Propriile sentimente într-un jurnal intim public

                       impresii de lectură

      Imaginați-vă o femeie intre două vârste, singură, într-un tablou, înconjurată de toate frumusețile lumii, printre ape, peste păduri, cu ochii mereu spre cer, cucerită de lumină şi linişte. Cu toate acestea ea simte o neîmplinire! Ceva îi lipseşte! Toate frustrările, dezamăgirile, sentimentele ei sunt puse în versuri simple menite să îi liniştească, într-un fel, sufletul. În lipsa unui duhovnic de încredere, singura care, indiferent de natura dezvăluirilor acceptă acest rol este foaia de hârtie. Nu este poetă cu pretenții, doar un om care îşi construieşte cu calm propriul univers care să îi aline dorul născut în urma pierderii soțului. Aceasta este Simona Ghiduşilă,

exemplul omului simplu în poezie, al modestiei şi al sincerității, atât față de sine, cât şi raportat la cei din jurul său.
      Sunt nenumărate întrebări pe care, în analiza lor, criticii literari şi le pun în încercarea de a departaja scrierile din punct de vedere valoric. Unele dintre aceste întrebări sunt următoarele: până unde îi este acceptat unui poet să meargă cu propria construcție poetică? Care sunt elementele definitorii ca un text poetic să primească girul încrederii? Cât la sută dintr-un text trebuie să fie glasul lăuntric al creatorului, poeticul raportat direct la sine, la trăirile şi sentimentele lui fără să cadă în "păcatul" platitudinii, al versului fad, siropos, fără substanță? Cum trebuie alese cuvintele şi cum trebuie aşezate în vers astfel încât ele să genereze interes prin muzicalitate, ritm etc.? Dacă ar fi să ținem cont de aceste repere poezia ei se dezbracă de aceste canoane lăsându-şi la vedere gândul simplu şi sentimentul, încă păstrate în haine adolescentine:„Apusul sângeriu,/ îmi inunda gândurile creionate/ ce se tăvăleau/ pe nisipul încă fierbinte,/ dându-le o nuanță mai colorată,/ crescând în mine dorința de iubire,/ mai mult ca niciodată...” („E doar un vis”)sau „Un zâmbet,/ o privire și-un cuvânt/ inimii i-au fost de-ajuns/ să tresară” („Instinct...”). Citindu-i versurile, Simona Ghiduşilă nu încearcă să impresioneze pe nimeni. Ea nu scrie pentru critică, nu participă la concursuri literare şi nu aşteaptă laude şi aplauze desenate pe marginea textelor sale.
      Am cunoscut-o în data de 11 martie

2017, cu prilejul lansării unei alte cărți de poezie a domniei sale, "De dorul tău". Stabilită de ceva vreme în Belgia, poeta noastră cu pseudonim poznaş - deşi este foarte timidă - a surprins, aşa cum spuneam, prin modestie, simplitate a rostirii şi, mai ales prin sinceritate: „Un zâmbet,/ o privire și-un cuvânt/ inimii i-au fost de-ajuns/ să tresară.../ritmul să și-l schimbe,/ să bată de zeci de ori/ în două secunde...” („Inimă corigentă”). De la bun început a recunoscut că demersul său poetic este o liniştitoare defulare: „Mi-am scos gândul/ și dorul de tu.../ la plimbare” („E doar un vis”).Toate versurile ei sunt reacții emotive care nu au dorit să stea ascunse într-un colț frustrant al sufletului. Şi-au dorit viață proprie, un ecou spre cei care ştiu să trăiască simplu, dar frumos, în lumina cuvântului dezbrăcat de filozofii inutile, mai ales în condițiile în care cea dictatoare a tuturor acestor versuri este iubirea, aşa cum o ştim şi o simțim cu toții: „De-ți mai sunt dragă și acum,/ nu mai rătăci hai hui pe drum.../precum luna pe cer hoinărește.../ Întoarce-te de mă iubește!// De-ți mai sunt, încă, a ta dragă,/ n-aduna clipe pierdute-n desagă,/ privirea în ochii mei îți clătește/ și din ei iubirea-mi citește!// De-ți mai sunt dragă cum mi-ai spus,/ îmbrățișează-mi sufletul la apus,/ prin strălucirea stelelor, poartă-mă,/ apoi cu razele lunii, mângâie-mă!” (din poezia „De-ți mai sunt dragă”).
      În toată această carte de versuri, nu sunt multe poezii care să nu aibă în conținutul ei cuvinte precum dor, suflet, iubire, mângâiere, fior, privire, suspin, lacrimi, elemente care se recomandă între ele, se invită reciproc la dansul universal al iubirii, pe platoul de filmare unde se trag cadrele cele mai romantice cu putință dintr-un film de dragoste al anilor 60: „Îmi ești primăvară/ în toamna vieții,/ apărut când/ ai auzit/ ecoul asurzit/ al dorului.../ trezindu-mi/ în străfundul/ sufletului/ fiorii iubirii/ amorțiți/ și înghețați/ de singurătate...” („...iar eu sunt aici”).
      Și, așa cum nu pot exista pașii în absența drumului, la fel și în poezia de dragoste. Nu se poate ca anumite trăiri să se dezvolte în absența naturii, singura care reușește să te încarce spiritual și să îți accepte descărcările emoționale: „M-a prins dorul de apus.../ L-am strâns în brațe/ și m-am dus.../ pe malul apei,/ unde merg adeseori/ să văd cum soarele/ razele-n apă și le scaldă,/ cum pescărușii-n zbor/ șugubeți se distrează/ cântând de dor.../ parcă în cor.” („Coșmar”). În viața fiecăruia natura ni se prezintă ca martor și, în același moment confident al nostru, totul petrecându-se ca într-un joc serios al încrederii reciproce, ca într-o ecuație matematică în care singura necunoscută este timpul pe care ni-l petrecem împreună:„Mă doare, toamnă, tristețea ta.../ În suflet mi se ascunde durerea/ cu care plângi tăcută/ când din trup frunze-ngălbenite/ ți se rup.” („Mă doare, toamnă, tristețea ta”).

      Versurile sale din acest nou volum „Doar iubirea” nu sunt doar un jurnal intim public ci și un îndemn la trăire a clipei și alungare a regretului, care nu face altceva decât să macine sufletul și să-l tulbure până la însingurare. Și, pentru că, așa cum spune și omul-poet Simona Ghidușilă,„Iubirea-nseamnă libertate.../ Să poți alege să rămâi sau să pleci”,din dorința de a se descărca sufletește ea a ales să încerce să calce pe drumul versului, acolo unde știe că se poate regăsi și își poate cultiva în tihnă sentimentul atât de puternic al iubirii față de soțul său, chemat prea devreme în Grădinile Cerului: „Despre iubire să nu scriu/ Când totu-mi pare-atât de viu?/ Zâmbete-n suflet înfloresc,/ Pe oriunde pășesc.../ Nici nu mă gândesc!” („Parcă...”).

material semnat de Gabriel Dragnea
pe marginea versurilor volumului „Doar iubirea” de Simona Ghidușilă - volum în curs de apariție