luni, 18 noiembrie 2013

Tăcerea ferestrelor



Ferestrele mele se deschid
Spre Aleea Ispitelor
Unde perechi de ochi, sute
Mii, pete reci sau culori vii
Se-ntâlnesc pe trotuare
Ne-ncetat se privesc
În trup de păcat își zidesc
Emoții și plăceri trecătoare.
Pe mare nu e loc de regrete
Între valuri ce se `nalță prea sus
Sau când la apus se despart
Și împart îmbrățișări
La corăbii rătăcite și maluri.
La zaruri se pierd iubirile,
Amintirile devin prizoniere
Încătușate pe Aleea Ispitelor
În trupul de păcat al orașului
Ce tot crește și cucerește
Emoții și plăceri efemere.
E-atâta tăcere la ferestrele mele...
Peste zăbrele se-mbrățișează
Florile vinovăției noastre,
În glastre nu a mai rămas
Decât aroma trandafirilor de ieri
Provocând lacrimi ferestrelor
Care ne sunt martori tăcuți,
Duhovnici sortiți să ne țină
În secret, păcatul.


Gabriel Dragnea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu