Am întâlnit cu câțiva
ani în urmă un gând al lui Fernando Pessoa care spunea astfel: „Să fiu poet nu-i din ambiţii, e-un fel al
meu de a fi singur". Nu știu câți dintre poeți au gândit astfel
vreodată, dar un lucru este cert, poeții trăiesc un soi de însingurare care le
permite și îi legitimează să fie acei deosebiți nebuni ce șlefuiesc vise și le
aștern sub pleoapele obosiților de rutină și de atâtea nuanțe de gri din
privire. Poeții sunt pictori de cuvinte, creatori de pasteluri scrise, tablouri
pentru ochii rătăciți în neculoare. Victoria Milescu este exact genul de
creator care, din punctul meu de vedere se identifică perfect cu cele descrise
mai sus.
Victoria Milescu |
„Oare mai poți tu, inimă obosită/ Să te ridici
trufașă, să luminezi/ pe cel mai curat să-l găsești, să-l păstrezi/ pe raza
lunii să cânți răstignită?// Oare mai poți tu, inimă să visezi/ în zarea
lumilor curgând înflorită/ către furtuni să strigi nechibzuită/ între ispite să
alegi și să pierzi?// Oare mai poți tu, inimă să dezmierzi/ mâna ce te va
smulge-ncordată/ și îți va stoarce aprig mugurii verzi// Hrănind rana nopților
în lacrimi scăldată/ și în propriul sânge iar să dansezi/ înjunghiată de-o
stea, înc-o dată?...” (Înjunghiată
de-o stea, pag. 132)
Poeta Victoria
Milescu este aceea care în data de 21 aprilie 2015, la Librăria Mihail
Sadoveanu din București a reușit cu harul care i-a fost hărăzit să aștearnă o
frumoasă „cenușă a verii” într-un aprilie condamnat la visare și dragoste prin
poezie și vers autentic.
Nici
nu bătea ceasul ora 16:30 (deși lansarea de carte era programată la ora 17:00)
și, deja, la intrarea în Librăria Mihail Sadoveanu de pe Bd. Magheru își făceau
apariția primele buchete de flori care își căutau cu nerăbdare destinatarul. Cu
fiecare clipă care trecea, sala special amenajată pentru astfel de manifestări
culturale devenea tot mai neîncăpătoare, scaunele devenind pentru scurt timp
actori principali într-o piesă ce se joacă doar pentru o seară, așteptată cu sufletul la gură. În față, la
masa celor ce cuvântă se verifică notițe, se fac însemnări suplimentare și, din
nou flori care își găsesc loc alături de cărțile autoarei, ca într-o reuniune
de familie.
Cum spuneam, în față se pregătesc pentru a vorbi despre carte, dar
și despre activitatea autoarei scriitorii Nicolae Georgescu, Lucian Gruia și
traducătoarea Paula Romanescu. Actrița Doina Ghițescu, invitată pentru a citi
din poemele sărbătoritei cu dicția-i și amprenta vocală impecabile și
inconfundabile, a dat tonul acestui maraton de lectură și aprecieri critice pe
marginea volumului „Cenuşa verii/ Les cendres de l’été” (Editura eLiteratura, 2015).
N. Georgescu, P.Romanescu, L. Gruia |
Scriitorul
Nicolae Georgescu a abordat poezia
Victoriei Milescu analizând impactul traducerii și păstrarea sensului
cuvântului gândit și exprimat în scris de autoare. Faptul că prin traducere, la
modul general, se pierde sau nu din
profunzimea mesajului, că anumite expresii sau sintagme literare sunt perfect
traductibile, iar altele prin tălmăcire își pierd sensul, simbolul și
gravitatea gândite inițial, toate acestea sunt riscuri asumate în procesul de
traducere a unui text.
Despre poeta Victoria
Milescu, în toți acești ani ai activității domniei sale s-a scris mult,
cerneala scursă în paginile revistelor literare aducându-i aprecieri juste pe
marginea calităților ei de scriitoare originală, consecventă în publicarea
materialelor proprii și modestă în fața laudelor binemeritate. Despre cartea
poetei, Lucian Gruia a consemnat
următoarele: „Până la publicarea
recentului volum de versuri, „Cenuşa verii/ Les cendres de l’été” (Editura
eLiteratura, 2015), Victoria Milescu ne-a obişnuit cu o poezie de idei, de
multe ori de atitudine civică, scrisă în vers liber (...) Noul volum al poetei,
tipărit în ediţie bilingvă, tradus în limba franceză de Ion Roşioru, supervizat
de Paula Romanescu, reprezintă o
schimbare stilistică majoră în repertoriul
bogat al autoarei. Dacă celelalte volume erau scrise în vers liber (cu rare
excepţii), „Cenuşa verii” ne surprinde prin epode alcătuite îndeobşte din patru
distihuri concepute cu ritm şi rimă. Rimele sunt bine alese, rare, îndeobşte
între cuvinte care marchează părţi gramaticale diferite: substantiv cu verb,
adverb sau adjectiv. Tema principală a volumului o constituie dragostea, în
special neîmpărtăşită: „Ce bine că plouă
şi pot să merg prin ploaie afară/ Iar lacrimile curgând pe obraz tot ploaie să
pară” (Plouă, pag. 24). Volumul stă
sub semnul acvatic, feminin şi intimist din punct de vedere al structurilor
antropologice ale imaginarului: „Plouă, Vic. Şi ploaia asta parcă seamănă cu
tine/ E şi caldă, e şi rece, e de rău, e şi de bine” (Ploaie, pag. 44).
N. Georgescu, P. Romanescu și V. Milescu |
Pe aceeași temă a
traducerii cărții, poeta Paula Romanescu
a subliniat relativa ușurință cu care aceasta s-a produs tocmai datorită
construcției versului, simplu, fără metafore rigide și fără termeni care să
alunge căldura și emoția unui sentiment sincer, natural și, pe alocuri
sfâșietor, așa cum îl regăsim, de exemplu, în versurile poeziei „Aș vrea” (pag.104): „Aș vrea să murim într-o zi/ În floarea de
mac sângerând pe câmpii(...)/ Aș vrea să murim sub argintul din ploi/ Cenuși
orbitoare să fim amândoi/ Aș vrea să murim ca și cum nici n-am ști/ În râul ce
crește în noi zi de zi”.
Finalul acestui
episod literar-editorial i-a aparținut, așa cum era și normal poetei Victoria Milescu. Aceasta a făcut un
mic slalom printre amintiri evocând cu drag și emoție vizibilă momentul
debutului literar din 1978 în Revista
Luceafărul și mai apoi cel dublu-editorial din 1988, cu volumele „Prier” și „Argonauții”, dar și perioada
activității sale în rândurile celor două grupări literare, „Cenaclul de luni” condus de Nicolae Manolescu și „Numele poetului” al lui Cezar Ivănescu.
Pentru atmosfera și modul de lucru, datorită atitudinii, acelui „quelque chose” pe care îl avea poetul Cezar
Ivănescu, poeta Victoria Milescu a recunoscut cu o oarecare nostalgie
apropierea, empatia mai mare față de gruparea literară „Numele poetului”.
alături de V. Milescu |
Despre scriitura
Victoriei Milescu, de-a lungul timpului şi-au exprimat punctul de vedere Romul
Munteanu, Gheorghe Tomozei, Cezar Ivănescu, Octavian Soviany, Aureliu Goci,
Radu Voinescu, Constantin Cubleşan, Victor Sterom, Mariana Filimon, Radu
Cârneci, Valeria Manta Tăicuţu, Florentin Popescu, Constantin Abăluţă, Const.
Miu, Gheorghe Istrate, Lucian Gruia, Ion Murgeanu, Emil Lungeanu
demonstrându-se astfel că, acolo unde există poezie adevărată, alături stau
aprecierile și îndemnurile pentru încă un pas. Și, iată că, după atâția ani de
la debut, după atâta trudă pe eșafodul poeziei, unde singurele care pot tăia
până la lacrimi sunt doar cuvintele, putem recunoaște și sublinia încă un nume
al poetului: Victoria Milescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu