#epitafulunuipoet

În poezie am fost cel mai sincer
şi, totuşi, nimeni nu a ştiut cum a fost viața mea...
Voi ați zâmbit,
v-ați bucurat de hainele pe care le aruncam în sus
zâmbind, cu ochii lăcrimați spre cer,
dar nimeni nu mi-a văzut goliciunea trupului,
lipsa de forță a zborului printre fericiri!
M-am hrănit cu ce-am primit de la voi
şi de la ploi am împrumutat lacrimi
să mai pot plânge iar, împreună cu depărtările voastre.
În glastre nu am avut niciodată flori
doar amintirile unor culori, azi încătuşate,
izgonite, departe de orice trup, sau ochi, sau gând
şi prea curând s-au aprins lumânările,
s-au închis cărările către porțile voastre înfrunzite,
înmugurite de-atâta taină şi iubiri ascunse.

În poezie am fost cel mai sincer
şi, totuşi, nimeni nu a ştiut cum a fost viața mea...
O EA desenată în culori de mac arzând,
dansând departe-n zări şi doar în zori aproape,
în taină, pe pleoape şi-n versul meu fecund.
Se strecura timidă şi mă plimba pe gânduri
şi printre rânduri de vers îşi ascundea priviri,
uimiri şi resturi de trăire...
Poftind la amăgire, mă îmbracasem cu haine reci, de rouă,
spre ziuă când ştiam că stelele se mută...
Atunci i-am smuls cu frică o nudă umbră mută,
când EA credea că sunt închis în somn...
Atât am vrut în noaptea descântată,
îmbrățişată s-o țin la piept când dorm.

Nimeni nu a ştiut cum a fost viața mea,
O EA mereu pe fugă, zâmbind în alte brațe
Şi-aceleaşi şterse nuanțe s-au tot născut pe aripa-mi de ger
Şi doar la cer priveam când mă plimbam
prin rana tot mai vie...
Eu sincer am trăit, cu voi şi-n poezie!

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

todayifoundout.com

Ultimul vals al fluturilor

Încă de ieri, poştaşul mi-a adus în secret
Şi discret mi-a-mpins sub uşă o scrisoare
Mirosind a cireşe-amare şi a flori presate.
Doar o noapte mi-a fost de-ajuns să descifrez,
Să redesenez oraşul tău schițat în grabă,
De teamă să nu ți se vadă rândurile,
Gândurile tale scrise ce-şi caută pereche.

În gara veche, aceleaşi trenuri goale adorm în resemnare
Cum în calendare sfinții-aşteaptă rugăciuni de seară...
De ceară este ziua fără zboruri şi noi îmbrățişări!
În umbra deselor uitări am rămas tu şi eu
Desenați pe-un curcubeu târziu
Îmbrățişând în pustiu doar ploile de vară
Ce cad pe-aceeaşi gară din tabloul tău pictat în taină.
Eu, îmbrăcat cu-aceeaşi haină a nerăbdării
Mă închin mirării sub clopotele care-au uitat să bată.
Ca şi mine, doar o muşcată plânge lâng-o fereastră spartă.

Aşa cum mi-ai cerut în scris
Şi doar eu mi-am dorit şi-am promis,
Când vei ajunge la izvorul unde reînvie cerbii
Şi-n firul ierbii verdele se naşte-a doua oară
În trup de primăvară vie mă voi îmbrăca
Şi voi sculpta în muguri ascunsele tăceri.
Dar azi e doar un ieri prelung şi resemnat
Pe-aceleaşi trepte, cu aceiaşi paşi...

Acum, vreau să mă laşi să cioplesc în păcat
Şi în privirea ta, ascunsă, tulburată
Ultimul vals al fluturilor pe noaptea-ncercănată.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"

hartley-botanic.co.uk

Două amintiri se joacă în tăcere

Astăzi dimineață m-am trezit speriat
După ce ți-am împrăştiat peste nopți ultimele priviri
Cu care îmi îmbrățişai visele
Printre caisele care îşi lăsau siropul
Pe buzele noastre secate,
Când plecate erau sărutările
Numărând depărtările dintre brațele deschise
Poftind la mângâierile acum adormite
În pătuțul pruncilor noştri încă nenăscuți.
Doar azi mai poți să asculți sub clopotul Învierii
Paşii desculți, născuți în toiul verii
Bătând pe loc ritmul inimii tale ascunse
Care asteaptă în ultima gară desenată
Pe harta primei noastre întâlniri
În care două amintiri se joacă în tăcere.

bahrainforums.com

Gabriel Dragnea

Unii spun că e linişte...

De atâția ani tot fac aceiaşi paşi
Şi nu vrei să mă laşi în labirintul întâmplării,
Al mirării, să pot ucide vechiul mers
Moştenit, exersat, apăsat şi şters,
Acel eşuat demers de a schița ca într-un vechi tablou
Acelaşi strigăt mut, glas fără ecou!

În mine simt cum se naşte un om nou!

Preț de câteva secunde mi-ai copiat un vers
Şi ți-ai tatuat privirea...
Spunea să zâmbeşti, Velia
Dincolo de noi să înveți să creşti,
Să-mi hrăneşti brațele întinse cu alte brațe noi,
Cu ele să dezleg îmbrățişări mai vechi
Şi să-mpletesc în taină siluete de sfinți,
Să m-ascund printre ei atunci când mă minți...

Şi, pentru că unii spun că e linişte
Rog să nu mi se mişte tabloul cu marea
Pe care mi-am schițat cărarea
Sculptând în înghețate valuri...
Cred că de mâine voi renunța la maluri
Şi, ca-ntr-un joc de zaruri voi risca
Şi îmi voi aşeza în mijlocul mării
Scaunul cu spătar al copilăriei mele.
Voi renunța la zăbrele, te voi visa cum zbori
Cu aripile mele scăldate-n culori.

Gabriel Dragnea

 ipensieridiprotagora.blogspot.ro



Curiozitate II

Încă nu am reuşit să adorm, Velia
În îmbrățişările umbrelor de fluturi în zborul lor fecund
Şi nici să-ți scriu poeme pe trupuri de cais!
În Paradis se pregătesc toți îngerii de nuntă
Şi cântă printre case, opriți la mine-n geam...
Acum nu am nici temeri, nici tulburări sau ceață!
Am doar o dimineață la tine-nmugurită-n prag
Şi-un pas care îți ştie drumul, târziu, când vii acasă.

Se lasă iarăşi noaptea şi-n cer sunt porți deschise
Şi zeci de mii de vise s-au adunat pe ape...
De ce în nopți de vară, în taină se adună
Şi se cunună fete la mine-n trup şi gând
Şi toate anotimpurile îți înfloresc sub pleoape?

Gabriel Dragnea

Abecedarul unor trăiri uitate

Prima vocală a reînviat după neaşteptatul zâmbet...
Şi ca un scâncet de copil era glasul tău, Velia,
Înfăşurat în emoția tăcutei noastre-mbrățişări.
Acoperiți de taină şi dezbrăcați de inutile mirări
Doar desenele noastre cu tulburatele mări În secret le schimbam între noi şi te-ntrebam şoptit,
Cu glas crescut la umbra atâtor renunțări:
Câte cărări se mai pierd sub paşi înlăcrimați, grăbiți
Şi câți îndrăgostiți îşi mai dăruiesc inele sub ramuri de cireş?
Şi te-am lăsat s-adormi pe marea desenată
Când toată tremurai sub zorii zilei crude.
Mâine, când vom face iarăşi punte între brațele noastre,
Şi-n glastre florile vor adormi într-un târziu,
Doar atunci voi putea să îți scriu ascuns în noapte
Cât am renăscut cu tine şi cât ştiu
Din abecedarul unor trăiri, până ieri uitate.

Gabriel Dragnea

wallpaperstock.net

Doar un trecător...

Mai ții minte când ne-am întâlnit prima dată?
Ai ocupat o căsuță pe tabla de şah a primei nopți împreună
Şi amândoi, de mână, într-un joc ce ni-l imaginam
Aşteptam discret o mutare de zâmbet
În pătratul alb în care îmi ascundeam credința,
Dorința de a-ți cuceri trupul
Cu pionii mei creați din vis, din teamă şi dor.
Pentru tine, Velia am fost doar un trecător
Ce întâmplător s-a mutat pentru o clipă
Să-ți legene gândurile sub frânta aripă
Rănită în tranşeele trădării.
A trebuit să fug în celălalt capăt al tablei de joc,
Să las în urmă lumină şi foc, lacrimă şi dor...
Sunt doar un poet călător care-ți scrie pe uşă
Să nu îți pierzi zâmbetul prin praf şi cenuşă!

Gabriel Dragnea

europeanfinancialreview.com

La pieptul tău mă închin întâmplărilor

Între două acorduri
Născute spontan
Înainte să pleci,
Se dezghețau paşi reci
Pe aleea pe care nu te puteam urma...
Pe harta oraşelor mele pierdute
Tu, Velia, ai readus cu o privire
Trăirile mute, ascunse cu ani în urmă
Sub aripile îngerilor părăsiți
Pe Marea Tireniană.
Uitasem dansul norilor din privirea femeii
Si cum adorm zeii pe-a sufletului rană!
Într-o spartă cană am păstrat în taină
Două lacrimi, două zâmbete...
Şi două asteptări.
În cânturi de chitări
Voi strânge sărbători şi sâmbete,
Mirări scăldate-n roua zorilor
Şi, până te voi revedea
Doar la pieptul tău
Mă voi închina întâmplărilor.

mnbtg.org

Gabriel Dragnea