Paznic
peste înserări mi-e sufletul ce cântă
Tristeţea
din sonete, suspinele din valuri,
Doar
noaptea-n aşteptare tăcerea mă încântă
În
greutatea clipei peste străine maluri.
Paznic
peste înserări mi-e sufletul ce râde
În
agonia zborului rănit, pierdut şi nins
Amurgul
mă priveşte şi ceaţa îmi surâde
Când
îmi schiţează şters frânturi de paradis.
Paznic
peste înserări mi-e sufletul ce-aşteaptă
Zâmbete
timide pe-aripi de pescăruşi
Cu
dorul cel sfârşit în iz de pâine coaptă
Şi
flori de măr albastre pe nedeschise uşi.
Paznic
peste înserări mi-e sufletul ce plânge
Eternitatea
clipei pierdute prea curând.
Un
vis deschide cercul, renaşterea din sânge
Mă
voi hrăni cu noapte, dar nu se ştie când.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu