„Sunt victima publică a găştilor literare”

interviu cu scriitorul Horia-Roman Patapievici

(n. 18 martie 1957)

- Care credeţi că sunt principalele probleme cu care se confruntă acum domeniul cultural din România?

sursa: novanews

- Unul este cel material. Nu cred că există în momentul de faţă o relaţie sănătoasă între finanţarea de stat şi cultură – pentru că finanţarea de stat impune un concept, care mie îmi stârneşte o repulsie vie, acela de cultură oficială. Din păcate, doar acesta este promovat. Zona vie a culturii – care este strict privată şi care nu poate, n-are dreptul să se lase îmbrăcată în aceste chingi ale culturii oficiale – este uitată. Al doilea aspect este relaţia dintre sectorul economic privat şi zona de cultură privată. Deocamdată nu există un bun parteneriat între capitalişti şi creatorii de artă. Sper să fie creat. Există un contencios vechi. Artiştii s-au instituţionalizat în conştiinţa publică, în secolul al XIX-lea, pe modelul romantic, ca nişte detractori şi inamici ai capitalismului. Eu personal, ca scriitor, mă consider un mare prieten al capitalismului, fără de care cred că orice viaţă socială ar fi irespirabilă. Revista pe care o scot, „Idei în dialog”, militează, nu verbal şi ideologic, ci practic, pentru o relaţie normală între creatorii de cultură şi ordinea proprietăţii private, care este capitalismul. O altă problemă ţine de proasta irigare a ţesutului cultural. Avem un sistem circulator prost. Deşi suntem tineri, suferim de un soi de tromboză generalizată. Asta se vede din faptul că oamenii nu comunică între ei, ajung foarte rapid să se deteste, atunci când se critică reciproc. Grupuscurile se individualizează foarte gelos pe baricade ideologice şi din spatele acestora se înjură şi se flegmează unii pe alţii.

- Nu intervine, oare, în fiecare şi frica de a nu-şi pierde locul, o teamă absurdă, generată de o mentalitate păguboasă?

- Astea nu sunt problemele oamenilor de cultură, ci ale belferilor. Omul care s-a născut cu scaunul lipit de cur nu este un om de cultură. Este un belfer. Bineînţeles că există şi conced acest lucru. Al treilea aspect este izolarea dublă a culturii române: de vecini – noi, cultural vorbind, nu ne cunoaştem vecinii – şi de lucrurile care se dezbat acum în Occident. Există şi un al patrulea aspect, care ţine de o anumită ecologie defectuoasă a culturii românesti. Cultura română este blocată în modelul „sau sunt autohtonist sau sunt occidentalist”. Ei bine, există o a treia cale. Revista pe care o scot militează pentru ceea ce Sorin Antohi a numit „a treia cale”. Nici occidentalist, ceea ce înseamnă să import ca o maimuţă tot ceea ce se face în Occident în momentul de faţă, dar nici autohtonist, altfel spus, să pornesc de la ideea pur fantasmatică că ar exista o identitate românească ce trebuie prezervată, ca-n grădina zoologică, animalele rare.

- Ce părere aveţi despre găştile literare?

- O părere execrabilă. Eu sunt victima publică a găştilor literare. După ce m-a executat gaşca naţionaliştilor în `96, după „Politice”, după 2001 m-a executat gaşca progresistă de la revista „Observatorul cultural”. Am o părere foarte proastă şi cred că reprezintă o serioasă frână în vindecarea trombozei de care vorbeam.

- Cineva spunea că ele sunt inima, plămânul şi ficatul unei literaturi. Cum comentaţi aceste cuvinte?

- Grupurile culturale, da. Dar nu găştile. Gaşca este o haită. Ori, eu nu cred că ficatul – un lucru atât de respectabil şi vital vieţii noastre poate fi asociat cu ideea de gaşcă. Grupurile literare funcţionează după formula junimistă „intră cine vrea, rămâne cine poate”. Asta este fiziologia grupului cultural. El nu este exclusivist, în sensul că trebuie să ai grupa sanguină A2, să fi citit 20 de cărţi pe care eu să ţi le indic şi să ai diplomă de la nu ştiu ce facultate. Nu, oricine poate intra, dar rămâne cine poate.

- După succesul obţinut cu „Omul recent”, ce va urma să apară pentru cititori?

- O carte mozartiană, care porneşte de la o conferinţă despre cosmologia lui Dante. Un subiect aparent inactual din poetul meu favorit, Dante. Cartea va apărea la „Târgul Gaudeamus”.

- V-au fost traduse, în ultima vreme, lucrări în străinătate?

- „Omul recent” a fost tradus în spaniolă. Există o traducere la „Zbor în bătaia săgeţii”, apărută în engleză şi una în franceză, dar nefinalizată încă.

- Cum vă vedeţi inamicii din spaţiul cultural?

- Problema mea cu ei este una singură. Să construiască argumente şi nu injurii. M-am săturat să fiu considerat fundamentalist ortodox, antisemit şi legionar. Sunt lucruri cu care nu am nici o legătură şi, cu toate astea, de patru ani, asta mi se pune continuu în cârcă. Ultimul care a recidivat este cineva de la „Adevărul literar şi artistic”, care a făcut un caz din a demonstra că sunt un fundamentalist ortodox şi din această calitate sunt un pericol pentru pentru democraţia românească şi că sunt un reprezentant al Şcolii de la Păltiniş – n-am nici o legătură cu Şcoala de la Păltiniş, care ar fi, în viziunea acestui om de la „Adevărul literar”, reprezentanta culturală a extremismului politic interbelic. Se încearcă să se demonstreze că sunt un fundamentalist ortodox şi din această calitate sunt un pericol pentru democraţia românească şi urmaşul legionarilor.

sursa: humanitas.ro

- E mai dificil să fii scriitor decât director de revistă?

- Este destul de greu, pentru că sunt responsabilităţi diferite. Asta, abia acum învăţ, cum să fac şi să conduc o revistă. Este o mare provocare pentru mine venită în urma unei discuţii cu Sorin Marin, în care-i spuneam: „Ştii ce ne lipseşte nouă? Ne lipseşte o tribună de la care să se poată face într-un mod decent o dezbatere a ideilor”. Şi el mi-a spus: „Fă-o tu!”/ „Dar cum s-o fac?”/ „Găsim finanţare şi scoatem o revistă care să fie de tipul ăsta”.

- Aveţi nelinişti? Ce vă îngrijorează cel mai mult în viaţă?

- Sunt un om profund neliniştit şi tulburat. Mă nelinişteşte mediocritatea clasei noastre politice. Urmarea mediocrităţii este căderea în autoritarism. Societatea este foarte apatică, în raport cu cât de intrepidă este clasa politică în a acumula averi şi poziţii de putere. Mă nelinişteşte fragilitatea instituţională a ţării mele. Mă nelinişteşte că nu reuşim să ne aşezăm şi mă nelinişteşte faptul că sunt muritor şi că voi avea de dat socoteală lui Dumnezeu pentru faptele mele.

interviu realizat în octombrie 2004 la Clubul Prometheus din București