parcă somnambule, teleghidate
spre fântâna secată a ultimului oraș adormit,
condus de umbre după legile tăcerii,
un exercițiu de nepăsare, de amorțire
în fața armatelor de fluturi și albi porumbei
care vor revopsi cerul într-un alt albastru.
Eram doar un copil când, rătăcit
printre false traduceri ale vieții
mi-am pierdut sceptrul primăverii
în orașul cuvintelor fără ecou.
Cum îmi voi mai justifica poezia
în fața anotimpurilor?
Deodată, din public se auzi o voce răgușită,
un contrabas în orchestra destinului:
Nu este de ajuns că ele în tăcere
se închină la ape, parcă pline de remușcări?
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!
Într-adevăr, mi-am zis
îmbrățișând o liniște nouă...
E nedrept să te sinucizi lângă sălcii!
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| pixels.com |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu