Pierduți pe eșuate corăbii urbane

Haideți să nu mai vorbim despre boală!
Să ne amintim,  bunăoară, de nașteri,
de îngeri uitați prin clopotnițe vechi,
tatuaje prăfuite pe sufletul orașului...
De răni încă deschise, să ne amintim de noi,
de cum ne-am desena a doua oară
pe străine trotuare.

Haideți să nu mai vorbim despre zgomot!
Sculptați-vă pe brațe viori,
pe tălpi neștiute cărări
și recitiți basmele copilăriei!
Copiii vor știi să vă adoarmă cu povești despre voi,
amorțiți și pierduți pe eșuate corăbii urbane.

Haideți să nu mai vorbim despre febră,
viruși care se-ntind prin arteriole
ca-ntr-un balansoar al destinului!
Hai să vorbim despre oamenii de zăpadă
care nu știu să plângă lângă soare
și, bucurându-se că, totuși,
trăiesc în povești împletite pe-o frunte de maidan
Îl întreabă mereu pe Villon, pe noi și cerul tăcut
Mais où sont les neiges d’antan?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

brooklynmuseum.org

Eu rămân același

Știai și privindu-mă de departe
ai mișcat din cap încrezător
când glezna mea se fisurase
pierzându-mi toate amintirile pasului,
pe cărarea aceea montană abruptă,
neîntreruptă care gemea și, alături de ea
durerea cailor rătăciți printre memorii,
istorii devenite scrum de țigară.

E rândul meu să îți întorc simbolul
care ne îndreaptă pe amândoi spre aceeași înțelegere a lucrurilor!
Iată, îți răspund cu un fragment
din ceea ce va deveni la un moment dat
un poem, o tresărire, o înviere.
Eu rămân același soldat cântând printre maci,
un zbor frânt, legat de umbrele copiilor
citind poeme și desenând îngeri pe trotuare.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

images.fineartamerica.com

În haina unei umbre

Pe aceste alei s-au plimbat doar porumbeii
Evadați din sufletul celor care s-au iubit în secret
În cel mai frumos peisaj al lui Monet!
Eu, îmbrăcat în haina unei umbre
Aștept cea mai frumoasă rugăciune
Din lumea păsărilor.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

Tu și un autoportret

Iluziile noastre se lasă sculptate în ape,
În piatra de hotar dintre ieri, poate mâine și azi,
Tu dorești să tresari în secret între secunde,
Să nu simt ceasul în care tremuri și arzi.

Sunt doar un trecător printre umbre
Și-n fiecare vis mă legitimez că sunt eu
Logodit cu tăceri, cu renunțări, cu pași fără urme,
Deghizat în actor, în poet, semizeu.

Iartă-mă pentru ora târzie când la ușă eu bat
Cerșind o laudă, un ultim vals pentru neîmblânzitul ieri,
Când de sub aripi de îngeri
Însângerat mă rătăcesc în rugăciuni și cad.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

peopleandthoughts.com

E nedrept să te sinucizi lângă sălcii

Am fost martor la invazia sufletelor
parcă somnambule, teleghidate
spre fântâna secată a ultimului oraș adormit,
condus de umbre după legile tăcerii,
un exercițiu de nepăsare, de amorțire
în fața armatelor de fluturi și albi porumbei
care vor revopsi cerul într-un alt albastru.

Eram doar un copil când, rătăcit
printre false traduceri ale vieții
mi-am pierdut sceptrul primăverii
în orașul cuvintelor fără ecou.
Cum îmi voi mai justifica poezia
în fața anotimpurilor?

Deodată, din public se auzi o voce răgușită,
un contrabas în orchestra destinului:
Nu este de ajuns că ele în tăcere
se închină la ape, parcă pline de remușcări?
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!
Într-adevăr, mi-am zis
îmbrățișând o liniște nouă...
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

pixels.com