interviu cu regizorul Andrei Blaier
(n. 15
mai 1933 – d. 01 dec. 2011)
Despre regizorul Andrei Blaier se pot spune multe. S-au făcut
de-a lungul timpului numeroase cronici favorabile, dar şi articole negative pe
marginea unor filme semnate de el. Dar cu toate acestea criticii de film
recunoscuţi pentru concreteţea, obiectivitatea şi profesionalismul lor au
apreciat creaţiile regizorului Andrei Blaier, care au încântat ani de-a rândul generaţii
de oameni, iubitori ai filmului românesc. Şi pentru că Andrei Blaier nu este
genul de personaj avid de publicitate, fugind şi acordând peste tot interviuri,
acesta şi-a trimis propriile creaţii pentru a vorbi în numele său. Şi o fac
foarte frumos, dacă ne amintim, cronologic, de filme precum „Dimineţile unui
băiat cuminte” (1967) „Ilustrate cu flori de câmp” (1975), „Prin cenuşa
imperiului” (1976) sau de binecunoscutul serial de televiziune "Lumini şi
umbre" (1979-1982).
 |
| jurnalul.ro | |
- După mai bine de opt ani de absenţă vă pregătiţi să reveniţi pentru
cinefili cu o nouă creaţie cinematografică.
- Este un film care sper să nu fie ultimul, dar este
ultimul pe care îl termin la ora actuală. Se numeşte „Dulcea saună a morţii”.
Pentru străinătate are un alt titlu, „Singur contra mea” şi care sper să fie
prezentat la Gala Filmului Românesc, pe 29 octombrie, în deschiderea
Festivalului, apoi să fie rulat în cinematografele noastre. Este un film dur,
greu, nu mi-a fost uşor să-l fac, în care am o distribuţie extrem de bogată, cu
17 actori importanţi, în frunte cu Gheorghe Dinică, apoi Florin Zamfirescu,
Mitică Popescu, Irina Movilă, Costel Constantin, Gheorghe Visu şi mulţi alţi
actori de mare calitate care, sper să mă scuze că îi amintesc acum, dar pe care
nu îi voi uita niciodată.
- Ce tratează filmul?
- Pelicula vorbeşte despre un tip care nu mai poate să
omoare.
- Care este cauza? Problemele de conştiinţă apărute miraculos, într-un
târziu neaşteptat?
- Ceva. Nici el nu ştie ce se întâmplă cu sinea lui, dar
după 28 de ani, în care numai asta a făcut, la un moment dat nu mai poate face
crimă. Bine, asta este o linie principală, dar filmul este plin de conotaţii
care vorbesc despre această perioadă de tranziţie mult discutată, pe care o tot
petrecem şi sper să fie un film care să intereseze toate generaţiile. Aştept cu
multă emoţie prezentarea acestui film, la care ţin. Cred că este unul dintre
filmele mele bune. Scenariul care mi s-a propus, al lui Petre Sălcudeanu, mi
s-a părut ofertant şi am reuşit să fac, ceea ce nu a fost uşor, un film
depolitizat complet, care se înscrie în stilul meu de lucru, în care nu am
puncte de vedere prestabilite. Este un film care vorbeşte despre oameni – unii
mai ciudaţi, unii mai puţin ciudaţi – aşa cum suntem noi toţi...şi dumneata şi
eu...
 |
| cinemarx.ro |
- Ce v-a determinat să faceţi acest film, ştiind faptul că vă doreaţi o
ecranizare a romanului „Şatra” al lui Zaharia Stancu?
