...unde în taină se cunună merii!

În spatele ultimei perdele de fum
Stăteai dreaptă, ca-ntr-o hipnoză,
Fotografie-dovadă a anilor pierduți în uitare,
În contemplare, cu ochii împietriți în azur...
În aerul pur tu cântai îmbrățişată de mare
Versuri ce nu ştiau cărare spre adresa mea,
Undeva, în oraşul pierdut printre-amintiri -
Triste zidiri din labirintul vieții,
Al ceții care m-a învățat glasul şi pasul.

Acolo, în spatele ultimei perdele de fum -
din zeci de țigări şi un singur scrum -
Mii de glasuri aveai şi curate priviri de copii
Pentru aceleaşi poveşti cu "a fost odată"
Ce veşnic au poartă printre lacrimi vii.

De ieri, diminețile mele se nasc pe alt drum,
Fără tine în perdele de fum...
Pe altă cărare, unde-n taină se cunună merii
Şi înfloresc în mine la Masa Tăcerii.

Gabriel Dragnea

Micropoeme la sfârşit de decembrie

Este sfârşit de decembrie, final de an, dar un nou început pentru visare, proiecte, pentru un optimism proaspăt alături de poezie, de frumos, de tot ce ne bucură sufletele. Şi, pentru că sunt ultimele micropoeme ale acestei perioade, cu acest prilej vă doresc un An Nou, aşa cum şi-l doreşte inima voastră!

wallpapercave

lună şi stele -
pe porțile cerului
vise cioplite
*
lacrimi de flori în
iarna însângerată -
plâns de mac rănit
*
doar o culoare -
mireasă prin zăpadă
cu îngeri la braț
*
amor şi taină -
doar soarele şi luna
sub un singur cer
*
la fereastra ta
dezbrăcate iernile -
priviri de gheață
*
invitație -
ochii tăi calzi, porți de rai
mereu deschise
*
dragoste de alb -
ninsori la fereastra ta
şi sub paşii mei

Gabriel Dragnea

Un critic literar tânăr și de perspectivă

material apărut în Revista SUD, 

 semnat de  Ion C. Ștefan pe marginea  

cărții lui Gabriel Dragnea, 

 ”27 Dialoguri – Construcții incomplete”

            De curând, cu prilejul sărbătoririi a 20 de ani de activitate a revistei Sud, din orașul Bolintin Vale, am întâlnit un critic literar tânăr, de vocație și dăruit cărților. Îl cheamă Gabriel Dragnea și a lucrat la Secția Culturală a cotidianului ”Independent”, condus de binecunoscutul om de presă, Horia Alexandrescu; este autorul a două volume de versuri: ”Blestemul îngerilor decăzuți” și ”Aici nu sunt cuvinte”.

 El a avut amabilitatea să scrie prefața unui volum de versuri al unui prieten de-al nostru, Dan Florică, din Bolintin Vale. Citindu-l, l-am descoperit și apreciat, fiindcă, în concepția mea, un critic bun nu laudă excesiv, ci demonstrează prin exemple stilistice și de vocabular, prin construcții epice și îndemânare în reliefarea conceptelor operaționale și stilistice.

Apoi, l-am ascultat vorbind la Casa Corpului Didactic din București, în cadrul cenaclului literar „Destine”, condus de Victor Gh. Stan, care se străduiește, de peste 25 de ani, să promoveze literatura pentru copii și tineret. Ascultându-l, am început să-l apreciez din ce în ce mai mult, deoarece acest tânăr critic literar vorbește sistematizat, cu argumente culese, nu la întâmplare, ci tematic, din lecturile sale multiple, aplicate pe textele volumelor prezentate în cenaclu.

Presimțeam un izvor de creativitate și voiam să ne împrietenim. Lectura cărții sale, pe care mi-a dăruit-o atunci, ”27 Dialoguri – Construcții incomplete”, a deschis calea prieteniei noastre. A doua parte a titlului îmi sugera prudența acestui critic tânăr: nu se avânta în considerente neacoperite; intuia că este la început de drum și, orice va scrie, în continuare, putea rămâne o vreme incomplet.

Această atitudine reflecta hotărârea sa de a se angaja pe un drum lung și greu al afirmării temeinice. Această atitudine este remarcată și de Gheorghe A. Stroia, în studiul introductiv: „27 Dialoguri. Construcții incomplete - Restituiri literare și culturale contemporane necesare”: „Prin dialogurile pe care le transformă aici și acum, în pagini de istorie culturală, interpelând numeroase personalități al momentului, autorul dorește să ia pulsul literaturii și artei contemporane, să stabilească un tablou veridic al societății românești, să determine nivelul de receptivitate al publicului iubitor de literatură, poezie, artă” (p. 11).

Parcurgând cartea cu atenție, încântat de vioiciunea tonului și documentarea autorului, am intuit de unde vine această atitudine: cele 27 de interviuri, pe care el le numește dialoguri, datorită faptului că unele dintre acestea sunt de conciziunea a 2-3 pagini, iar altele, cum ar fi cel dedicat lui George Muntean, de 28 de pagini, adică acordând fiecărui scriitor un spațiu proporțional cu importanța subiectului abordat.

Iar între personalitățile solicitate în această construcție de istorie literară, se află academicieni: Nicolae Manolescu și Nicolae Breban; scriitori de mare prestigiu: Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Nina Cassian; profesori universitari, critici și istorici literari: Alex Ștefănescu, George Muntean, Zoe Dumitrescu Bușulenga; artiști plastici și actori, ba chiar și doi români stabiliți în diaspora: Gabriela Melinescu și Dumitru Țepeneag – de competențe și diversitate aparte.       Autorul mărturisește încă din „Notă asupra ediției” că „Pentru a fi dus la îndeplinire acest proiect cultural, a fost nevoie de un timp de așteptare de aproximativ zece ani, pentru a mă hotărî dacă este nevoie de o astfel de lucrare” (p. 17), dar el se arată optimist asupra destinului românesc în cultură.

O explicație a acestei perioade deja am dedus-o: o parte din materiale au fost folosite în cadrul Secției Culturale a ziarului unde a lucrat, impunându-se abordări și spații diferite.

O altă lămurire ar fi că, un interval atât de mare de timp a fost necesar datorită faptului că, pe unele personalități le-a întâlnit foarte greu, mai ales pe cele stabilite în diaspora. Și, în sfârșit, câțiva dintre ceilalți l-au rugat ca, datele pe care le împărtășesc să fie făcute public abia la cinci ani după decesul lor. Nu vreau să intru în amănunte, lăsându-vă să descoperiți singuri motivele acestei prudențe justificate.

Gabriel Dragnea a lucrat astfel ca un bun profesionist, aflat adesea la nivelul celor antrenați la dialog, dar imparțial și prudent, cu respect și atenție, formulându-și întrebările în așa fel, încât din răspunsurile fiecăruia să desprindem măcar o caracteristică reprezentativă. El știe că elaborează pentru viitor texte care pot deveni pagini de istorie literară, iar cuvintele scrise cer o dublă responsabilitate: a celui care pune întrebări și a celui intervievat. Autorul dorește să dăruiască numai cuvinte bine alese, cuprinse în argumente logice și organizate tematic, pentru a-și convinge cititorii și a le oferi informații inedite, adică altfel decât cele aflate din bio-bibliografiile obișnuite. Întrebările lui mi se par reușite, incitante, dar acceptate de marile personalități pe care le-a întâlnit, ceea ce presupune o pregătire anterioară din partea lui, despre viața și opera fiecărui om cu care discută.

Din aceste construcții incomplete putem formula câteva dialoguri inedite între cei prezenți în carte, sugerate parcă de măiestria criticului cel tânăr. De exemplu, între cei doi academicieni: Nicolae Manolescu și Nicolae Breban. Criticul cel mai autorizat al literaturii române ne mărturisește că: „Mi-am făcut prieteni în stare să suporte critica” (p. 138); pe când Nicolae Breban afirmă: „Mi-aș dori să se redeștepte interesul pentru carte, pentru cartea bună și televiziunile și presa în general să sprijine mai mult fenomenul cultural” (p. 135). Probabil că, dacă ar fi vorbit unul în fața celuilalt, (și cu mai multă prietenie), ei ar fi putut continua acest dialog interesant pentru cititori.

La fel, ne putem imagina un dialog între Gabriela Melinescu și Dumitru Țepeneag, foști colegi de facultate și prețuiți la fel de mult de ceilalți; Gabriela Melinescu: „Sunt împăcată sufletește că am reușit să exprim un gând bun spunând cuvintele Sfintei Tereza, care vorbește despre ideea de continuitate, indiferent dacă ai suferit decepții, dezamăgiri sau, pur și simplu simți că nu mai poți!” (p. 67); Dumitru Țepeneag: „Nu pot să spun că sunt mulțumit, pentru că eu trebuie să-mi asum condiția de absent” (p. 57). Apoi, dacă s-ar fi întâlnit la o reuniune colegială de generație, la care m-aș fi aflat și eu, colegul lor de bancă de odinioară, să zicem la 50 de ani de la absolvirea facultății, conversația noastră ar fi fost admirabilă.

Să-i apropiem acum și pe Adrian Marino, care afirmă: „Mulți dintre scriitori au rămas cu reflexele epocii ceaușiste. Nu spun că este vina lor personală, ci este efectul anilor în care s-au format. Eu m-am format într-o altă epocă, într-un climat din perioada interbelică, total diferit de al lor” (p. 23); în paralel cu Zoe Dumitrescu Bușulenga: „Asistând la o demolare a valorilor culturii și istoriei românești petrecute în răstimpul celor 50 de ani de ocupație, ca să zic așa, comunistă, mi-am zis că nu pot rămâne rece și indiferentă în fața unei astfel de situații” (p. 175).

A existat oare o tendință comparativă în mintea tânărului critic literar Gabriel Dragnea, sau ideile respective au fost stârnite în mintea mea de reușita lui carte de interviuri?

Oricum, suntem toți în câștig: el, pe de o parte, însoțit de personalitățile despre care ne face mărturie și noi – ceilalți scriitori și cititori mai vârstnici, care i-am cunoscut mai bine pe cei 27; altfel zis: o armonie și colaborare între generații, cum ar trebui să fie în lumea admirată a scriitorilor români.

(Gabriel Dragnea, 27 Dialoguri. Construcții incomplete, Editura Tiparg, Pitești, 2013)

Doar un poet în cetate...

El era singurul rămas în cetatea cu porți ferecate şi gânduri închise
Şi neprescrise îi erau dorurile privind spre cer,
Din stele ce pier el îşi cioplea icoane
Şi pe coloane sparte, doar îngeri gri, de fier.
Doar el cânta lumina ascunsă în morminte,
Cu vers fierbinte şi lacrimi de-albatros.

cepolina.com

Pe jos zăceau speranțe, vise şi iluzii
Şi vechi confuzii le împingeau sub pietre.
Doar peste vetre, parfumul pâinii coapte
Se risipea în noapte, rugă pentru zei.
Un vechi condei şi-o mână tremurată
Uitată printre ziduri cu amintiri rănite
Încearcă să nu uite învierea
Îmblânzind tăcerea cu doruri ne-mpietrite.

Între pământ şi cer
Doar îngerii mai cer,
La porțile Paradisului
Un ultim poem al visului
Dezbrăcat de păcate
De la un ultim poet,
Încă viu în cetate.

Gabriel Dragnea

Te plouă cerul meu!

Te plouă cerul meu!

Eşti un copil născut din dorințele mele
Şi doar cu ele te-ai îmbrăcat mereu!
Din zborul blând, bătrân şi obosit
Te-ai ridicat, proptindu-te pe gândul meu cel bun,
Să muşti nebun, cu poftă -
Ca dintr-un măr vrăjit -
Din buzele cerului adormit de stele,
Amorțit în brațele zeilor.
La umbra teilor ai sorbit cu lăcomie
Din răni scăldate-n rouă,
O lacrimă nouă
Dintr-un ochi trădat de propria privire,
Fără să-ți cânte nimeni de deochi.

shishxstyle.blogspot.ro

Uimit te întâlnesc acum -
La braț cu prima noastră clipă
Acum, inertă într-un ceas tăcut...
Te scalzi prea mândră într-un decor străin
Şi-n lapte de pelin îți odihneşti privirea.
Doar drumul - pe care l-ai ales -
E lunecos şi mut.

Din zborul blând, bătrân şi obosit
Te-ai ridicat proptindu-te pe gândul meu cel bun.
Eşti un copil nebun al visurilor mele
Şi pân' la piele te plouă cerul meu...
Spre nori când vei privi, în triste haine, ude
Tăcut şi liniştit mă vei vedea mereu.


Gabriel Dragnea

Motive

M-au închis pentru că desenam umbrele zilelor
În nuanțe interzise
Pe coli vechi, nescrise,
Pe fruntea statuilor...
Gutuilor le-am furat culoarea
Şi zarea am vopsit-o
Pedepsind-o pentru neascultare...

big-break-hamburg.com

S-a smuls din brațele privirii,
Ale uimirii mele de trecător
Ascunzându-se în îmbrățişările
Cerului singur cu marea tăcută.
Nisipul din clepsidră,
Ascuns printre degete
Şi încălzit sub haină
L-am aşezat în taină
Sub pasul îngrijorat al îngerilor
Pe aleile oraşului amorțit de uitare.

Prin carcera mea se aud gânduri şi cânturi în cor,
Purtate pe zeci de aripi într-un singur zbor
Către un singur înger care îmi descrie privirea furată
Şi aerul dimineții dintr-o primăvară uitată.

Gabriel Dragnea

Revista Sud – 20 de ani de creație, proiecte și amintiri

M-am întrebat de multe ori: cum ar fi fost Bolintinul din Vale fără scriitorul Dimitrie Bolintineanu? Care ar fi fost punctul de referință, care ar fi fost mândria locului? Sunt numeroase localități, mai mari sau mai mici care nu au un punct de sprijin, o voce distinctă în istoria locului, un fapt memorabil petrecut cândva și menționat în scrieri, un ecou care să îndemne peste ani la păstrarea tradiției, la respectul față de cei care au fost adevărate pietre de temelie în spațiul cultural-educațional, la descoperirea și promovarea valorilor locale și, mai ales la păstrarea identității zonei.

Cât de trist ar fi fost să vedem – așa cum încă se mai întâmplă prin anumite localități – că în Bolintinul din Vale, deși există repere, simboluri, personalități , fapte istorice petrecute pe același pământ, pe aceleași drumuri, nimănui să nu-i pese, iar anii ce trec să fie praf de indiferență totală, praf de uitare și amorțire?

Dar nu este așa! Acum 20 de ani, câțiva bolintineni, în frunte cu gazetarul Constantin Carbarău, au înțeles cât de importante sunt originea, istoria și tradițiile locului, adevărate etichete identitare care îndeamnă la o continuitate bazată pe valoare și respectul ei. Așa a apărut în data de 5 octombrie 1996 primul număr al Revistei Sud. De atunci și până astăzi, în paginile revistei s-au regăsit nume importante ale literaturii precum Radu Cârneci, Dumitran Frunză, Aureliu Goci, Fănuș Băileșteanu, George Chirilă, Neagu Udroiu, Teodor Vârgolici, Liviu Ioan Stoiciu, Victoria Milescu, Florentin Popescu, Horia Gârbea, Constantin Miu, C. Stănescu sau regretații Petre Ghelmez și Mircea Sântimbreanu.

Și, pentru că nu se putea trece așa de ușor peste atâția ani de trudă și bucurie, ani de sacrificiu și realizări notabile, „Asociația pentru Cultură și Tradiție Istorică Bolintineanu”, împreună cu „Revista Sud” (preluată și condusă cu mult simț de răspundere și respect de bolintineanul Vasile Grigorescu) au organizat la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul „Toamnei Culturale Bolintinene” o serie de manifestări menite să evidențieze personalități și evenimente petrecute de la începuturile publicației  și până în prezent, amintiri cu scriitori care au fost, dar și alții care încă mai sunt și care dau valoare paginilor revistei Sud.

Astfel că, ziua de 22 octombrie 2016 a fost una de sărbătoare, nu doar pentru bolintineni, ci pentru toți aceia care, într-un fel sau altul au sprijinit și au fost alături de revistă prin diversele proiecte organizate de aceasta.

Tocmai ce sosise autocarul cu invitați că, deodată clopotele bisericii din oraș începuseră să bată. Nu erau clopote de tristețe și nici de avertizare în fața vreunui pericol iminent, ci o chemare la pomenirea celui care și astăzi este un simbol local, dar și național prin scrierile sale, autentice lucrări  care și-au căștigat locul

în istoria literaturii române: scriitorul Dimitrie Bolintineanu. După îndeplinirea rânduielilor bisericești, cu toții am pășit în curtea bisericii la mormântul autorului „Florilor Bosforului” unde s-au depus flori, cinstindu-se astfel memoria celui care încă menține viu spiritul Bolintinului aflat în vale.

Am zăbovit cu toții clipe bune în curtea bisericii, printre amintiri, zâmbind larg și sincer, bucuroși de întâlnire. Si, pentru că nu puteau fi sărbătoriți cei 20 de ani de activitate a revistei Sud fără fondatorul acesteia, pe frontispiciul sălii de manifestări culturale a orașului a fost dezvelită placa comemorativă, în semn de respect pentru cel care, până în martie 2012 a fost promotorul tuturor activităților culturale bolintinene, dar și portavocea talentului autentic la nivel județean, dar și național, editorul și gazetarul Constantin Carbarău.

Printre cei care au simțit nevoia de a-și exprima gândurile și amintirile legate de regretatul scriitor și publicist a fost și poetul Florentin Popescu: „Mă încearcă tristețea că, în loc să îl simt pe Costică Carbarău aici, lângă mine, văd o placă ce îi evocă memoria. Am redescoperit în cel mai nou număr al Revistei Sud (sept-oct.2016, n.r) o fotografie de la constituirea Fundației Bolintineanu. Eram aici, într-o sală foarte friguroasă și unde, îmi amintesc de parcă s-ar fi petrecut ieri, pe dl. prof. Ion Carbarău (1906-1992) - un erudit, un cărturar care întreținea corespondență cu George Călinescu și cu multe alte figuri prestigioase ale timpului – îl încerca regretul că nu există și la Bolintin o publicație în care să se manifeste toate talentele locale. Au trecut niște ani și, iată că, fiul domniei sale, Constantin Carbarău a reușit să împlinească și visul tatălui, nu doar pe al lui. Constantin Carbarău a fost, până în cea mai mică celulă a corpului și spiritului său, un gazetar care și-a dăruit și viața și sufletul pentru gazetărie”.

Cu prilejul dezvelirii plăcii comemorative, despre personalitatea și activitatea lui Constantin Carbarău au mai vorbit Milica Dan, Vasile Grigorescu (redactorul-șef și continuatorul proiectelor  Revistei Sud) dar și câțiva dintre colaboratorii apropiați ai revistei: Mihai Antonescu, Geo Călugăru, Paula Romanescu și Aureliu Goci.

Ulterior acestui moment în care s-au desprăfuit  amintiri, fapte și întâmplări petrecute sub semnul prieteniei literare cu regretatul Constantin Carbarău a urmat un moment festiv în care au fost înmânate diplome de excelență tuturor colaboratorilor importanți și consecvenți care, pe parcursul acestor 20 de ani de existență a Revistei Sud au contribuit cu texte și au promovat activitatea acesteia și rolul ei în peisajul revistelor literare naționale.

Peste 80 de invitați, poeți, scriitori, cantautori, actori, jurnaliști și elevi ai Școlii din Palanca au asistat la descrierea cronologică a principalelor evenimente culturale organizate de-a lungul anilor de „Revista Sud”. Într-o atmosferă prietenească, în care zâmbetul și amintirile se îngrămădeau pe fiecare metru pătrat al

spațiului festiv, două grupuri muzicale au încântat întreaga sală, nu doar prin tinerețea prezentă în glasul lor, ci mai ales prin talentul interpretativ de care au dat dovadă: frații bolintineni Traian și Cristian Ciubuc (orgă și chitară electrică) și grupul Celest (Nicu Șandru – flaut și Felicia Popescu – chitară clasică).

Dintre cei prezenți care au primit din partea redactorului-șef Vasile Grigorescu, Diploma de Excelență „în semn de recunoștință și aleasă prețuire pentru activitatea desfășurată în slujba culturii și spiritualității românești” îi menționez pe Nicolae Dan Fruntelată, Aureliu Goci, Victoria Milescu, Horia Gârbea, Paula Romanescu, Mihai Antonescu, Ioan Scurtu, Ion C. Ștefan, Florin Costinescu, Florentin Popescu, Vasile Răvescu, Vasile Szolga, dar și poeți și scriitori bolintineni precum Alexandra Firiță, Dan Florică, Constantin Bărbuță, Milica Dan, Alexandra Man, George Apostoiu și Ștefan Crudu. O distincție în semn de respect pentru activitatea sa în lumea teatrului și a filmului i-a fost acordată actriței Ileana Popovici.

Pe tot parcursul acestui maraton cultural, care a durat aproximativ șase ore s-au împărțit cărți, schimbat impresii, s-au depănat amintiri, s-au născut noi prietenii și, odată cu ele noi proiecte literar-editoriale.

Așa au fost sărbătoriți cei 20 de ani de creație, proiecte și amintiri într-un Sud care merită, prin efortul colectivului redacțional să rămână în spațiul revistelor cu ecou la nivel național.

material semnat de Gabriel Dragnea