Eu, în umbra timpului

Încă mai pot să respir în cetate
Și să-mi ascund privirile printre măslini...
Chiar și atunci cînd tu te înclini spre himere
Și dezbini doruri, târziu împăcate.

În noapte se-adună condeie
Sub ceruri de dor sfărâmate...
Pe spate se-odihnesc două umbre
Şi-n coaste, dureri de femeie.
Încă mai pot să respir în cetate
Şi rănile tale încă pot să le scriu
Sunt încă viu şi doar la braț cu tine
Pot desena privirea sub pleoape-ncercănate.
Timpule, nu-mi refuza tăcerea!
Din ea se nasc poeme şi îngeri noi, desculți
Vreau să asculți în oameni cum neputința geme

Şi cum sfârşeşte dorul sub pasul celor mulți.
Încă mai pot să respir în cetate,
Poeme să arunc pe-alei şi lângă porți închise
Sub interzise zboruri să creionez iar păsări...
În zări, aceiaşi îngeri muți numără păcate
Îmbătrânind sub ceruri uitate,  ferecate.
Şi rănile lor, încă pot să le scriu,
Să le schițez noi aripi pe trupul sidefiu.
Încă mai pot să respir în cetate!

25 iulie 2016