În singura iarnă mov care îmi îngheață rănile
Împreună cu mugurii de magnolii
Anesteziați de propria teamă,
Surprinși îngenuncheați ca pentru rugăciune
În așteptarea primăverii rătăcite în calendarul anotimpurilor?
În cromatica aceasta mi-am regăsit amintirile,
Tăcerea, cândva sechestrată
În suburbiile unei nopți
Cu visele pierdute la singurul cazinou
Unde la ieșire, deasupra ușii, privirile se opresc resemnate
Pe un vechi afiș cu un "Prea Târziu",
Echivalentul unei sentințe pe viață la neuitare.
Tăcerea, o actriță condamnată să joace mereu
Pe scena zgomotoasă a lumii
Rolul așteptării ultimului glonț dintr-o iarnă mov
Care anunță sosirea unui nou poem.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu