Chiar dacă nu mai este printre noi regretatul scriitor şi gazetar Constantin Carbarău, viața culturală bolintineană încă există. Mulțumită unor oameni care au înțeles importanța tradițiilor şi valorilor trecutului în jurul cărora ne învârtim haotic, iată că şi acum, după 20 de ani de la primul număr tipărit Revista Sud continuă să publice materiale autentice, de certă valoare literară şi jurnalistică, atât ale scriitorilor cunoscuți în breaslă, cât şi tinerilor debutanți în acest frumos spectacol al ideilor desfăşurat pe coala albă de hârtie. Pentru a marca aceşti 20 de ani de existență a Revistei Sud, colectivul de redacție coordonat de ambițiosul bolintinean Vasile Grigorescu organizează pe parcursul mai multor zile ale acestui octombrie o serie de manifestări culturale, printre acestea numărându-se dezvelirea plăcii comemorative dedicată gazetarului Constantin Carbarău (fondatorul Revistei
Sud), "La pas prin Bolintin", moment care urmăreşte "reînvierea poveştilor de demult ale Bolintinului" şi o dezbatere despre provocările lumii (susținută de Alexandru Mironov, Ghe. Dragomir şi Neagu Udroiu. Şi, pentru că toate aceste activități culturale se petrec în Bolintin-Vale, autorului "Florilor Bosforului" i se va face o slujbă de pomenire urmată de festivitatea de depunere a florilor şi coroanelor la mormântul poetului, aflat în curtea bisericii din localitate.
"Toamna culturală bolintineană", în cadrul căreia se vor petrece aceste manifestări este organizată în zilele de 15, 16, 21, 22 şi 29 octombrie urmând a se încheia în data de 26 noiembrie, odată cu lansarea monografiei oraşului Bolintin, în prezența unor nume cunoscute şi apreciate în lumea literară şi gazetărească.
Gabriel Dragnea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu