Îi caut ceața să-mi hrănesc cuvintele
Tremurânde în ecou de vioară abandonată
Care strigă și acum fără vlagă
Tulburând zborul îngerilor
Lângă porțile ruginite ale cerului:
"... în visele păsărilor, păsărilor
doar poeții, poeții au aripi...."
Și-apoi, brusc, peste ecoul întrerupt
Coboară tăcerea încet,
Ca o lacrimă de copil
Peste o fracturată aripă de fluture,
Ca un giulgiu tras prea devreme
Peste ochii unui muribund.
Din noaptea aceea, din turnul cu ceasul stricat,
La miezul nopții se aruncă răvașe în alb-negru
Pentru ultimii visători ai cetății:
"Poeții au aripi albastre!"
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| deviantart.com |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu