Își plânge palidele-i roade...
Acei copaci, pe ici, pe colo
http://vibrantbeauty.tumblr.com/ |
Copii săraci cu haina ruptă-n coate.
Ar vrea să-ți spună-n șoaptă
Ce-ți lasă testament -
Nicicum nu le vei duce dorul,
O frunză-pansament în miez de toamnă
Și coaja lor în loc de pergament.
Uita-vei să te scoli în zori, ceasul
Nu va mai fi de strajă-n noapte...
Visul descătușat și liber
Va aminti de trupul arborilor morți
Și geamul ce nu ți-l vor mai bate.
(un poem vechi de 13 ani, prezent în al doilea volum al meu
„Aici nu sunt cuvinte”, 2003)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu