Discuție pe un balansoar

Secundele târzii nasc neliniști
La porțile acestei duminici fără vlagă,
Pe marginea acestui hău săpat din nepăsare
Care ne așteaptă să îngropăm amintirile
Și zilele în care ne strigam pe nume,
Bucuroși că ne înfloreau trupurile iarna.
- Eu n-aș lăsa și ziua asta să treacă...
Mi-aș construi un calendar nou, spuse el!
Ea tăcea culegând de pe jos nisipul,
Fotografiile și ultimele zâmbete
Din clepsidra lor spartă.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

"L'Hortensia sur la balançoire" de Axelle Bosler

Pe urmele zilei de ieri

"Toată existența noastră este un edificiu construit din decizii. Bune sau pripite, doar timpul hotărăște cât vom rezista în amintirile celor care ne-au cunoscut." (Eu)

Mai lasă-le oamenilor marea!

Aș vrea să știu dacă misiunea continuă,
Dacă mai pot să vorbesc așa cum o fac oamenii,
Să tai zările și umbrele doar cu un cuvânt
Născut din pământ și tăcere: dorul.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Nu există zi în piesa aceasta amară
Doar o seară care se repetă la infinit
Pe același disc stricat al lumii
Care pare să nu recunoască glasul unui nou răsărit.
Aș vrea să știu dacă mai pot să rămân
Înainte să apun peste marea ce iartă
Și sărută tălpile omului care a uitat că e născut din vis...
Să mă întorc în uitare, în aceeași clepsidră spartă
Numărând minutele din privirile bătrânilor
Care știu ce e lacrima, roua din zori și iertarea.
Vreau să rămân și mai lasă-le oamenilor marea.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Lângă acești triști copii ai lumii
Vreau să mă nasc a doua oară!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Pe curând, Acteea!

Trebuie doar să mă întorc în același mal
Reîmblânzindu-mi pașii, urmele pe nisip,
Minutele acestui deja vecu -
Rană cu albatroși fără zboruri
Și voi putea să-mi tatuez pe trup
Nevăzutele îmbrățișări ale nereidei mele pierdute.

Închiși amândoi în același labirint de scoică
Să-mi încătușezi nopțile cu alge, Acteea,
Eu să te-nvăț pământescul joc al iubirii de-o vară
În care te ascunzi în prima lacrimă a dimineții
Născută dintr-un imposibil "pe curând"...
Spus în grabă printre ultimele jurăminte,
Promisiuni despre neuitare, răni deschise.

P.S
Acteea, chiar astăzi mă voi întoarce  în același mal
Purtând pe trup tatuajul despărțirii noastre.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

...pe trupul poeților

Cuvintele mele desenate în praf, din joacă
Le-am rugat să tacă doar când se nasc noi culori
În ochi de prunci, în amintiri - flash-uri cu muguri la tâmple,
În priviri ascunse-n poeme vechi, în flori...
Dorindu-și alt rol printre tăceri mai noi
Cuvintele mele s-au mutat în ultimul anunț
Despre naufragiul păsărilor în trupul poeților
Și-n singura piesă de teatru despre statui și umbre
Ce lăcrimează când apune soarele.
Pe scena aceasta cuvintele mele nu știu să se bucure
Nici măcar acum când tăcerile
Și-au făcut cuib în ochii pruncilor,
În amintiri cu fluturi dansând pe praguri înverzite.
Piesa trebuia să aibă la final o replică despre înviere!
Am uitat-o!
Când îmi voi aduce aminte cine sunt
Îmi voi scrie cuvintele pe trupul poeților.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

pinterest.fr

Cu brațele întinse trag cerul mai aproape

M-am săturat de orașul acesta
care a învățat să încolțească în răni
de foști soldați muribunzi,
din trupuri de sirene eșuate pe maluri
în lipsa viselor, cândva păzite de fluturi.
Blestemul uitării perfuzat în tăcere
vă închide ochiul orb și uscat
care a uitat ce înseamnă lacrima;
ați fost martori la agonia Aurorei,
la funeraliile ultimelor ei nopți
ucise de voi în catacombele orașului,
în abatorul de iluzii și umbre.

Cui îi mai pasă astăzi de clopotarul cetății?!

Lăsați-mă să ies pe poarta aceasta îngustă
pe unde au intrat demonii nepăsării
chemați de voi, înapoi, acasă!
Lăsați-mă să-mi exersez pasul pe urmele copiilor,
spre albumul cu amintiri despre nunțile cerbilor,
mirosul de pâine coaptă de pe soba copilăriei,
praful străzilor care îmi închidea orice rană
când ridicam brațele să-mi trag cerul mai aproape.
Lăsați-mă să-mi desenez zilele pe muguri de cireș,
pe trup de magnolii, pe maci tăcuți și iasomie crudă,
s-adorm într-un hamac din umbre împletite
legat de două gări, ruine biciuite;
să desenez pe șine drum nou
doar când e lună plină
și-atunci când plouă
doar la ferestre sparte
să nu-mi găsească nimeni nicio vină!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

Claude Monet - Train tracks at the
Saint Lazare Station

Diminețile poetului sau de ce nu mor florile

La anticariatul din colțul străzii
am regăsit într-un calendar vechi
ultimele zile ale câinelui
care nu a știut niciodată
să fugă sau să muște
din întunericul cu brațele lungi
de tăceri tăioase și neliniști scoase din răni.

Atunci am lăcrimat pentru prima dată
peste fotografia mea cu urme de canini
de lapte și însângerați.
Tinerețea aceea rănită de colții frustrărilor
o resimt în fiecare an cum arde
în flăcările lumânărilor aprinse
pe un tort în culori de toamnă
pe care scrie cu litere mici, ruginite:
,,Florile acestea cu perfuzii în petale
vor reveni la fereastra ta
când vei învăța să muști
din diminețile netrăite de nimeni,
acum doar o pradă inutilă
pentru ochii tăi orbi!"

Ieri, în fața anticariatului din colțul străzii,
mestecând cu lăcomie
prima dimineață din geneza lumii
două voci s-au scuturat de tăcere:
,,Bună dimineața, poetule!"

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

collegecrosse.com