Mi-ai spus că suntem prea trişti
Şi-aleile prea scurte pentru gândurile noastre tulburate,
Unele, înecate în cenuşa minutelor risipite,
Obosite şi ele în aşteptarea unui zâmbet.
Peste nopți târzii auzim mereu acelaşi scâncet de copil
Febril suspinând printre petalele de Regina Nopții
Când în cer, în fața Porții, îngerii îşi curăță aripile murdare
De noroiul şi praful din grădinile şi sufletele muritorilor.
Din trupul florilor nimic nu se mai naşte
Nici dor, nici lacrimi, emoții sau culoare
Şi nimeni nu mai moare cu ochi senini şi liberi.
Cireşii tineri sunt umbre ne-nflorite
Şi-nzăpezite verile născute din nelinişti…
Suntem prea trişti, Thesan – şi frații tăi ştiu toți
Că nu mai sunt cărări şi nici dorinți ascunse !
Avem doar nopți pătrunse de zorii tăi târzii.
Dacă ştii, spune-mi, te rog, cine răpeşte vise
Când dimineața tu bați la ferestre deschise?
 |
| Zeița etruscă Thesan - flickr.com |
Gabriel Dragnea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu