Stăteai dreaptă, ca-ntr-o hipnoză,
Fotografie-dovadă a anilor pierduți în uitare,
În contemplare, cu ochii împietriți în azur...
În aerul pur tu cântai îmbrățişată de mare
Versuri ce nu ştiau cărare spre adresa mea,
Undeva, în oraşul pierdut printre-amintiri -
Triste zidiri din labirintul vieții,
Al ceții care m-a învățat glasul şi pasul.
din zeci de țigări şi un singur scrum -
Mii de glasuri aveai şi curate priviri de copii
Pentru aceleaşi poveşti cu "a fost odată"
Ce veşnic au poartă printre lacrimi vii.
De ieri, diminețile mele se nasc pe alt drum,
Fără tine în perdele de fum...
Pe altă cărare, unde-n taină se cunună merii
Şi înfloresc în mine la Masa Tăcerii.
Gabriel Dragnea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu