Îl joc de mii de ori în fiecare viață
Și nicio tristețe nu îngheață
În iernile pe care le sculptez
Pe venele lor moarte
Prin care trec doar regrete
Și niciun dor, nicio primăvară,
Nici măcar un ecou, strigăt de copil,
Invitație la jocul "Desculț printre gânduri"...
Nimic!
Celor cu măștile uzate,
Care nu mai spun nimic,
Niciun refren despre viață
Le sigilez glasul și le ung trupul
Cu parfum de viață nouă
Și le pun în inimi muguri de primăvară
Culeși din privirile copiilor.
M-am săturat de rolul acesta
În care număr tăcerile
Ascultând la gramofonul lumii
Același refren al piesei "Un monde malade".
Eu trebuie să tac, așa, ca o taină
Și să împart nopțile tuturor poeților,
Să scrie ei despre toate acestea.
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"
 |
| e-communio.ro |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu