Nichita și autograful bunului său prieten, Adam Puslojic |
(dedicată poetului Nichita Stănescu)
Nichita, iubești omul?
- Nu doar omul, iubesc animalul,
iubesc punctualitatea fiarei...
omul pe care îl întâlnim în vise
îl desenez și îi vorbesc în poeme.
- Și ce mai iubești la omul-fiară?
- Osul plângându-mă în taină
cu regretul că și eu voi pierde nemurirea
pe aceleași cărări intersectate cu secunda
care ne ascunde printre amintiri.
- Te iubești, Niki?
- Mă iubesc atunci când mă scriu și rescriu,
îmi iubesc ochiul care colecționează priviri
în orbita cerului scobită,
iubesc fecioara dinlăuntrul meu,
ființa mea atipic reclădită.
Iubesc și ochiul care nu-i
ce măsoară pasul care nu-i,
iubesc ființa care aparține nimănui.
- Nu doar omul, iubesc animalul,
iubesc punctualitatea fiarei...
omul pe care îl întâlnim în vise
îl desenez și îi vorbesc în poeme.
- Și ce mai iubești la omul-fiară?
- Osul plângându-mă în taină
cu regretul că și eu voi pierde nemurirea
pe aceleași cărări intersectate cu secunda
care ne ascunde printre amintiri.
- Te iubești, Niki?
- Mă iubesc atunci când mă scriu și rescriu,
îmi iubesc ochiul care colecționează priviri
în orbita cerului scobită,
iubesc fecioara dinlăuntrul meu,
ființa mea atipic reclădită.
Iubesc și ochiul care nu-i
ce măsoară pasul care nu-i,
iubesc ființa care aparține nimănui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu