...când mi-a atins aripa

din amintirile unui înger
- dedicată poetului Mihai Eminescu -

Curios, l-am întrebat cum s-au cunoscut.
- Treceam grăbit spre un poet muribund
Când m-a atins ușor și mi-a spus ceva
De parcă s-ar fi destrămat cerul nostru,
Cucerit de o lume nouă hrănită cu haos și-ntuneric:
- Un alt poet își ia rămas bun!?
Și a completat pe un ton discret
De parcă un secret încerca să evadeze
Printre buze pecetluite:
-Te rog, lasă-le oamenilor privirea spre ceruri deschise,
Neuitarea propriilor poeme din suflet
Și desenează-le dezamăgirile cu amintiri ale fluturilor
Și jocul lor din visele copiilor săraci!
- Dragul nostru Eminescu, în fiecare ianuarie,
Când pământul abia răsuflă de greul ce-l poartă
Și tremură, erupe, așteaptă oameni noi și tace
Numărând mii de generații de pași grăbiți spre himere...
Vin iernile, ah, iernile lumii cuibărite-n poeme
Despre nașterea ta și tristețea din propria clepsidră!
- Doar de copii mi-e dor, dragă Varahiil,
De sufletul lor înmugurit mereu
Ca o primăvară desculță aleasă regină
Peste destinele anotimpurilor.

- L-ai mai văzut de atunci?
- Îl privesc mereu, din zori și până-n seară
Cum sculptează liniști în lacrimile oamenilor.
De atunci, în fiecare ianuarie
Lăsăm Porțile Cerurilor deschise
Să vadă toată lumea aleile Paradisului
Desenate de el cu visele oamenilor,
Dorul lor viu, îmbrăcat în haine de-așteptare
Mângâiat de aripile de sidef ale îngerilor.
De-atunci pe-aleea aceea i s-a gravat numele-n piatră
Ca niciodată, nimeni să nu uite clipa
Din ziua aceea când mi-a atins aripa.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"Regizorale"

mormântul poetului M. Eminescu, ianuarie 2019