Dacă mai pot să vorbesc așa cum o fac oamenii,
Să tai zările și umbrele doar cu un cuvânt
Născut din pământ și tăcere: dorul.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Nu există zi în piesa aceasta amară
Doar o seară care se repetă la infinit
Pe același disc stricat al lumii
Care pare să nu recunoască glasul unui nou răsărit.
Aș vrea să știu dacă mai pot să rămân
Înainte să apun peste marea ce iartă
Și sărută tălpile omului care a uitat că e născut din vis...
Să mă întorc în uitare, în aceeași clepsidră spartă
Numărând minutele din privirile bătrânilor
Care știu ce e lacrima, roua din zori și iertarea.
Vreau să rămân și mai lasă-le oamenilor marea.
Încă mai pot să aștept să nu mă mai doară
Când calc peste nopți cu aripile tăiate.
Lângă acești triști copii ai lumii
Vreau să mă nasc a doua oară!
Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"altHARul lui Cronos"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu