Salcâm cu frunze rare şi flori înruginite,
Îl simt cum mişcă-ncet sub pleoape obosite
Şi năpădite de-atâtea griji şi doruri.
Dincolo de storuri, aceleaşi suflete îngână
Liniştea păgână a zilelor netulburate de îngeri.
Eu îți vorbesc, tu sângeri şi nu poți vedea
Cum în ochii mei se naşte un bătrân,
Salcâm cu frunze rare şi flori înruginite.
 |
| flickr.com |
Pustiite mi-au fost cărările, doar pietrele treaptă
Mereu tot mai înaltă spre temple închise,
Biserici interzise visului,
Interzise trupului dornic de dragoste.
Acelaşi staroste, doar noaptea cu lună,
Cu privirea-i bună îmi încătuşează iubirile,
Trăirile nesătule de verde,
Apoi îl privesc cum se pierde
Prin neguri spre ceruri, cum dispare şi moare.
A doua zi, în ochii mei se mai naşte un bătrân,
Salcâm cu frunze rare şi flori înruginite.
O simt cum mă pierde, tresalt când mă minte
Aceeaşi zi fierbinte, când afară ninge
Şi-n trup se prelinge acelaşi izvor de lacrimi,
De patimi care tac în calendare vechi.
Când zeci de perechi de tineri
Se cunună în sufletul meu
Eu, când încerc să adorm la porțile tale
În ochii mei se mai naşte un bătrân,
Salcâm cu frunze rare şi flori înruginite.
Negrăite mi-au fost dorurile,
Interzise zborurile spre taină şi cânt,
Frânt ecoul slujbei de seară
În care tinerii se cunună în sufletul meu.
Eu, încă mai am ochi în care se nasc bătrâni,
Salcâmi cu frunze rare şi flori înruginite.
Doar noaptea mă mai minte - eu rătăcind prin cetate -
Că trupul meu pagodă nu e azil de noapte.
Gabriel Dragnea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu