Powered By Blogger

sâmbătă, 10 iunie 2017

Ultima chemare

În dimineața în care ne împărțeam anotimpurile
Am privit spre cerul surpat, cu stele de cenuşă...
Sub uşă ni s-a strecurat o scrisoare de evacuare,
Plecare în munții tăcuți, paznici ai amintirilor uscate.
În acea noapte, o toacă reînviată în taină
Trimitea ecoul vechilor cântece ale bătrânilor desfrunziți,
Înlănțuiți cu tăcere şi prăfuiți la granița cu Lumea Uitării.
Era toaca veche ce anunța cândva trezirea lui Dumnezeu
Când lumea renăştea mereu sub aripile unei dimineți înmugurite
Adunându-şi privirile-nflorite în zborul fluturilor imperiali.
În mări de corali ne scăldam iluzii văruite,
Cu brațele rănite săpam tranşee spre ținutul cailor înaripați,
Eliberați cândva din temnița nebunilor orbi.
Acum, zeci de corbi ne ascund cărările tot mai vii
Şi nu mai putem ştii dacă toaca dintr-un lemn uscat
Şi-a ridicat ecoul trezindu-L pe Dumnezeu.

Am privit spre cerul surpat, cu stele de cenuşă...
Sub uşă ni s-a strecurat o scrisoare de evacuare!
În visul acesta era ultima noastră chemare
Ultima înfățişare a lumii la procesul împărțirii anotimpurilor.
athosweblog

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu