Din foste catedrale muşcate cu dinți de timp hrănit cu uitare.
Tot mai mare, mai înaltă o lăcrimam când urca
Şi surpa orice nelinişte, zidindu-mi tablouri de gând prăfuite,
Priviri văruite cu false dorinți şi mirări.
Alte cărări îmi sculptam până la ascunse porți de cer
Şi peste-acelaşi ger cotropitor de suflete oarbe
Împleteam cununi din aura îngerilor exilați,
Încarcerați în trupuri muribunde ce-şi aşteaptă lumina.
Mi-am înecat nerăbdarea şi vina pentru singurătatea brațelor
Şi florilor le-am dat haină de aşteptare,
De participare la prima cununie a sfinților prigoniți,
Dezmoşteniți şi părăsiți printre sufletele oamenilor.
Zidurilor mele le-am dat numele lor,
Pietrelor îmblânzite în Duminica Mare,
Culese de pe redescoperita cărare a lui Zian
În acelaşi an când au renăscut culorile,
Când s-au apropiat zările şi îmblânzit mările.
Am pus piatră peste piatra veche arsă
În flacăra lumânării primei învieri a lumii noi
Acum, când în noi se nasc generații lepădate de dor
Şi niciun fior nu mai îmbrățişează secatele trupuri
Tatuate cu muguri în culori de regret.
Acum aştept în tăcere lângă biserica nouă
Să plouă peste oameni cu lacrimi de sfinți,
Să-nflorească dorul de bunici şi părinți.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"
 |
| ideidesign.ro |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu