Powered By Blogger

joi, 31 august 2017

Cine va mai povesti despre toate acestea?

Lăsându-l pe Dumnezeu în afara ecuației acestei lumi
Sunt cel mai bătrân observator al paşilor oamenilor.
Cunosc fiecare vis desenat şi pierdut
Şi lăcrimez la plânsul fiecărui copil înainte de a se naşte.
Am memorat fiecare privire căzută în cenuşă,
Oraşe scăldate în iluzii şi neputință,
Ceasuri de mână cu secunde vândute ieftin pe taraba zilei.
Şi acum am pe aripi urma fiecărui gând
care a zâmbit pe eşafodul timpului.
Ultima reprezentație a unei trapeziste într-un salt fatal,
Primul cuțit din Colecția Cain,
Păpuşa din cârpe rupte a fetiței înfrigurate lângă soba veche,
Gândul de suicid al manechinului prăfuit din magazinul închis,
Culorile plictisite din tabloul Facerii Lumii,
Porumbeii orbi din clopotnița închisă cu lacăt ruginit,
Nebunii din azile numărându-şi rolurile în cioburi de oglindă,
Chiar şi bicicleta fără lanț
Prinsă în capcanele păienjenilor, în pânzele uitării.
Parcă sunt tot mai multe flori închise la petale
Ca nişte biserici îngropate sub pleoapele sfinților adormiți.
La aniversarea celor 7525 de ani, ca martor al lumii
Voi sufla peste stelele obosite şi voi dansa pe marginea cerului
Ca un saltimbanc cu aripile desenate pe afişul ultimului spectacol.
Dacă plec în zilele ce vor urma
Cine va mai povesti despre toate acestea?

imgfave.com


Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Un comentariu:

  1. Lăsându-l pe Dumnezeu în afara ecuației acestei lumi
    Sunt cel mai bătrân observator al paşilor oamenilor.
    Cunosc fiecare vis desenat şi pierdut
    Şi lăcrimez la plânsul fiecărui copil înainte de a se naşte.
    Am memorat fiecare privire căzută în cenuşă,
    Oraşe scăldate în iluzii şi neputință,
    Ceasuri de mână cu secunde vândute ieftin pe taraba zilei.
    Şi acum am pe aripi urma fiecărui gând
    care a zâmbit pe eşafodul timpului.

    RăspundețiȘtergere