Şi nu vrei să mă laşi în labirintul întâmplării,
Al mirării, să pot ucide vechiul mers
Moştenit, exersat, apăsat şi şters,
Acel eşuat demers de a schița ca într-un vechi tablou
Acelaşi strigăt mut, glas fără ecou!
În mine simt cum se naşte un om nou!
Preț de câteva secunde mi-ai copiat un vers
Şi ți-ai tatuat privirea...
Spunea să zâmbeşti, Velia
Dincolo de noi să înveți să creşti,
Să-mi hrăneşti brațele întinse cu alte brațe noi,
Cu ele să dezleg îmbrățişări mai vechi
Şi să-mpletesc în taină siluete de sfinți,
Să m-ascund printre ei atunci când mă minți...
Şi, pentru că unii spun că e linişte
Rog să nu mi se mişte tabloul cu marea
Pe care mi-am schițat cărarea
Sculptând în înghețate valuri...
Cred că de mâine voi renunța la maluri
Şi, ca-ntr-un joc de zaruri voi risca
Şi îmi voi aşeza în mijlocul mării
Scaunul cu spătar al copilăriei mele.
Voi renunța la zăbrele, te voi visa cum zbori
Cu aripile mele scăldate-n culori.
Gabriel Dragnea
 |
ipensieridiprotagora.blogspot.ro |

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu