„Nu scriu despre diavoli, fiindcă sunt superstiţios”

interviu cu scriitorul, teoreticianul şi eseistul Andrei Pleşu

(n. 23 august 1948)

După un efort intens, întrerupt de câteva aventuri politice, Andrei Pleşu a reuşit să termine cartea sa, “Despre îngeri”. Legat de acest aspect cosmogonic, se spune că îngerii sunt dublura omului, partea evoluată şi pură a lui.

sursa: adevarul.ro

Stând în umbra divinităţii, omul are şansa de a se salva moral şi spiritual împrumutând atribute şi trăsături ale perfecţiunii îngerilor. Vorbind despre volum, autorul a motivat dorinţa de a scrie pe această temă: “Nu se poate ca lumea spiritului să rămână, pentru conştiinţa curentă, un loc unde nu se întâmplă nimic, sau în care se întâmplă câteva evenimente pe cât de misterioase, pe atât de fatale: viaţa postumă, judecata finală, ceremoniile îngereşti din jurul Tronului suprem. Am nevoie de mai mult. Vreau să am intuiţia anticipativă a peisajului transcendent, a regnurilor sale, a climatului său. Vreau să ştiu cum funcţionează energiile increate, vreau să-mi fac o idee despre sociologia cerului, despre programul şi strategiile îngerilor. Cu ei, <<lumea spiritului>> capătă dintr-o dată culoare, dinamism, viaţă”.

- Domnule Andrei Pleşu, cea mai recentă carte a dumneavoastră, „Despre îngeri”, s-a vândut foarte repede. Ea este o adevărată provocare, atât pentru dvs., cât şi pentru cititori. V-aţi gândit să scrieţi şi o carte despre diavoli?

- Este caracteristică această curiozitate modernă. Multă lume m-a întrebat de ce n-am scris mai mult despre rubrica asta nocturnă, a ierarhiilor îngereşti, pentru că şi diavolii sunt şi ei îngeri, îngeri căzuţi. În general, lumea socoteşte că subiectul care acoperă sfera demonicului e mai palpitant, mai pitoresc, mai interesant decât subiectul îngerilor. Nu m-am referit decât foarte rapid la problema răului şi a demonilor în această carte. Despre diavol s-a scris destul de mult. Unele lucrări s-au tradus şi în româneşte, spre exemplu Partea diavolului scrisă de Denis de Rougemont. Nu simt nevoia să mă pronunţ în mod special asupra acestei teme, pentru că sunt superstiţios. Există lucruri, pe care, dacă le pomeneşti prea des, rişti să se înfiinţeze.

- Ştiu că aveţi un exemplu concret, chiar legat de acest autor despre care aţi amintit chiar la lansarea cărţii “Despre îngeri”.

- În perioada aceea era în America, în timpul războiului şi cartea a terminat-o noaptea, pe la ora 2:00 când a constatat că, treaba fiind încheiată ar trebui să mănânce ceva. Şi a ieşit pe stradă găsind la ora aceea un bistro deschis în care era o singură masă ocupată de doi beţivi. S-a oprit puţin în uşa bistro-ului şi, în clipa aceea, unul dintre cei doi beţivi şi-a îndreptat privirea spre uşă, l-a fixat şi a spus: ”Diavolul”! Denis de Rougemont a fost traumatizat de această etichetă, de acestă identificare şi a simţit că scriind despre diavol, ceva din luciul metalic al demonului îi marcase înfăţişarea. M-am tot uitat în oglindă de-a lungul scrierii acestei cărţi şi n-am observat nicio contaminare angelică. Sunt încă deschis, ca să zic aşa, dar n-am senzaţia că am căpătat amprenta pe care aş fi visat-o. În general devii ceea ce contempli, te contopeşti cu peisajul la care te uiţi. Suntem în aşa fel alcătuiţi încât devenim până la urmă produsul atenţiei noastre. La ce suntem atenţi, asta ne marchează.

- Ce alte superstiţii mai aveţi şi despre care nu vreţi, în mod special, să scrieţi?

- Era o metaforă, totuşi, nu sunt chiar o babă nebună, dar mie mi s-a părut că despre diavol oamenii ştiu, în mod spontan, mai mult decât despre îngeri. Asta deoarece diavolul are o prezenţă mai agresivă, mai pregnantă, mai eficace, uneori, în timp ce îngerii au fost reduşi, decenii şi secole întregi, la o imagine roz, diafană, graţioasă, ştearsă. Mi s-a părut mult mai important să detaliez acest registru al lumii, decât registrul aproape banal al demonicului, care are un anumit prestigiu romantic.

- Dincolo de aceste atribute pozitive ale îngerilor, n-ar trebui să avem o oarecare teamă faţă de aceştia?

- Nu. Îngerii sunt buni, dar necruţător de buni. Una din figurile cele mai cunoscute ale îngerului este aceea a celui războinic, a îngerului cu sabia, exterminator. Îngerul nu este o dădacă dulce, care te ajută să mergi sau să dormi liniştit. Este un pedagog. Şi pedagogul are episoade de severitate maximă – e una din temele cărţii mele. Îngerul nu este un însoţitor placid, este un criteriu sever pentru desăvârşirea interioară.

- Cum vedeţi relaţia dintre om şi divinitate?

- Trăiesc eu, cel puţin, dar cred că şi dumneavoastră, într-un asalt al imediatului, într-o ţară foarte obositoare în care realităţile sunt invadatoare, sufocante, brutale, greu de suportat. Dacă, într-un asemenea peisaj nu faci din când în când o referinţă în afară, dacă nu arunci din când în când un ochi în sus eşti lichidat. Există un personaj în mitologia greacă, despre care am vorbit şi la lansarea cărţii mele, Anteu, care-şi ia puterea din faptul că, din când în când atinge pământul. E nevoie de un Anteu pe dos în lumea de azi. E nevoie de cineva care nu-şi poate păstra puterea dacă, din când în când nu atinge cerul.

- Cum aţi receptat succesul cărţii dumneavoastră?

- Eu mă bucur că are succes, că subiectul acesta a stârnit atâta interes. În rest, cărţile au destinul lor şi mă bucur să-l urmăresc de la o oarecare distanţă.

- Care este provocarea vieţii dumneavoastră?

- Să fac ceea ce trebuie să fac.

- Ce pregătiţi pentru cititori? Fireşte, a trecut puţin timp de la apariţia volumului „Despre îngeri”, vă întreb, însă, pentru că sunteţi un scriitor imprevizibil.

- Lucrez la un comentariu despre „Geneză” şi am într-un proiect mai îndepărtat nişte comentarii la epistolele pauline. Dar astea sunt, încă, nişte lucruri vagi.

interviu realizat în februarie 2004 și publicat în lucrarea „27 DIALOGURI - Construcții incomplete”, Editura Tiparg, 2013