Motanul Ioachim, îndemn la neuitarea copilăriei

Ziua în care l-am cunoscut pe Motanul Ioachim a fost pentru mine un prilej de a mă întoarce la copilărie, pentru că nu cred să existe cineva ajuns la maturitate care să nu-și fi hrănit măcar o dată sufletul cu o amintire petrecută în anii atât de limpezi și fără griji, plini de naivitate și candoare cum sunt cei ai fragedei copilării.

montaj copertă: pictor Mihai Cătrună

Eu, comparativ cu alții, cred că am avut un mare avantaj. Fiecare vacanță școlară mi-am petrecut-o la casa bunicilor mei. Aici, ca-ntr-o magie bine făcută, mirosul de cozonac parcă ne anunța că este zi de sărbătoare. Dar nu erau decât mâinile harnice ale bunicii și ochii ei umezi de bucurie care priveau cum așteptam nerăbdător dând târcoale cuptorului încins. Tot aici am simțit libertatea de a fugi printre rândurile viei pline cu struguri sau cățăratul în înaltul copacului care îmi ascundea cea mai coaptă pară. Citindu-i poeziile Mihaelei Oancea mi-am amintit de pisica vecinului, una mică și blândă, cafenie și parcă mereu cu ochii veseli, dornici de joacă. Parcă știa că, dincolo de gardul grădinii ei se află un băiețel care vrea s-o vadă rostogolindu-se pe lângă mingea de cauciuc, mică și dezumflată, un băiețel care vrea s-o mângâie și să-i asculte toarcerea, acel sfârâit care îți dă de înțeles că se simte liniștită și în siguranță.

ilustrație de Dana Lungu

Așa este și personajul acestei cărți, Ioachim. Mereu vesel, pus pe glume, harnic, curios, isteț și curajos. Indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul său, motanul nostru este mereu prezent și implicat ajutând pe oricine la nevoie: „Îi iubește pe copii,/ Chiar le face bucurii,(...) Peste tot e rânduială,/ Nu-i treabă de mântuială!/ Ioachim e chibzuit,/ Ceva învățând de mic:/ Ce face-omul gospodar-/ Vara sanie, iarna car!” În toate poeziile, Ioachim este prietenul tuturora, mereu cu zâmbetul pe buze și dornic să facă numai fapte bune. Pentru toți cei din jurul lui, el este un bun exemplu și un real sprijin. Cu modul prin care poeta Mihaela Oancea ni-l prezintă pe acest deosebit motan, am certitudinea că acesta va deveni foarte repede un bun reper demn de urmat în rândul copiilor care îl vor cunoaște: „Ghiduș este și spontan,/ Priceput ca gospodar,/ Bun pescar și bucătar,/ N-are cusur, așadar!”

ilustrație de Dana Lungu

            După volumul de poezie „Armonia Contrariilor”, poeta Mihaela Oancea a avut capacitatea, forța și curajul de a schimba registrul poetic. A reușit total să treacă de la poezia cerebrală care o definește întru totul la poezia jocului. La fel de natural, poeta jonglează cu ideile îmbrăcându-le adecvat devenind astfel specifice prichindeilor: „Buni, iată lin cânta,/ Un frumos ștergar țesea/ Pentru-a-l pune peste pâine/ Să nu prindă crustă mâine,/ Din cuptor când o va scoate/ Și la treburi se va-abate./ Bine că pe Ioachim/ La căldură noi îl știm,/ Printre gheme ațipit,/ Zâmbitor și fericit.”

            Cum vă spuneam, m-am bucurat mult când l-am cunoscut pe Motanul Ioachim. Mi-am dat seama – încă din perioada când am fost provocat să scriu povești pentru copii – că, indiferent de anii pe care îi strângem și îi tragem după noi fără a simți clipa care ne oferă zâmbetul, cu toții avem nevoie de vise, de joc. Fiecare are un copil în suflet care trebuie hrănit, încurajat și, uneori lăsat să se arate tuturora, demonstrând că există, pentru a nu deveni niște pietrificați ai societății, dar mai ales în ochii copiilor și ai nepoților noștri.

            A fost o reală plăcere să mai trezesc o dată copilul din mine și să-l fac să vibreze din nou la întâmplările și peripețiile copilăriei de mult trecute. Acesta este farmecul poeziilor și al poveștilor bine scrise, un antidot la neuitarea copilăriei și o chemare a dorului!

Gabriel Dragnea, impresii de lectură la volumul de poezii pentru copii „Motanul Ioachim” de Mihaela Oancea, Ed. Armonii Culturale, Adjud, 2014

Voi, oameni de zăpadă

news.monster

De ce atâtea întrebări

Că nu am fost, că nu mai sunt

Şi-atâtea gânduri au urmări

În paradisul muribund?

Că nu mai sunt ce-am vrut să fiu

Îndestulat cu îndoială,

Priviri ce lăcrimau pustiu

Şi-un gol ce nu-l mai pun la socoteală?

De unde vin atâtea întrebări?

Cuvintele-mi rămân paralizate-n glas;

Răspunsul crud e pleavă pe cărări

Zbătându-se agonic sub fiecare pas.

Că nu am fost, că nu mai sunt

Secunda ta născută în păcat?

Că nu răspund chemării părului cărunt

Pe sufletu-mi mereu resuscitat?

Din a cui viaţă să vă dau răspuns

pictor: Caravaggio, christusrex.org

Avidul ego, hâd să-l mulţumească?

Am doar ispite înecate-n plâns,

Târzii speranţe ce nu vor să-mi plătească.

