Când
1200 de suflete grele
Gemeau,
cu lacrimi împietrite sub pleoape
Ape
tulburi se ridicau dincolo de gleznele zdrobite.
Rareori,
seara, în secret, sub kipe
 |
| mormântul lui Oskar Schindler |
Mai
scăpau rigid câte-un zâmbet,
Ofrandă
adusă unui Dumnezeu nedumerit,
Uimit,
lovit de propria creație.
El
a început, deodată, să se clatine
Între
cele 1200 de suflete încarcerate în umbra crucilor,
În
umbra rugilor furate sau pierdute între pământ și cer.
Adună-te,
Oskar, îmbrățisându-l i-am spus:
La
apus, aruncă-ți privirea și vei mai vedea o zi
Și
în copii un mâine ce lovit se va ridica
Și,
în timp, va ierta ziua de ieri.
Printre
confuze și condamnabile păreri,
Înțepați
cu grimase și prejudecăți,
Toți
se vor semna în Cartea Destinului:
„Un
Om Nou”.
Pentru
aripile oferite, încercând să găsim Lumina
Acceptă,
dragă Oskar, inelul nostru –
Logodnă
a omului cu durerea.
Gabriel Dragnea
07 ian. 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu