Zâmbetul tău a rămas același...

...au înghețat și iernile-n tablouri
Și-n fotografiile cu noi
La partajul anotimpurilor!
Zâmbetul tău a rămas același,
Ca în jocul umbrelor dansând
Printre gândurile tale ascunse-n viori, 
Deasupra pântecului de unde mâna lui
Îți arată Calea Lactee.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

umbre dansând - internet

Resemnare

În colivia de pe soclul aflat în Parcul Libertății
Nu se mai zbate nicio pasăre.
Nici eu nu mai pot să mă joc cu aripile
Peste visele copiilor
Și nimeni nu mai are voie
Să decupeze zboruri din peșterile rupestre.
În fiecare zi, la apus
Un porumbel așezat pe ceasul gării
Numără întristările celor care așteaptă.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

internet

Zorica Lațcu sau colindul uitat al unei lumi amorțite

            În loc să ne bucurăm de succesiunea anotimpurilor, ne întristăm în umbrele toamnei, lăcrimând lângă neputința noastră de a schimba cursul acestei vieți trăite în restricții generatoare de deznădejde și resemnare. Am deschis din nou ușa unei ierni care nu mai vine în zgomot de clopoței, ascunși în

buzunarele înghețate ale copiilor, mirosul cozonacilor se risipește rapid în casele în care se zâmbește greu, iar cerul parcă și-a epuizat resursele pentru a îmbrăca pământul cu nenumărate flori albe de ger care, odată ajunse la picioarele omului și la rădăcina copacilor se transformă în lacrimi. Colindele sunt ca ecourile unor glasuri tânguite ale copilăriei îndepărtate. Buna Vestire trebuie să vină și anul acesta, indiferent cine o anunță. Poate fi un înger, poate fi Dumnezeu coborât din cer în chip de bătrân binevoitor sau în ochii mamei plângând singură lângă vatră sau lângă caloriferul rece. Dar eu, totuși, aș prefera un copil care să-mi vestească nașterea lui Hristos, bătându-mi la ușă, fotografiindu-i privirea cu care nu mă voi mai întâlni, poate, niciodată. Dincolo de tristețea acestor rânduri, doar încrederea în mersul înainte ne poate face să deschidem ochii dimineața și să transformăm zorii într-un nou colind care să ne elibereze de stihiile care încorsetează zborul și sufletul.
            Un astfel de sentiment l-am avut citind versurile unei poete care continuă să trăiască doar în memoria unora, prea puțini pentru a reuși să echilibreze balanța. Ea este Zorica Lațcu, iar versurile ei reprezintă punctul de intersecție dintre libertatea controlată într-un regim comunist și gratiile unei lumi care nu a cunoscut-o niciodată așa cum ar fi meritat: „Cuvintele, pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte ce pogoară, /Cu sufletul tot mai adânc, m-am dus,/ Pe treptele tăcerii, ca pe-o scară.// Ca-ntr-un cuprins de peșteră boltit,/ M-am coborât în lumea nerostirii,/ Și-n cutele de piatră i-am gătit,/ Acolo-n fund, un ascunziș Iubirii.// Cuvintele pe care nu le-am spus,/ Sunt tot atâtea trepte de tacere:/ Adânc în mine, mai adânc m-am dus,/ Acolo, unde orice vorbă piere.// De-acolo, din limanul necuprins,/ Din lumea fără mal a nerostirii,/ Pe treptele tăcerii s-au prelins/ Din ascunziș, luminile iubirii” (Tăcere, din vol. Poezii, Ed. Sophia, 2008).
            Dacă nu ar fi existat un site în care să ni se prezinte aspecte din viața și activitatea poetei, cu greu am fi descoperit-o. Și, cu toate acestea simt că doar o pagină de internet în marea de informații diverse nu este de ajuns. Născută la 17 martie 1917 în Ungaria, în oraşul Mezötúr, tânăra Zorica Lațcu ajunge cu familia la Brașov unde își petrece copilăria și tinerețea. Deși având o inteligență deosebită ea este diagnosticată cu o boală considerată genetică, cu deficiențe locomotorii și de vorbire. Între anii 1936 - 1940 urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limbi Clasice – greacă şi latină, în paralel urmând şi Filologia Modernă – limba şi literatura franceză. Talentul fiind cartea ei de vizită, Zorica Lațcu publică primele poezii cu teme inspirate din mitologia greacă, în revista “Gândirea” începând din anul 1941, acestea fiind apreciate de mentorul revistei, Nichifor Crainic. Iată câteva versuri în acord cu încercările noastre de a simți Crăciunul, altfel decât ni-l dictează acest timp care nu mai are răbdare cu nimeni: „Tu nu mai ai, copile, azi,/ Crăciun cu ramuri verzi de brazi./ Colindul sfânt tu nu-l mai ai,/ Cu glasuri coborând din rai./ Şi nu-ţi mai vine Moş Crăciun,/ Cu ţurţuri - perie - pe zăbun./ Şi ,,Moş Ajun'' şi ,,Dalbe flori''/ La Pruncul mic şi luminat,/ Tu nu mai vii la închinat.// Copil al veachului de acum,/ Opreşte-te o clipă-n drum!/ Căci vreau să-ţi cânt şi vreau să-ţi spun,/ Încet Colindul de Crăciun./ Să ştii şi tu că Dumnezeu,/ Făuritorul tău şi-al meu,/ Copil ca tine S-a făcut/ Şi într-o iesle S-a născut./ Şi iar se naşte pentru voi,/ Copii ai vremurilor noi!” (Crăciunul, din vol. Poezii, Ed. Sophia, 2008). Datorită deselor vizite la Mănăstirea “Sâmbăta de Sus” și aflată sub povăţuirea părintelui Arsenie Boca se intensifică dorinţa poetei de a intra în monahism, fapt care se concretizează în anul 1948. De aici înainte poeta face cunoștință cu experiențele cumplite din închisorile comuniste, arestări efectuate pe considerente politice și din cauza versurilor cu caracter religios. În același an 1990, când se redeschide Mănăstirea Vladimirești, închisă tot de comuniști, maica Teodosia Zorica Lațcu moare împăcată cu sine și cu Dumnezeu.
            I.P.S. Bartolomeu Anania, în volumul intitulat „Memorii”, mărturiseşte că poeta Zorica Lațcu făcea parte din membrii cenaclului literar care avea loc în casa soţilor Mureşan, alături de: Lucian Blaga,Victor Papilian, Francisc Păcuraru, Titus Ţifu şi alţii. Despre Zorica Laţcu, același Bartolomeu Anania mărturiseşte: „pe lângă o minte foarte lucidă şi o bogată cultură clasică, Zorica avea şi un talent real, unul dintre talentele pierdute, risipite, alungate în anonimat”.
 
