„Nu mă interesează cititorii”

interviu cu poetul Paul Daian

(n. 4 august 1954)

webphoto.ro

Poetul Paul Daian este prezenţa cea mai decorativă a „Târgului Gaudeamus - Carte de Învăţătură”. Strigând în gura mare printre vizitatori, cu mustaţa şi barbişonul vopsite, cu o veche trompetă în mână şi un cocoş pe pălărie, Paul Daian este gazda şi mascota târgului. De curând, Paul Daian şi-a lansat un nou volum de versuri, „Liderul zidit în lapte”.

- Domnule Paul Daian, sunteţi un poet, dar şi un personaj original. Cum v-aţi descrie în câteva cuvinte?

- Ca să fiu corect şi în spiritul gazetei pe care o reprezinţi, sunt un om independent, trăiesc şi scriu independent şi îmi aleg întotdeauna locul unde vreau să ajung.

- Cum vă percepe lumea nonconformismul dumneavoastră?

- Nu mă interesează. Sunt aşa cum vreau eu să fiu, pentru că nu am bani să pot fi altfel. Dacă aş avea foarte mulţi bani, mi-aş cumpăra o limuzină, în loc de cocoş aş avea un papagal de 10.000 de dolari şi, în loc de trompetă, un trombon de aur.

- De ce aţi ales imaginea de mascotă a unui târg de carte?

- Pentru că asta este structura mea. Dacă vrei să vezi interiorul unui om, îi faci o radiografie, dacă nu, îl pui să se îmbrace. Apoi, sunt poet, iar lumea cărţilor este fascinantă.

- Este acesta un mod de a vă promova?

- Eu nu am nevoie de promovare. Poezia adevărată sau eu nu avem nevoie de aşa ceva. Înfăţişarea mea nu adaugă valoare, ci dimpotrivă, o micşorează.

- Şi nu vă deranjează să fiţi perceput aşa? În ce relaţii sunteţi cu cititorii dumneavoastră?

- Nu. Nu mă interesează nici publicul, nici cititorii.

 

- Dar poezia, pentru cine o faceţi?

- În primul rând, pentru mine. Dacă ajunge şi la cititori, începe să mă intereseze, cât de cât. Însă, de la bun început, cititorii n-au importanţă pentru mine.

- Ce i-aţi spune cuiva, care nu înţelege modul dumneavoastră de exprimare şi vă etichetează ca fiind...nebun?

- I-aş răspunde: „Da, domnule, aveţi dreptate. Sunt nebun. Fiţi milos şi daţi-mi o sumă de bani să-mi cumpăr diazepam, ca să mă tratez”. Să mă lase aşa cum sunt, pentru că şi eu, dacă îl privesc cu atenţie, îl pot considera, ori nebun, ori prost sau mediocru. N-am să-ndrăznesc niciodată să-i spun aşa ceva, decât atunci când mă va călca pe trompetă sau îmi va călca cocoşul pe coadă. Aşa că-l las în pace. Există un proverb chinezesc extraordinar de frumos: „Dacă nu crezi în zei, dă-le pace”.

scurt interviu realizat în 2004 la Târgul de Carte Gaudeamus