când m-am suit prima dată într-un copac!
De prima creangă, cea mai bătrână
am lăsat să atârne micile vise, jocul,
păsările, zborul lor plâns, convulsiv
desenat de mama pe geamul înghețat,
pe retina tatălui meu obosit și pe conștiința cerului.
Pe o creangă mai sus, într-un camuflaj perfect,
printre culorile pale ale unei primăveri perfuzate,
într-un plictisitor pe loc repaus
doar soldățeii din plumb cu armele lor
cioplite în zâmbetul meu tot mai rar,
tot mai ascuns în păsări și vitralii.
Astăzi, printre restricții și hoți cibernetici de vise,
îmi vine să mă sui din nou în copac,
dar soldații mei se odihnesc în Mausoleul Copilăriei.
Am o rugăminte! Dacă îmi zăriți îngerul,
acela tatuat pe aripi cu viori
spuneți-i în șoaptă să revină zâmbind
pentru un ultim spectacol al inimii,
în sala de așteptare a trenului cu amintiri și regrete ciobite.
Parcă e prea multă poezie la ferestre,
evadată dintr-o copilărie îmbrăcată cu haine de camuflaj.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| globalnews.ca |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu