017

Un loc fără istorie și amintiri este un pământ bolnav, al nimănui

monografia Bolintinului la București

         Mor oameni, mor sate, se pierd suflete, dispar comune, orașele se prăbușesc și, odată cu ele, amintirile născute la stâlpul porții, privitul cerului de la capul podului și jocul, fuga prin poieni, primul sărut acolo unde se termină casele și începe o altă libertate, furată din liniștea pădurii.
Mor oameni, mor sate și, împreună cu ele și gândurile noastre obosite, rătăcite, numele noastre oferite la schimb, într-un iarmaroc ieftin al destinului, pentru o mână de iluzii împachetate frumos lângă noile aspirații, nu mai înalte decât creștetul florilor, fără culorile sau parfumul lor, dar crescute în pepinierele indiferenței, ignoranței, ale uitării de sine. Privesc în jur și, atât cât pot cuprinde ochii în câteva zeci de secunde de așteptare la trecerea de pietoni, totul îmi pare desenat în culori reci, parcă răpite dintr-un tablou cu un destin incert. Este ceea ce văd și simt zilnic în orașul aglomerat, scăldat în ambiții cu efecte pe termen scurt, în dorințe născute spontan, prematur, muribunde sub neoanele aprinse ale orașului în numele aventurii de-o noapte. Și rana aceasta se întinde mereu cucerind câmpuri, mușcând dealuri, o simți cum îmbrățișează colțurile casei de țară cu forța unui vânt puternic, rupându-i straiele de sărbătoare, alungând privighetorile, sugrumând clopotele bisericii, uitând că suntem români, moștenitori ai unei lăzi de zestre plină cu tradiții și obiceiuri, amintiri, istorie, zâmbete și lacrimi, păstrate atent și dăruite cândva fiecărei noi generații. Dar, încet, sub lumina neoanelor aprinse ale orașului în numele unei aventuri de-o noapte, am învățat repede să refuzăm colecțiile de viață bună și am ales să ne încruntăm la lumina dimineții și să ne îmbătăm sufletele cu suficiență și nepăsare, zâmbind tâmp cortegiilor funerare, exclamând printre coji de semințe de bostan și muzică house: ,,Ce viață mișto au pierdut ăștia!”
         
Şi totuşi, în lada aceasta de zestre, deşi mult mai lent decât înainte, continuă să se strângă fapte, amintiri, istorii trăite şi povestite, scrise pe hârtii prăfuite, hrană timpului. Aşa a apărut şi lucrarea"Bolintin - Cartea Oraşului", o istorie a locului despre care de ES dl. Neagu Udroiu a spus că este "una scrisă cu fir de borangic pe ia cu șabac a vremurilor de ieri, de azi și dintotdeauna. Una plăsmuită și însemnată de fâlfâitul veacurilor, în liniștea ori în zgâlțâitul anotimpurilor mereu în tranziție, marcată de zgomote de pași venind de te miri unde. O legendă știutoare a zâmbi ori suspina, capabilă de tăceri prelungi și respirații, cu limpeziri predominante dar și cu încă nedeslușite mistere".
          Prezentată în data de 18 august 2017 și la București, la Librăria Mihail Sadoveanu, în prezența unui public larg, format îndeosebi din scriitori, poeți, profesori și critici literari, lucrarea s-a bucurat de aprecieri subliniindu-i-se importanța pe raftul istoriografiei românești. În deschidere, motivând pe scurt existența cărții și prezența acesteia la București,Vasile Grigorescu, inițiatorul acestui demers editorial a ținut să precizeze faptul că ,, spiritul marelui Bolintineanu acompaniază drumul Cărții Orașului, căci, dacă prima prezentare a cărții a avut loc la Bolintin, pe locul în care s-a aflat casa în care s-a născut poetul, iată că, la nici doi paşi de noi (Librăria M. Sadoveanu, locul lansării cărții, n.a) se află una dintre realizările remarcabile ale sale, adică Universitatea bucureșteană. Acum s-ar putea pune întrebarea "ce caută Bolintinul la București?" "De ce au venit bolintinenii în aglomerata şi încinsa capitală?" Pentru a putea răspunde la asemenea întrebări cred că ar fi bine să ştim ce este Bucureștiul, ce sunt bucureștenii. După părerea mea locuitorii capitalei îndeplinesc numai ‘’funcția’’ de bucureșteni , însă, de origine ei sunt de prin alte părți. Spre exemplu, dl. Fruntelată este bucureștean de la Bălăcița, dna. Milescu este bucureșteană de la Brăila, dl. Florentin Popescu vine tocmai de la Buzău şi, zic eu că am putea continua. Așadar, faptul că dumneavoastră sunteți astăzi bucureșteni şi nu bolintineni consider că nu este decât un accident al istoriei. Pe scurt, Bolintinul a venit astăzi aici pentru a reexplica prin această carte de ce nu a putut şi de ce nu a vrut să fie capitală.”
         
Invitat la eveniment, poetul Nicolae Dan Fruntelată a ținut să își exprime, nu doar bucuria și aprecierea legate de această lucrare, dar și mâhnirea în fața dezinteresului afișat de oficialitățile statului, indiferență care plutește peste tot ceea ce reprezintă tradiție, istorie, în două cuvinte: identitate națională: „În plină caniculă, noi ne-am strâns pentru un eveniment care este unul prietenesc pentru că suntem aici o lume de prieteni ai Bolintinului şi ai Revistei Sud de o mare ținută, sobră, cu o istorie splendidă, ne-am strâns să sărbătorim o carte. Este o carte eveniment, aceasta despre Bolintin, una dintre bucuriile pe care le-am avut în această vară toridă, să citesc această carte şi să văd ce este dincolo de ea. L-ați auzit vorbind pe omul care a preluat o misiune – nu spun cuvinte mari – şi o duce înainte cu o forță şi cu o încăpățânare că stau şi mă gândesc şi mă mir de unde Dumnezeu mai are resurse pe vremurile astea în care te ajută aproape nimeni din partea oficialităților şi, atunci, oamenii fac tot ce pot, prin voința lor şi prin încăpățînarea asta frumoasă de a demonstra că pământul pe care trăim are o istorie şi ea trebuie cinstită şi iubită. Acolo, la Bolintin s-a creat o mişcare istorică, mare parte a oamenilor care participă la ea fiind aici în sală. Sentimentul acesta se transmite şi la copii. Am fost acolo la câteva sărbători culturale şi am văzut că se cultivă şi se face educație. La una dintre slujbele religioase întru cinstirea memoriei lui Bolintineanu, în biserică, nişte copii în uniforme şcolare au stat acolo cuminți, au ascultat ce se spune despre poetul Bolintineanu şi am văzut că ştiu, înțeleg şi li se luminează ochii. Cam asta este atmosfera de acolo. Din această atmosferă s-a născut o carte care este una ştiințifică, o carte solidă, muncită, o carte scoasă din cotloane, din biblioteci şi din podurile caselor anumitor familii. S-a făcut o muncă de detectiv, extrem de bine organizată pentru ca această carte să apară. De ce m-a bucurat şi impresionat cartea aceasta? Oamenii care au realizat-o sunt cititori de istorie. Ei ştiu să citească în istoria unui loc, să interpreteze urmele – ei sunt ca nişte vânători de urme – şi să le dea sensurile cele adevărate. Am citit în cartea aceasta despre pădurea îngropată de la Cornetu, despre acel sit de la anul 5507, am citit despre urmele de așezări din perioada bronzului timpuriu. Aceste așezări au traversat veacurile şi, iată că, la 1437 s-a înființat Bolintinul din Vale, iar in jurul lui 1700, Bolintinul din Deal, pe un loc pe care cartea aceasta îl numește ‘’tărâmul apelor‘’. Iată că putem găsi istorie, dar şi literatură, şi poveste, mitologie în acelaşi timp. De aceea este frumoasă cartea aceasta! Dacă ni s-ar da spre lectură numai istorie seacă, ştiință seacă poate ne-am mai îneca, ne-am mai încurca şi am citi-o pe sărite, dar este atât de frumos scrisă şi atât de bine se împletesc toate aceste lucruri astfel încât cartea aceasta se îndreaptă către literatură.”
        Unul dintre importanții istorici literari ai prezentului, care a declarat convins într-un interviu că”cercetarea şi  istoria literară nu vor dispărea niciodată”, având speranța că „cineva, dintr-o altă generaţie se va dedica, în exclusivitate, acestei activităţi” aproape dispărute astăzi, despre monografia bolintineană, prof. Nicolae Scurtu a mărturisit astfel: „Este o mare onoare pentru mine să vorbesc despre această carte întrucât autorii acesteia au epuizat bibliografia. Ei ştiu tot. Au citit tot ce se poate citi despre Bolintinul din Vale, despre oameni, despre istoria locală, culturală, politică şi socială. Trebuie să spunem ca dl. Vasile Grigorescu este o personalitate emblematică a acestor locuri şi această carte a apărut în urma unor aprofundate studii de arhivă, de bibliotecă, cercetare de teren s.a.m.d. A apelat la toate sursele de informație ştiințifică şi, acolo unde ştiința nu dă răspuns a căutat să se refugieze în folclor, în mitologie, în imaginarul folcloric. În acel areal al sudului timpul curge altfel. Dar, nu de-acuma, dintotdeauna ! Oamenii aceia, întâi de toate gândesc şi apoi fac. Această carte, una eveniment, cum s-a şi spus este o carte care suscită interesul specialiștilor, dar şi al tuturor acelora care sunt îndrăgostiți de pământul acestei țări, atât de râvnit odinioară, ca şi astăzi de unii şi de alții. Noi, la tribunalul istoriei trebuie să mergem cu astfel de pașapoarte. Acestea, din 1990 şi până acum, la nivelul țării s-au tipărit peste 1600 de monografii despre sate, comune, oraşe, târguri , şcoli şi biserici.

Noi, acum, reînnodăm firul care s-a rupt cândva. Şi, acest lucru se face greu, foarte greu. Arhivele sunt disparate, unele nu mai sunt, martorii importanți au dispărut, arhivele personale şi de familie, deasemenea au dispărut …Ori, rolul foarte important al dlui. Vasile Grigorescu şi al colaboratorilor dumnealui a fost acela de a depista, de a citi şi a decripta sensurile majore ale vieții istorice din această vatră de cultură şi civilizație care este Sudul, în speță Bolintinul din Vale şi comunele aferente. Ca să iubești trebuie să cunoști. Oamenii aceştia iubesc locul pentru că îl cunosc, l-au citit, l-au decriptat, au apelat la toate sursele importante majore şi, mai ales, i-au citit pe toți cei care au trecut pe acolo. Iorga este adesea citat – istoricul istoricilor, profesorul tuturor profesorilor, savantul acesta care, pe unde a trecut a descoperit ceva. Ceea ce dă un plus valoare acestei cărți este iconografia. Autorii lucrării s-au priceput să facă o carte extrem de valoroasă şi de profundă sub aspectul monografic, al decriptării vieții din acea zonă, care a dat doi mari academicieni : Nicolae Cartojan şi Mihail Dragomirescu. Sunt convins că această carte reprezintă de astăzi un reper fundamental în istoriografia românească.”
          Poetul Florentin Popescu, un apropiat al grupării literar-istorice bolintinene și prieten vechi și colaborator constant al Revistei Sud a remarcat că„acest volum este rodul unei pasiuni de a cerceta istoria, trecutul, prezentul, cultura acestei zone de sud şi al pasiunii de a face cunoscută
această zonă în toată țara. Dl. Scurtu spunea că autorii cărții au epuizat toate resursele documentare. Este foarte adevărat. Cu toții au căutat scrisori, fotografii, au răscolit arhive şi au turnat totul într-o matrice din care a ieşit o carte rotundă, perfectă unde, practic, găseşti tot ceea ce te interesează. Citind-o m-am bucurat că autorii nu s-au limitat doar la Bolintin. Au analizat o întreagă zonă, pentru că nu poți să judeci numai Bolintinul în sine pentru că ramificațiile istorice s-au extins în tot arealul. Este limpede că nu a fost uşor un asemenea demers editorial, dar şi satisfacția cred că este pe măsura eforturilor. Iconografia este ireproșabilă şi m-a bucurat încă o dată că ei au venit cu istoria la zi, cu date şi aspecte concrete pe baza documentelor oficiale existente. Organizarea materialelor este extraordinară. Exista în carte o cronologie care acoperă toate zonele : social, politic, cultural şi istoric ceea ce oferă şi o perspectivă asupra zonei sudului. Nu încape îndoială că asistăm la un moment editorial de excepție şi cred că şi în viitor ne vor oferi şi alte lucrări de referință pentru că, slavă Domnului, zona le oferă tot timpul materiale, surse de inspirație.”
       
  Și, într-adevăr, așa este! Dar, nu doar zonele din jurul Bolintinului ascund povești și istorii uitate în vechi cotloane! De oriunde ai lua-o la pas și dacă vei întreba în jur pe aceia puțini, care încă mai privesc drumul de pe banca din fața casei, de la Zimnicea la Darabani și de la Sfântu Gheorghe la Sânnicolau Mare vei mai descoperi frânturi de gânduri rătăcite pe aleile timpului, povești nescrise, obiecte vechi resemnate în colțul lor prăfuit, cucerit de păianjeni. Dar eu, încă vreau să cred că, asemenea unor oameni precum Vasile Grigorescu, pr. Nicușor Beldiman,
Constantin Bărbuță, Constanța și Ștefan Crudu, Florică și Milica Dan, Marian Grigore sau Ciprian Necșuțu mai sunt și alții care caută, scormonesc prin poduri și desprăfuiesc vechile haine care au îmbrăcat ani la rând atâtea conștiințe, azi aruncate la umbra neoanelor aprinse ale orașului în numele unei aventuri de-o noapte.

material semnat de Gabriel Dragnea

duminică, 3 septembrie 2017

Voi adormi din nou

În dimineața aceasta voi adormi din nou
Lângă visul singuraticului albatros
Uitat de marinari şi poeți,
Cu zborul înlănțuit pe catargul-monument
Ridicat în mijlocul apelor desenate
În privirile tale de gheață,
Doar în nopțile când adormi şi renaşti
Sub aceleaşi nopți neîmbrătişate de nimeni.
Pe schele de iederă, umbrele mele se suie,
Se îmbrâncesc să-ți scrie cu nerăbdare pe geamuri
Îndemnul dulce şi pedepsit al Evei,
Trăieşte clipa!

blenderartists.org
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"