De ce să mă dezbrac de taină

Şi trupul vlăguit să nu miroas-a Rai?

Neînţelegerea e singura mea haină

Cu căptuşeli de vină, de iarnă-n luna mai.

Azi, ca şi ieri, cu visul sugrumat

Purtat în paşi de vals, pe braţe de tenebră

Am vrut să cânt şi m-aţi împiedicat

Voi, oameni de zăpadă dezgheţaţi de febră.

Gabriel Dragnea

3 pentru Regăsire

În ultimii zece ani am avut doar trei vise:

Chemarea, Suspinul și Regăsirea, descătușate, dezlănțuite

Venite să doară, promise de Cel Ce Veghează...

Și zorii se întristează în lipsa creației.

Toate trei într-o singură noapte

Trei șoapte apăsate, poruncitoare

Într-o săptămână care mulțumea timpului

Pentru nerăbdarea cu care-și scutură clipele

De pe aripele obosite de așteptarea creației.

Chemarea

În primul vis, Cel Ce Veghează se-asează sub gânduri

Poruncind luminii să se joace-ntre stele

Alături de ele să șteargă lacrima ce corodează lumi

Furtuni să-mblânzească în părul celei pe care o aștept...

Pe piept nu mai este loc de temeri și regrete.

georgecouros.ca

Suspinul

Al doilea vis se naște și îmi oferă taina și febra

Tenebra ce amorțește priviri și zidește pasul,

Glasul ei în palme reci se sparge

Și-ncet se retrage fărâmițat, sugrumat și înecat

Sub mări, sub uitări, în acorduri de pierdute cântări.

Regăsirea

E cel din urmă vis pe un rug aprins

Și un dor nestins, necuprins începe să doară

Pe piept vor să reapară iluzii și cântece,

Fluturi, descântece, zboruri și îngeri

Sub pleoape tot sângeri. Acum doar privesc

Cum heruvimi se trezesc și părăsesc pustia.

E ea, poezia, privirea trează a Celui Care Veghează.

Gabriel Dragnea

Amintiri literare

Oameni și vers într-un Dor Mărunt - o nouă poezie sub salcâmi

Am reușit să ajung și la cea de-a doua ediție a decernării premiilor concursului literar de la Dor Mărunt. Sub aceiași salcâmi s-au adunat în numele poeziei, la același Han Rustic, peste 60 de poeți și scriitori din diferite zone ale țării pentru a-și prezenta din creațiile proprii, dar, mai ales pentru consolidarea relațiilor de prietenie, multe dintre acestea realizându-se și dezvoltându-se prin intermediul rețelelor literar-culturale on-line.

            La manifestarea culturală a anului trecut, în 2013, bucuria mea a fost dublată de reîntâlnirea cu scriitorul Toma Marin după mai bine de zece ani, perioadă în care acesta și-a organizat pas cu pas atât timpul cât și ideile pentru realizarea acestui eveniment care tinde să ia amploare pozitivă prin ambiție, dorință și perseverență, fără a-și neglija, însă, proiectele editoriale personale.

            L-am regăsit la fel de optimist și plin de satisfacție reușind și în acest an să adune zeci de scriitori sub aceiași salcâmi care parcă vorbesc în șoaptă despre începuturi, continuitate și veșnicie.

            Deși drumul până la Lehliu l-am parcurs într-un tren transformat într-un talcioc ieftin, de prost gust - care nu are nicio legătură cu imaginea europeană la care visăm – în care,  persoane cât se poate de „exotice” asaltau călătorii cu „oferte de nerefuzat” la ciorapi din polyester, agrafe, sucuri calde, plasturi expirați, pixuri și sutiene XXXL, mi-am revenit relativ repede sub salcâmii vechi care, parcă îndemnau fără încetare la regăsirea dorului, la visare și la aprecierea a tot ceea ce reprezintă viața.

            M-am bucurat când i-am întâlnit, parcă la fel de uniți de aceleași îndemnuri ale salcâmilor pe scriitorii Constantin Miu (Medgidia, Premiul I pentru proză scurtă), Florentina-Loredana Dalian (Slobozia, Premiul I pentru proză scurtă), Romeo Tarhon (București), Aga Lucia-Selenity (Brașov, Premiul I pentru epigramă), Georgeta Muscă-Oana (Galați, Premiul I pentru poezie) sau Constantin Toma (Focșani, Premiul al III-lea pentru poezie), mulți dintre aceștia veniți și pentru a-și ridica diplomele binemeritate.

            Pentru a doua oară consecutiv a lipsit poetul Florin Grigoriu – nu-i știu motivele, dar aș fi curios să le aflu – dar mă bucur mult să-l reamintesc, așa cum l-am menționat și în impresiile evenimentului desfășurat anul trecut, pe Adrian, fiul lui Florin Grigoriu, preot al Parohiei „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Protopopiatul Călărași, un tânăr care își desfășoară activitatea cu același devotament, cu aceeași liniște, frumusețe sufletească și dreaptă credință, calități mai rar întâlnite la fețele bisericești actuale.

            Cu toții au făcut schimburi de impresii, de cărți, și-au împărtășit din proiectele în derulare lăsându-se să se înțeleagă faptul că, indiferent de problemele financiare care intervin în procesul de documentare și de editare a lucrărilor, de timpul tot mai greu de găsit într-o societate din ce în ce mai grăbită și mai pragmatică, vor continua să creeze pentru toți aceia care apreciază sinceritatea, frumosul și talentul oferite prin intermediul cuvântului.

Gabriel Dragnea