 
material semnat de Gabriel Dragnea, publicat în revista SUD, nr. 11-12 (nov.-dec. 2021)

 
 
 
 
 

Pe strada cu un singur felinar

Pe strada cu un singur felinar
Nu a locuit nimeni, niciodată.
Au trecut în grabă doar temeri
Camuflate în soldați și îngeri invalizi,
Copii ai anotimpurilor fără nume
Colindând la ferestre, vestind incertitudini.
Pe aici au mai trecut ultimii cai de lemn,
În galopul copilăriei îndepărtate
Și zvonuri despre o stradă New Age.
Ca-ntr-un ritual pe un drum inițiatic
Mai trec din când în când
Fumând o Karelia Royal Red.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

Walking in the night - Giorgio Gosti

Între două căderi

 
Un ceas abandonat în prima ninsoare
Va măsura regretul toamnei alungate
Din tabloul cu rătăciri ruginii.
Ceasul plimbându-se între două îmbrățișări
Deghizate în secunde împletite
Va genera acorduri noi și un adagio
Într-o altfel de primăvară vivaldiană.
Între două căderi de pe pragul Cerului
Minutele, zilele sunt eternități distincte
În cel mai mediatizat show al echilibrului fragil
Între deșertăciuni și micile trăiri.
Ieri s-a tocit repede în dinții timpului
Care mușcă fără încetare
Din tatuajul meu cu iluzii și poeme.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

unsplash.com

Breaking news

I-au spus că cineva a bătut de două ori în ușă.
Dar el, într-un echilibru derutant și incert
Continua demersul aflării adevărului
Pe o sârmă veche între două iluzii.
Conjugând în cor neclarul "a trăi"
Noi i-am decupat soarele definitiv
Lăsându-l să-și deseneze pașii
În ultimul vals
Transmis ca breaking news
În subconștientul trecătorilor 
Din tabloul lui Caravaggio.
Cu tălpile în praf de cretă
Așteptăm o nouă tragere la sorți.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

Caravaggio - The Toothpuller

...în tranșeele albastre

De ce o lacrimă-piatră? Am întrebat clownul.
De ce doar un semafor roșu? Îmi răspunse el.
Mă construiesc din plânsul lumii
Și prin zâmbet visez că mă sparg
Și renasc într-o nouă generație de anotimpuri.
Da, un vis gratuit ca
Iluzia libertății mâinii atingând orizonturi,
Iluzia secundei perfecte, 
Manechinul mereu zâmbind la turnul cu ceas, 
La tine așteptând derutat
În fața interdicției de a trece
Prin curcubee.
Când ne vom întâlni în tranșeele albastre
Amintește-mi să lăcrimez
Peste fostele tale neputințe.

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru
"După această virgulă"

internet