E-a
doua oară când te naști timid
sub
pleoapele mele
îngenuncheate
în fața
nopții
tulburătoare și tristă, mută
ca
privirea zeilor, rănită
de
timp și nemurire.
Abia
acum simt cum
îmi
cuprinzi în taină amintirile
cu
toate brațele pe care
ți
le-am dăruit de ziua nenașterii tale
din
dor. Izvor de neliniști curge
de
la sânul tău hrănind suflete
ce-și
doresc să-ți simtă
fiorul
renașterii din mine.
Cu
tine mi-e teamă că mâine,
cândva,
îmi vei pierde brațele
oferindu-mi
în schimb
zile
învăluite-n uitare și tăcere.
Plăcere
mi-ai lăsat,
atât
cât să vreau
să
te mai naști o dată
sub
pleoapele mele
îngenuncheate
în fața
nopții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu