Aruncându-mă într-un somn adânc, la umbra poeților
Adormiți lângă zidurile cetății desenate în acuarelă.
Nimerisem în plin război, în care tăcerea bătea în porți,
În clopotul bisericii şi la ferestrele sparte,
În florile care uitaseră să mai crească şi să nască vise în zeci de culori.
Tăcerea aceasta elibera caii sălbatici din fiecare suflet,
Din fiecare trup împietrit pe marginea fântânilor secate.
Poeții dormeau, parcă otrăviți cu odihnă eternă...
Pe umbra lor desenam în praf cu aripi de fluture
Cai îmblânziți şi fântâni cu apă vie.
Ora aceea s-a derulat ca o eternitate închisă într-o rolă de film,
Întârziind la serviciul meu în ture,
Uitând că sunt şi actor pe scena-eşafod a lumii.
 |
| konica.al |
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu