Powered By Blogger

duminică, 26 aprilie 2020

După această virgulă

După această virgulă
Ar trebui să vină o culoare,
Ca aceea rătăcită
Pe o altă față
A cubului rubic,
Unde se adună
Privirile tale crude
Care sângerează
Pe păsări, crizanteme,
Pe zori de zi și arme.

Nu îmi este teamă
De virgula aceea care
Mi-l prezintă pe Charon,
La fel de misterios și tăcut
Asemenea ultimei reprezentații
Pe sfoara nevăzută
Care leagă primul plâns
De ultimele regrete!

Să nu îmi vinzi fotografia
În care entuziasmat exersam
Jongleriile cu măști
Alături de Chaplin,
Pe aceeași bancă
Pe care se odihnesc azi
Toate iernile!


Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

Three masks by Serg Voichenko


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu