Prin cenuşa anilor - pictorul Ştefan Luchian (o poezie a culorilor)

Acesta este doar începutul dintr-o serie amplă de aduceri aminte despre mari personalități ale culturii naționale, dar şi despre artişti mai puțin cunoscuți, din motive diverse, care țin de gradul nostru de apreciere a valorii.
Acest prim flash-portret este dedicat pictorului Ştefan Luchian, de la moartea lui împlinindu-se astăzi 100 de ani.

Ştefan Luchian - Autoportret

"...eram un pici; mă dăduse de curând la şcoală. O mătuşă, la un Paşti, mi-a adus în dar o stea cu acuarele d-acelea proaste. Mama îşi bea cafeaua afară, în pridvor. Eu, ca un diavol, m-am strecurat în odaia de musafiri. O uitase descuiată. M-am aşezat la un perete şi dă-i, şi dă-i! Îmi pusesem în gând s-o fac pe Safta, bucătăreasa noastră. Mă, şi era urâtă! Biata mama, ce mai întindea de noi…“ (din amintirile lui Ştefan Luchian).
A fost un artist iubit nu doar de colegii de breaslă, dar şi de oamenii simpli care ştiau la acea vreme, parcă mai bine decât azi, să aprecieze un act artistic, un om talentat, o zbatere, un devotament în slujba artei.

Ştefan Luchian - Lăutul

Despre suferințele prin care a trecut Luchian, urmare a sclerozei multiple care îl imobilizează în scaun şi, mai apoi la pat, măcinat de o neputință cumplită, Nicolae Tonitza îşi amintea trist: „I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci, ale unui suflet, încă viu, m-au impresionat până la laşitate.

"Anemone" pictate cu pensula legată de mână

Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.“
Ştefan Luchian stins din viaţă la 28 iunie 1916, la Bucureşti. El odihneşte la Cimitirul Bellu, alături de alte trei mari personalități ale artelor plastice: Ioan Andreescu, Gheorghe Petraşcu şi Theodor Pallady.

Cimitirul Bellu (de la stânga la dreapta): Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu şi Theodor Pallady