- Mi-o doresc în continuare, sper să mă ajute Dumnezeu să
am sănătate îndeajuns s-o pot face. Dacă nu voi reuşi, acest film va rămâne
făcut de dragul de a spune ceva despre timpul pe care l-am trăit o vreme şi
pentru că, după revoluţie am făcut şi filme de consumaţie, în fond nişte
concesii care mi-au adus, de exemplu la „Crucea de piatră” peste 400.000 de
spectatori, într-un timp în care filmele noastre erau văzute de oameni însumând
aproape 10.000. Chiar dacă voi avea 8.000 de spectatori la filmul ăsta şi nu
400.000, consider că, totuşi, am spus ceva personal, pe lângă ce mi-a spus
scenaristul şi actorii minunaţi pe care îi ador. Spuneam cândva că fiecare film
pe care îl încep este un proces care mi se intentează şi, ca-n orice proces ai
nevoie de apărători. Avocaţii mei sunt actorii şi ţin foarte mult la ei, îi
iubesc şi sper să mă fi ocrotit şi de data asta.
- Consideraţi că, din punct de vedere al capacităţii regizorale, acest film
este unul împlinit?
- Eu nu pot să stabilesc asta. Nu poţi să ai acest
orgoliu de a stabili tu singur, despre munca ta, cât este de împlinită sau nu.
Asta o voi gândi după un an sau doi, când o să-mi dau, poate, pumni în cap sau
mă voi bucura, cum o fac acum legat de filme ca „Prin cenuşa imperiului”,
„Ilustrate cu flori de câmp”, „Dimineţile unui băiat cuminte”, dar şi de
serialul „Lumini şi umbre” sau alte câteva lucruri pe care le-am mai izbutit,
aşa, pe ici-pe colo. Dar timpul va decide.
- Cum v-aţi descurcat cu bugetul filmului, ţinând cont că, indiferent de
demersul şi calitatea artistice, banii constituie problema cea mai arzătoare?
- Prost...prost. La ora actuală, formula asta inventată -
cea a creditului fără dobândă – este o formulă care nu mi se potriveşte. Este o
formă mascată a unei subvenţii şi care a determinat pe mulţi dintre colegii
mei, puşi în situaţii dificile, să încerce şi să reuşească să poată lucra din
aceşti bani. Condiţia era să vină şi cineva din afară să te ajute. În situaţia
mea, trebuie să recunosc cu bucurie şi cu plăcere că m-a ajutat foarte mult
Adrian Sârbu, care conduce Media Pro-ul. Aveam un sprijin de 6,4 miliarde de
lei şi filmul a costat cel puţin 25 de miliarde. Am 35, 36 de decoruri în film.
Vă daţi seama că tot ce înseamnă asta: peliculă, echipă, deplasări, mijloace
tehnice, toate mi le-a oferit Adrian. Sper ca filmul să pătrundă şi să meargă
şi prin străinătate. Sper. Pragul superior al speranţei este amăgirea.
- Cu ce film de până acum credeţi că aţi atins apogeul dumneavoastră de
regizor?
- Nu ştiu. Nici nu pot să vorbesc despre apogeu. Dacă voi
apuca cândva, din punct de vedere fizic, al sănătăţii, să văd mai bine decât
acum, pentru că sunt destul de bolnav cu ochii, voi scrie o carte despre mine
şi care se va numi „Filmele pe care nu le-am făcut”.
- Aveţi regrete, păreri de rău în această privinţă?
 |
| istoriafilmului.ro | |
- Fireşte. Întotdeauna orgolioşi şi veleitari, noi, toţi
oamenii de artă, credem că ce n-am realizat ar fi fost mai bun decât ce-am
făcut până acum. Vroiam demult să fac „Zahei orbul”, cu Dinică în patru roluri.
Sper din toată inima să reuşesc. N-aş vrea, însă, să fac un film care să se
numească „Andrei orbul”.
- Un titlu sumbru, izvorât dintr-o imagine pesimistă. De ce „Andrei orbul”?
- Nu o
duc prea bine cu sănătatea. M-am operat de curând, asta pentru că am citit
peste 150 de scenarii, ca să ofer şi tinerilor nişte posibilităţi de afirmare.
Am văzut, undeva, într-un ziar scriind că juriul nu a citit scenariile. Eu,
probabil, pentru că nu am citit scenariile nu mai văd foarte bine.
interviu realizat în 2004 cu prilejul decernării premiilor Prometheus.
În
primul vis, Cel Ce Veghează se-asează sub gânduri
E
cel din urmă vis pe un rug aprins
